NewBlog

Un nou blog, dar asta nu inseamna ca voi renunta la acesta!
Enjoy!

Zid de ganduri

Mancare

Într-una din zile zăceam cu ochii aţintiţi spre ecranul televizorului meu în ideea că urmăream o emisiune gen "Bizzare foods". Singura problemă e că moderatorul e atât de ţicnit încât face emisiunea să fie mai degrabă "Disgusting foods" pe bună dreptate. Aşa am ajuns să cred că mâncarea sănătoasă nu e nici pe departe la fel de arătoasă şi gustoasă ca cea pe care nutriţioniştii o cred "otravă". Daaaaaaarrrrrrr...

...Sfântă Maioneză! Nu credeam că voi ajunge vreodată în viaţa mea să scriu despre mâncare şi iată-ne cu politica faptului împlinit aplicată.

Morcovul, ţelina, castraveţii, ca să nu mai vorbim despre pătrunjel şi mărar ori multe altele, au un gust jenant, trist, ce te repugnă fără vreo şansă de ulterioară apropiere. Tot ce e sănătos fie arată în aşa fel încât simţi nevoia să faci stânga-mprejur de urgenţă şi să te duci acolo de unde ai plecat, fie are un gust ce îţi dă spasme, febră, Parkinson, Alzheimer şi în final un coşciug din lemn de stejar probabil.
Dar asta au înţeles cei mai mulţi dintre membrii conntingentului meu şi poate al multora, şi evident, au luat măsuri. Refuză mere organice ce au diverşi chiriaşi sub coajă, refuză supe cu urzică, ceapă şi morcov; nu mai consumă apă plată,ceai verde, compot organic şi dulciuri făcute în casă ş.a.m.d. Toate astea în favoarea celebrului hamburger saturat de grăsimi şi ketchup ieftin, a shaormei greţoase şi pline de calorii, a prăjiturilor pe care nici măcar câinii nu le mănâncă şi a sucurilor care se cheamă aşa doar fiindcă au 0,1% suc natural de ceva.
Rareori găseşti ceva şi bun şi sănătos în acelaşi timp - de aici şi expresia murphysmică : Tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingrasa.

P.S. Filipinezii sunt de părere că la ei totul e sănătos, hrănitor şi delicios. De aceea ei gătesc absolut orice parte dintr-un animal, considerând aruncatul unor părţi (gen cap de peşte, testicule de taur, pancreas de porc, vase de sânge de porc, gingii de oaie, viermi de copac ş.a.m.d.) o risipă.

Gândurile cresc pe lângă mine

1 septembrie, prima zi de toamnă. Aş vrea să vad celebrele frunze ruginii din cântecele vechi, să văd vreun stol în V ce-şi duce zborul spre sud. Aş vrea să pot fi şi eu romantică, visătoare la fiecare adiere de vânt şi melancolică atunci când văd stele pe cer în miez de noapte, dar nu, nu pot.
Sunt de-o nesimţire crasă; râd când văd femei amorezate de flori şi chestii lipsite de orice urmă de artistic. Mă tăvălesc de râs când le văd visătoare în cu totul alt sens decât ar trebui, gen relaţii cu bărbaţi fatali, nuntă de vis, călătorie plină de romantism în Paris.
Nu înţeleg nicicum asemenea comportament privitor la anotimpuri. Văd în toamnă doar sursă de inspiraţie, un prilej de a schimba ceva, temperatură ideală, perioada când poţi combina cele mai interesante haine, peisaj artistic, spirit de boem. Atâta tot. Tot ce pot face e să cânt şi să scriu despre cât de frumos e fii tânăr şi despre cât de aiurea e să fii ilegal şi limitat de o familie, de un oraş şi o ţară.

IPond Photography

August si fotografii.
Fotograf: IPond
Model: Denisa

Hortensia Papadat Bengescu

Cum ca de obicei nu prea ştiu ce se întâmplă cu mine intervin scurt în acalmia şi stratul gros de praf de pe blog. Astăzi scriu despre Hortensia Papadat Bengescu. Nu am ştiut niciodată nimic despre această doamnă care apăru brusc într-o listă cu scriitori modernişti la o oră de literatură. Nu m-a atras de fel numele dar în vara aceasta am hotărât să îmi folosesc curiozitatea la mai mult decat somn şi mâncare şi am început să citesc "Rădăcini". Un roman în două volume ce mă face să am o părere, în genere, bună spre foarte bună despre autoare. Cu alte cuvinte admir la H.P.B. faptul că nu scrie deloc precum alte scriitoare pe care le-am citit. E mult prea lipsită de pasaje siropoase cu încărcătură de epitete şi metafore pompoase, ceea ce o face să fie pe gustul meu.
Scrie coerent, în fraze uşor descifrabile şi de lungime acceptabilă, neobositoare. Foloseşte limba franceză destul de des, inducându-ne lent şi pe nesimţite în atmosfera începutului secolului trecut. Personajele ei sunt frumos definite şi deosebite. E ca şi cum aş face vedea un film despre fiecare, ajung să le cunosc în paralel cât şi împreună pe toate. Astfel Nory, Dia, Aneta, Caro, Cornelia, Madonna, Mado şi Dinu Baldovin devin speciali, vii.
Fără să abuzez de timpul vostru închei prin a vă sugera să citiţi Hortensia Papadat Bengescu chiar dacă are un nume de floare cu tulpini lemnoase şi corole stufoase şi lipsite de miros.

P.S. Ştiu că e absurd dar chiar cred că subnumita ar face treabă bună dacă ar avea un blog. Mă rog, treceţi voi verbele de persoana a treia la condiţional perfect.

Testament

Ca un real blogger ce sunt am jurat frecventare zilnică a locului de muncă, articole multe şi frumoase şi bineînţeles, nu m-am ţinut de cuvânt. Nu am regrete profunde acum, urmărind trecutul în note retrospective. Deşi aveam o listă bogat încărcată cu lucruri pe care aveam să le fac in viitorul apropiat şi nu numai am ajuns la concluzia că nu mai am nevoie de nimic în condiţiile în care voi muri în curând. Nu mi-a zis-o nimeni, nici nu simt vreo briză de sfârşit răvăşind cotoarele de măr din stânga darrrrrr...ţin la ideea că nu mai am mult.
Dacă acum două luni înghiţeam apă fără nici cel mai mic menaj în speranţa că la un moment dat se vor coordona şi membrele mele şi voi înnota, iată că în prezent ştiu să înnot dar probabil sufăr de o otită. Sub cheie ipohondrică vă anunţ că până şi respiraţia plantelor e un teribil curent pentru mine ce-mi agită tot capul.
Nu imi pot face un testament referitor la bunuri ce le las drept moştenire urmaşilor fiindcă de bunuri materiale duc lipsă iar de urmaşi idem. Cu alte cuvinte tot ceea ce deţin eu se rezumă la parola unui cont ce mă ajută să intru pe diverse pagini, inclusiv pe acest blog; o tonă de nesimţire, bun simţ doar în visele când eu sunt victimă, un bagaj de cunoştinţe destul de aglomerat şi, evident, sute de secrete şi idei pe care mulţi le râvnesc.
În condiţiile în care nu pot anunţa parola conturilor mele sub nicio formă, nu pot da nesimţire altora şi nici cunoştinţe colorate , vă las extrem de puţin bun-simţ cu care să vă ştergeţi undeva căci oricum bunul simţ e ca şi cheia de la cutia de bere după ce o desfaci: inutil.
În concluzia acestui Pseudo-testament al ipohondrului din mine vă anunţ pe voi, zero cititori, că vă las ca moştenire NIMIC. Da, un mare, frumos, dulce, util, armonios, echilibrat, ingenios, cu multe calorii şi care nu transpiră NIMIC.

Audio issue

noapte de groaza.mp3

Rânduri de ucis fantome

Pare tipic mie: de fiecare dată când lipsesc din zonă se întâmplă fabuloase fenomene de care eu aflu abia când revin. Nu vă cer să vă aşteptaţi la rahaţi mişcători, păianjeni vorbitori, dinozauri cu aromă de gumă de mestecat sau râme cu ureche muzicală. Nu la aşa ceva ci la ceva chiar mai stupid, şi anume fantome de cerşetori nebuni morţi şi beţii în miez de noapte.
Cu alte cuvinte, în timp ce eu mă lăsam legănată de valurile Dunării pe un vaporaş care mai avea şi restaurant, în timp ce mă luptam eroic cu marginile de la pizza şi aveam dileme de genul "Ce pai să aleg? Verde sau vernil?" , amicii mei prieteni de pokemoneală o ardeau petrecăreţ. Mă refer la faptul că - din ce am înţeles eu - s-a lăsat cu beţii after 00, râsete cu non-romantism şi mârlănie din plin, faimoase vedenii pricinuite de cocktail-uri gastrice şi nu în ultimul rând tancuri sovietice ce dansau în plină stradă complet pe lângă muzică.
Dar revenim la ale Dunării valuri şi pet-uri străvezii ce se lăsau puse în mişcare de vânt almost inexistent, plutire pe care o urmăream decent de plictisiţi eu şi colegii de crăpelniţă de la bordul unui vas de 10x12 ancorat serios. Întâmpinaţi de o chelneriţă şcolită şi de muzică mai bună decât ce se ascultă în chioşcul de peste drum, am ales încrezători câte ceva ce se putea găsi în stufosul meniu. Trec peste partea cu "avem crap dar nu vi-l recomand" şi peste cea când mă aşteptam să primesc o şosetă ce se cheamă calzone şi defapt m-am trezit cu un quatro stagionne care avea în plus doar cârnăciori, şi conchid că vizita pe faleză a fost ok.
Da, ar fi fost ok în condiţiile în care nu m-aş fi simţit inutil de nevoită să aflu cu lux de amănunte cum arăta fantoma Paulei pe care au văzut-o eroii în/după miez de noapte , ori să ma chinui să calculez un alt atac al aceleaşi fantome despre care nu cred decât că era un biet cetăţean obosit ce ducea gunoiul în care era un hamster mort.
Nu mă aşteptam de la mine să debordez de coerenţă şi cursivitate în idei atâta timp cât lipsa cronică de inspiraţie se ameliorează numai pe intervale scurte de timp în ore târzii, sub presiunea vocii ce spune "Mai ai doar două minute!".

Povestea lucrurilor

Dintr-o lipsa cronica de inspiratie ori imaginatie tipica mie observ ca nu mai pot scrie. In conditiile in care vacanta ma indobitoceste lamentabil nu-mi ramane decat sa "share"-uiesc cu zero cititorii mei ceva ce intr-adevar este bine realizat, din punctul meu de vedere. Asa ca hai sa lasam curelele cu piramide, eye shadow-urile rezistente la transfer si tigarile mentolate, iar mai apoi si alte lucruri caaaaaaaaaaaci

The Story of Stuff - Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo.

Pe langa plopii fara sot...

L-am vazut, mi-a placut, l-am postat.

Cald vs. Rece

Mi-am luat o vacanţă neoficială ce s-a dovedit a fi perfect binevenită în contextul unei veri cu temperaturi gen iad. Întotdeauna am admis că am un dram de nebunie în sânge, minte şi spirit însă înclin să cred că nebunia nu mă determină încă să rămân la 60 Celsius în faţa unui monitor de 17'' cu un ventilator ineficient în frunte care în loc să răcească aerul pare să-l încălzească mai rău şi cu o unitate în urechea stângă ce seamănă cu cireaşa de pe tort, transformă răcoarea conservată dimineaţa când astrul ucigător pe nume Soare încă nu răsărise, într-o caniculă copleşitoare.
Nu vreau să fiu monumentul de destoinicie, perseverenţă, eficacitate, voinţă şi putere a umanităţii, motiv pentru care am refuzat să mă mai apropii de caloriferul încins de-i spun toţi calculator. Am preferat să îmi trăiesc viaţa socială mergând la ştrand pentru înot, ieşind cu prietenii seara şi citind ziua în camere reci, întunecate, delicios de primitoare pentru cărţile cu vampiri ce se lasă citite numai în compania unui suc rece cu gheaţă rece ce împreună mă fac să tresar de fericire că există cuvântul RECE.
Cu alte cuvinte, îi previn pe ai mei zero cititori că articolele vor fi rare şi plictisitoare, asemenea acestuia. Nu am mai scris de o săptămână şi singura impresie pe care o am despre perioada trecută se rezumă la ideea ca vara nu există decât CALD şi FOARTE CALD.

(Ne)Natural

Poate că sunt mai mult decât puţin paralelă cu Universul în care trăiesc laolaltă stupizi, mai stupizi şi cei mai stupizi. Da, poate, însă nu cred că mai pot să scriu despre cât de artistic e să te uiţi la cer şi să îţi imaginezi personaje din desene animate printre nori, când tot ceea ce ar putea sta în puterea mea de a face se rezumă la zâmbete neghioabe drept feedback la nişte aprecieri de doi lei din partea unora care vorbesc ca să nu adoarmă. Nu mai pot scrie despre nimic, aşa cum altădată adoram s-o fac. De aceea de data aceasta voi scrie despre natural, natural sub aspectul pe care il folosesc toţi în refrenele penibile considerându-l un cuvânt indispensabil conversaţiilor legate de femei şi machiajul lor.
Cu alte cuvinte, se tot bate monedă pe ideea că femeia trebuie să fie naturală. Aud deseori bărbaţi care monopolizează discuţiile expunându-şi neinteresanta părere despre cum cred ei că femeile din dorinţa de a-şi ascunde defectele ajung să se ascundă ele însele în spatele zidurilor de farduri şi altor astfel de mizerii. Dacă nu îşi dau duhul bărbaţii pe tema asta atunci cu siguranţă se trezesc personaje ale nimicului să monologheze pe tema naturaleţii pe care un machiaj trebuie să îl aibă.
Problema nu este că ei vorbesc şi nici că sunt ascultaţi cu gura căscată de tute. Problema este că sunt înţeleşi greşit. Sunt ascultaţi de persoane ce stau drept şi gândesc strâmb. În altă ordine, ideea e că în loc să vezi persoanele potrivite cu un machiaj potrivit, natural iţi distrugi retina cu persoane nepotrivite cu machiaj nepotrivit.
Astfel fetele cu ten tânăr, proaspăt, intact îşi impurifică faţa cu farduri pe care le cumpără, le folosesc cu încredere; se închină la tubul cu fond de ten ca la un idol şi plâng jenant atunci când li se termină mascara.
Mai grav decât curfuterea asta este aceea de care nouă în mod normal ar trebui să ni se rupă, dar fiindcă în general vrem să avem somn fără coşmaruri nu putem sta liniştiţi. Este vorba despre persoanele alea care înţeleg naturalul o metodă de a-ţi transforma eul într-un fel de maimuţă. Şi iată că scriu despre femeile care s-au certat cu ceara de epilat, fondul de ten si rimelul. Care se închină la Cremă de mâini Doina când se simt împlinite spiritual după un coş de iarbă smuls cu mâna liberă din grădină.
Sunt peste tot, le întâlneşti pretutindeni, le vezi la TV în reportajele cu şi despre ţărani şi ai senzaţia că s-au mutat în casă la tine. Ele sunt genul care după ce s-au măritat îşi bagă foarfeca în păr spre a se uşura de claia arsă şi bienal năpârlindă. Se îngraşă. Şi voi o să spuneţi că până şi femeile cu părul scurt şi grase pot fi drăguţe, dar eu voi spune că da, dar nu toate. Cel puţin nu alea cu riduri de zici că a arat careva pe pielea lor, alea de-şi etalează mustaţa care dacă te chinui puţin poţi s-o faci codiţe împletite şi nici alea cu aluniţe cu fesuleţ, adică aluniţe cu blană pe ele, biiineee, păr.
Nu asta nu e natural, e maimuţăreală. Nu îşi dau niciun interes pentru a arăta mai bine şi se iau la întrecere cu vecina " care are mai puţine farduri în casă şi mai multă materie bună de spart retina altora pe faţă".


P.S. Nu am nimic cu Eva Herzigova dar altă fotografie bună de găsit în 10 secunde nu am găsit.

Blestem

Chiar când mă plângeam de o acută lipsă de inspiraţie am fost lovită ca de un Mig21 de o rafală de poftă de scris pe motiv că s-a trezit o nimeni să mă întrebe "Cum e în vacanţă?". Am simţit cum îmi creşte pulsul, cum sub picioarele mele sunt alunecări de pământ, puteam sa fac ceva pe teoria ROGVAIV-ului că eu oricum vedeam doar roşu. Mi-am amintit că data trecută când s-a întâmplat asta m-au găsit cu un cuţit într-o mână şi cu un tub de ketchup în cealaltă, aşa că după ce mi-am revenit cu două pahare de cola şi nişte beţişoare cu zahăr am pus lacăt la toate sertarele posibile, cheia dându-i-o câinelui s-o îngroape. Aşadar nu aveam nicio şansă să mănânc ketchup cu pâine.
Am rămas cumva paralizată rânjind prosteşte şi i-am răspuns "plictisitor dar e...(suspans) ok :) "...

18+

În afară de faptul că dacă mă vezi pe stradă îmi dai 20j de ani şi Sindromul Down nu credeam să mai am şi altă problemă. Dar zi de zi observ cum blestemul vacanţei câştigă teren şi îmi sfâşie orice dorinţă de a mai trăi ceva palpitant. In realitate am văzut până acum 15 ierni şi mă simt ca un minor cu o greutate legată de gât, obligat să se sinucidă aruncându-se de pe San Francisco's Golden Gate Bridge.
E vacanţă şi e a naibii de tulburătoare liniştea asta atunci când suferi de vârstă prea mică. Trăiesc un gri apăsător cu tente de plictiseală bolnavă în care singurele somnifere ce mă trimit în vise cu insule şi petreceri sunt nişte cărţi, un calculator obosit şi un televizor.
Şi asta e prima sâmbătă în care chiar regret că altădată spuneam că mă bucur de vârsta pe care o am şi de felul în care viaţa mea decurge; regret fiindcă nu pot să merg la o petrecere, se împart pijamalele înainte de doişpe, beau suc de portocale şi mănânc gogoşi dând în demenţă la TV pe motiv că nu pot ieşi căci o furtună se apropie...ca melcul.
Zi de zi stârnesc adrenalină vânând muşte prin cameră şi meditând la nimic. E frumos să te gândeşti la nimic, mai ales atunci când faci NIMIC. Simt atunci când înnebunesc, îndeosebi când sunt mai rău decât penibilă căci, iată, scriu cu diacritice. Dacă nu eşti "mare" nu poţi merge în Vamă, nu poţi fuma, avea petreceri, nu poţi să ţi-o pui cu prietenul şi nici să ai mofturi ori pretenţii. Dar cel mai rău e că nu ai voie să vrei, nu ai voie să poţi, să ceri, să indrăzneşti. Nu ai voie să gândeşti ori să visezi.
Refrenul cu "nu ai voie să..." mi-a spart timpanele în draci şi dacă mă întrebi de vreau două dopuri o să spun "NU!! Dă-mi 3 ani în plus, o maşină cu tot cu chei şi leave me fucking alone!".


P.S. De ceva timp îmi clădesc un regat cu viaţă boemă dincolo de graniţele viselor din somn.

Uniformă

Atunci când se impune uniformă într-un liceu există două tipuri de reacţii:

1. Reacţia celor care cred că uniforma este un dar de la Dumnezeu. Ei văd o pură binecuvântare în uniformă. În general rataţii o să se bucure că nu o să mai dea banii pe alte haine şi o să îşi poată lua jocuri video.
Tocilarii virgini frustraţi vor visa la o dezvirginare în uniformă fiindcă e cunoscut faptul că ei se simt întregiţi din punct de vedere psihic şi fizic atunci când poartă uniforma. Ei cred că eşti plin de personalitate dacă ai uniformă cu cravată de vânzător de dulciuri si sacou care sta ca pe gard pe coastele atât de ieşite în afară încât se văd de pe cealaltă emisferă a Terrei.
Evident, fătucile rahat-cu-ochi se vor uda de fericire când vor simţi măiestria uniformei direct pe chiloţii lor cu floricele sau pe părul de pe picioare. Nu vor mai fi nevoite să îndure chinul zilnic de altă dată când celelalte fete, mai bune şi mai frumoase decât ele, veneau cu haine noi cumpărate din magazine celebre şi rafinate. Aşadar vor spune adio tricoului cu Mickey Mouse şi jeanşilor de clasa a IV-a pentru a întâmpina camaşa albă, fustiţa cu volane, sacoul cu sigla liceului şi ecusonul de toată jena în care nimeni nu iese niciodată bine.
De altfel şi profesorii vor ţine - nu o zi, nu o lună ori un an, ci toată viaţa - predică despre utilitatea uniformei, despre cât de frumos este să stai la catedră şi să nu te doară ochii şi alte baliverne de tot penibilul.
Si nu în ultimul rând, le menţionez pe femeile de servici, care, cu siguranţă, vor găsi uniforma un prilej excepţional să lase maătura şi mopul deoparte şi să treacă la depănarea amintirilor de pe vremea comunismului când "a fi deştept şi deosebit"=uniformă.

P.S. Asta ca să nu mai spunem că deşi directoarea e varză , ea se crede minunată pentru simplul fapt că a semnat o hârtie cu aprobarea noului ham, pardon, noii uniforme.


2. Şi reacţia mea şi a celor ce împărtăşesc aceleaşi idei. Să fim serioşi. Uniforma nu e nici dar de la Dumnezeu, nici suflu al Sfântului Duh şi nici dovadă că Shiva sau Krishna au grijă de noi.
E pur şi simplu o metodă prin care nu ai voie să îmbini utilul cu plăcutul. Adică, nu ai voie sa vrei să îţi dezvolţi personalitatea, să fii creativ cu hainele tale şi să mergi şi la şcoală să înveţi ceva în acelaşi timp. În felul ăsta vom fi toţi la fel, nu ne vor deosebi decât feţele, care nu mereu le dau de gol prostia cumplită a unora. Nu ne vom deosebi deloc şi cel mai rău este că atunci când ne vom duce la chioşc să ne luăm un biet covrig vânzătoarea o să belească ochii la noi şi o să spună "aaaa...te ştiu pe tine...eşti de la liceul X. Spune-i doamnei Y că are să imi dea nişte bani...Dar vezi să nu uiţi, da?". Da, astfel de momente sunt cele in care te faci de rahat din cap până în picioare. Şi e doar un exemplu, fiindcă uniforma aduce numai pagube cu ea, şi nu mică o să ne fie mirarea când vom vrea să se deschidă pământul ca noi să cădem în el la 2 secunde după ce ne-am făcut de tot penibilul.
E tragicul tragicului căci de-abia aştept să înceapă şcoala şi să rânjesc grav atunci când o să vad rahaţi cu ochi cu cămaşa pusă pe dos, fătuci cu fusta ridicată până în gât ca să pară mai scurtă, grase cu sacouri tip sac, castraveţi fericiţi că în sfârşit au fost atinşi de Dumnezeu şi nu în ultimul rând, oameni cu adevărat drăguţi şi interesanţi care se vor pierde 6-7-8 ore în ţara uniformei.

P.S. Chiar dacă doamna director nu va citi niciodată în viaţa ei acest articol vreau sa ştie că eu chiar simţeam nevoia să fim băgaţi în seamă.

Moarte usor-chinuita

Nimic nu se compara cu o moarte usoara, dar nu voi mai putea avea parte de asa ceva fiindca tin minte ca mi-a zis cainele ala de ciocolata "mori tavalindu-te in chinuri!!" si brusc am simtit ca blestemul era un fel de tatuaj ca alea cu Mickey Mouse de la gume de 500 de lei.

De curand am avut un fel de amintire din viitor. Eram la priveghiul meu, de fapt...la priveghiul a ceea ce mai ramasese din mine: un fel de salam...o adunatura de oase sfaramate si muschi pisati in forma de rahat. Apoi , deodata, luata de vant zboara o hartie dinspre geamul unei toalete. Uda fleasca, imputita si delicios de jegoasa cum era inca mai lasa sa se zareasca scrisul de pe ea. Era un articol de ziar in care era relatata aventura ce m-a dus la moarte. Am inceput sa citesc si mi-am dat seama ca eu am murit mult mai spectaculos decat Mickael Jackson sau decat vreun cioban din Cracanatii din Deal care a dat in primire in timp ce se dezvirgina.


Din ce am inteles eu ma dadeam in leagan undeva pe malul unei ape. Si cum ma dadeam eu peste cap cu leaganul mi-am dat seama ca s-ar putea sa trag curent daca am urechile descoperite asa ca am luat mainile de pe bara leaganului si le-am pus la urechi. Singura problema e ca am cazut in cap si da, mi-am rupt gatul. Nu stiu daca ma durea fiindca oricum eram beata critza de doua saptamani, important e ca a venit o inundatie si m-a luat la plimbare in josul raului pana la un pod. Acolo am dat cu capul de o teava, de fapt, mi-a intrat teava in ochi si a iesit pe partea cealalta cu tot cu creier. Am injurat de toti sfintii si poate ca din cauza ca faceam galagie a aparut un gunoier care m-a luat de acolo chiar cand ajunsesem la refrenul de la melodia cu "Old McDougle had a farm...eeee-aaaahhh-eeeee-aaahhh-oooo". S-a enervat ca aveam parul lipit de o cizma botita de pe acolo dar pana la urma s-a descurcat. Spunea ca ma ia sa muncesc impreuna cu el dar i-am spus ca nu vreau sa imi stric manichiura - sau ce a mai ramas din ea. Inca eram beata dar cica am ajuns la o platforma de gunoi carea putea a naibii de ingretosator, atat de rau incat gunoierul a facut stop cardiac. La naiba. A trebuit sa astept o vesnicie pana au venit pasarile sa ii manance ficatii si ochii si pana a putrezit de tot, ca sa nu mai stea pe mine fiindca atunci cand a murit nenorocitul el ma tinea in spate si ghici pe ce parte a cazut. Pe spate, da...dar ar fi cazut pe fata daca nu i-as fi legat eu sireturile de la ghete. In fine. Am facut cunostinta cu tot felul de pasari care faceau sex pe mine, cu tot felul de animalute necrofage care si-o trageau rapid prin parul de pe pieptul gunoierului, si chiar si cu furnici. Cu cele din urma chiar m-am imprietenit bine, sau cel putin asa scria in articol, ca cica ele s-au bucurat ca si-au luat si bonus dupa ce l-au curatat pe amicul ala al meu de pe mine - le-as fi dat mai mult dar nu au reusit sa isi ia decat un picior si jumatate.
Intr-o zi cand stateam si faceam plaja langa o coada de peste a aparut un caine turbat care facea spume. Am crezut ca-i vreo farsa de 1 Aprilie si l-am luat la misto cu "Hai , coaie...Razi de mine, ce naiba...Crezi ca-s moarta sau ce? Inca mai gandesc, bah putza!". S-a enervat si de draci a incercat sa ma sfasie. Dupa vreo doua ore de tavaleala am inceput sa-mi revin si mi-am dat seama ca m-a scapat intr-o groapa adanca si ca imi intrase in gat o conserva. Peste cateva zile a aparut un fel de excavator si ne-a luat pe mine si pe prietenii mei, pempersii si tampoanele de acolo, si ne-a dus intr-un cuptor. M-am panicat putin fiindca eu fara crema de plaja nu voiam sa ma duc acolo dar pana la urma am ramas prinsa cu dintii de usa. Am cazut fiindca ma dezhidratasem si devenisem pufoasa. Semanam cu ceva bun de mancat cred...caci m-a gasit o pisica pe jos si m-a inghitit. La cateva ore m-am trezit intr-o tavita pe care scria "Kitty" si langa mine era un fel de chestie lunga si alba...zicea ca-l cheama Limbric. Nu am apucat sa ii spun ca imi place numele lui fiindca nesimtita de matza mi-a luat buletinul din buzunar. M-am cam suparat pe ea, ce-i drept, dar dupa aia m-am bucurat ca asa a fost fiindca au venit o gramada de reporteri care imi strigau numele si nu le venea sa creada ca eu sunt. Pacat ca imi trecuse betia de tot fiindca atunci mi-am dat seama ca pisica a ras de mine si m-a facut in forma de parizer. De nervi m-a apucat somnul...

Si articolul s-a terminat. Am luat bucatica de hartie, m-am sters la fund cu ea si cand am aruncat o privire mai intr-o parte am vazut doi mosnegi cu grebla in gura stand la barfa si spunand ca defapt eu am avut o moarte foarte usoara, fiindca am facut infarct cand am vazut un OZN in timp ce ma dadeam in leagan.

Asadar, unchiule, sa nu te superi pe mine ca iti scriu abia acum, dar a durat ceva pana am desfacut bagajele. Mai tarziu joc baschet cu Sfantul Petru. Sa stii ca am murit in chinuri, asa cum a vrut cainele ala de ciocolata.

Iti trimit un mozol cu herpes.
A ta nepoata,
Smintita

Hit the road, Jack

Un week-end la munte care urma a fi plictisitor s-a dovedit a fi distractiv. Multumesc celui care a inventat aparatul de fotografiat.
In mod normal ar trebui sa postez un fel de jurnal de calatorie, incarcat pana la refuz de detalii, dar acum sunt treaza si lucida, asadar postez fotografii in ideea ca fiecare dintre ele are o poveste. Totul vine de la sine...

Autocontrol ascuns pentru doua saptamani

Iunie, canicula prematura, agitatie continua si sictir. Adica o zi la scoala cand absolut toti cei intregi la minte se gandesc ca pana la jumatatea lunii cosmarul va lua sfarsit...
Chiuleam legal de la ore pe motiv ca repetam cu trupa o tentativa de coregrafie cu care mai tarziu am castigat si o diploma la un concurs. Nu-mi ardea nici macar de frecat menta in sala la 60 celsius. Am iesit afara, si nu mult timp am fost singura. S-a apropiat un amic de mine, se baga in seama ce-i drept... Zambea neghiob si am schimbat ceva politeturi ( "Ce faci, coaie?" , "Bine, ovul! Incerc sa mi-o stapanesc...~!@#$", " Wha' r ya talkin' about?" , "Nu vezi cate cururi goale pe aici? " - era ora de sport cu gagici ce se udau cand il vedeau pe prof) Nu a durat mult si se apropie alta creatura. O fiinta gen urs cu blana creata care se prajea sub un tricou negru. Zambeste din priviri - chiar daca avea ochii pe jumatate inchisi - si cu o voce profetica (ceva intre geamat si spus lectia la geografie) incepe sa turuie urmatoarele:

"Exista undeva in Ardeal, in Cluj mai exact, o familie. Un el si o ea. Every year cei doi se despart pentru doua saptamani. Nimeni nu stie ce fac, cert este ca atunci cand se intorc nu isi spun nimic iar viata lor revine la normal "

Adica el in doua fraze a descris o nebunie - in sensul bun, desigur. Bunica'mea si-ar face cruce daca ar auzi de asa ceva, maica'mea ar spune ca's tampiti iar un artist i-ar numi boemi.
Problema e ca noi intram in rol abia dupa ce aflam de iesirea lor, in scenariu scrie ca trebuie sa ne imaginam ce am face noi daca ne-am desparti de el/ea pentru doua saptamani...

Refren in masa

Stiti genul ala de scartaiala melodica in care se repeta un refren dupa fiecare distih si la sfarsit geme o fatuca ori zbiara orgasmic dandu-le alta muzicalitate versurilor, care de obicei sunt ceva cu "i love you"? Si normal. Pana si copiii mici ar putea inventa ceva mai original.
Insa inca de pe 1 iunie eu ma confrunt cu altceva, mult mai cuprinzator si mai iritant. Refrenul care incepe si se termina cu "vacanta". E ceea ce e bun de palavragit la coltul tarabei cu marar, fiindca se repeta la infinit.
Nici nu ma gandeam sa se termine anul scolar, nu asteptam nimic, ma simteam bine si eram chiar resemnata cu situatia respectiva. Oricum nu era nimic plictisitor in a sta cu prietenii si a te distra in timpul orelor si dupa program. Dar vaaai! Trebuia sa inceapa isteria si fiecare persoana care ma suna sau ma intalnea, din lipsa de subiect de discutie, intreba ceva de genul "Si...cum e? Asteptati vacanta, asa-i?"
Fie ca avea alta formulare, fie ca persoana care intreba era mai mult sau mai putin proasta, ori se stramba mai mult sau mai putin, mesajul era acelasi astfel ca pana la sfarsitul anului scolar mi-am zgariat timpanele in refrenul acesta care se auzea de peste tot.
Mai rau a fost cand a inceput VACANTA pe bune. Nu e cu nimic incantator in a ma intalni cu oricine- adica fosta mea invatatoare, femeia de servici de la scoala, vecina de vis-a-vis, mama lui X si matusa lui Y s.a.m.d- si sa raspund mereu aceeasi chestie cand ma intreaba daca e bine in vacanta, si daca plec undeva, daca fac ceva in vacanta sau daca am cine stie ce planuri.


Probabil noi toti sesizam asta - mai putin curiosii de ne cer n detalii : imediat ce intr-o conversatie, fie ea cat de stupida si de nepotrivita, se deschide subiectul penibil al vacantei, apare plictiseala absoluta. Fiindca tu chiar daca raspunzi "Voi merge la mare" celalalt nu va sti ce sa te mai intrebe pentru ca oricum intrebarea sta ca nuca in perete si conversatia ramane in plop atata timp cat nu se schimba naibii mai repede subiectul. Iar daca nu apari repede cu o solutie, daca nu iti suna telefonul ca sa scapi de penibilitate, daca nu pica vreun meteorit peste celalalt, risti sa ajungi la ceva precum

Ala:Aha...pai...da...la mare...
Tu:Da...
Ala:Aha...
Tu:...
Ala (zambind neghiob): Si...ce mai zici?
Tu: Pai...nimic... (Doar nu esti atat de fraier incat sa incepi sa povestesti cine stie ce chestii. Nu ca nu ar fi interesante, creative si speciale dar daca dai peste vreo baba cu grebla-n gura si ii spui de Harry Potter isi face cruce si fuge la biserica de frica)
Ala:A...dragut...
Tu: ...
Ala:Pai...aha...(si zambeste iar...chiar mai neghiob decat oricine altcineva)

Aceeasi chestie se intampla si pe messenger. Daca se baga vreo fatuca sau vreun baietica in seama tot la fel se ajunge. In general toate mizeriile de conversatii cu colegii tai - despre care nu prea te intereseaza nimic - incep atunci cand ai facut greseala absoluta: ai dat un mass. Atunci ei se simt pur si simplu bagati in seama. E ca si cum Dumnezeu le-a intrat in casa, le-a luminat cararea destinului. E evident ca tu regreti amarnic tampenia pe care ai facut-o dar te rogi - chiar daca risti sa faci tensiune - sa te intrebe de vacanta, fiindca nu va mai continua discutia deloc dupa o asemenea intrebare. Nu te considera norocos ca te intreaba "cum e in vacantaaaa?!!", crede-ma, ii sta in fire sa faca asta. Are imaginatia atat de subtire incat nici nu isi poate da seama care e diferenta dintre o fotografie cu o girafa si una cu un elefant, dar sa mai si gandeasca o intrebare mai inspirata. (Dar iar deviez...) Si cum spuneam...Brusc te trezesti cu un IM de la el/ea.

El/Ea: buna
El/Ea: cf
El/Ea: ?
El/Ea: :X:X
El/Ea: :*
Tu: Bine...(nu vrei sa faci pe nesimtitul si mai comiti o greseala de rasul curcilor, ii intorci intrebarea)Tu?
El/Ea: pai uite bn p aici p mess...
El/Ea:qm e in vakntza?
Tu: (deja te dai cu capul de calorifer, musti din tastatura si iti bagi mouse-ul in urechi) Pai e relativ bine. E liniste.( si din fericire iti dai seama ca nu e cazul sa ii intorci intrebarea si de data asta. Il/O lasi in pace. Si bine faci!)
El/Ea: aha...bn

Esti salvat. Asta in caz ca nu se mai trezeste vreun ghertoi sa te intrebe ce si cum. Oricum ramai cu sechele dupa asemenea eveniment.
Ziua iti va fi oarecum distrusa si deja iti imaginezi o scena de cosmar: Mergi prin podul unei case care cica e casa bunicilor, si cica e si bantuita. Ai o lanterna in mana si ti-ai pus doua straturi de pempers in caz ca te uzi - tu esti fleasca si cu 5... Alergi. Esti urmarit de o gloata de strambaturi care repeta acelasi refren la infinit "Cum e in vacantaaa?!!!! "


Nu e tocmai placut sa ai asemenea cosmar, cu toate ca in cazul meu e aproape real si realizabil. Cred ca o sa ajung sa ma sperii de fiecare usa ce se va deschide in ideea ca va intra cineva si va spune "Ce faci? Cum e in vacanta?"

Ei bine...ca sa ma lase toata lumea in pace spun doar "HORROR!!"

Cu voma despre autocontrol.

Treceam prin casa intr-o graba inchipuita si la un moment dat am vazut o pisica pe pat. Se uita la TV. Pentru o clipa chiar am crezut ca isi bate joc de mine si zambeste ironic. Si dintr-o miscare stupida am dat cu piciorul intr-o noptiera. Nu stiu, dar chiar a durut! Nu stiu cum e sa simti ca iti cade peste picior un sumo cu o nicovala in brate dar cred ca asta e senzatia tipica. M-am infuriat, imi venea sa iau pisica si sa o izbesc dar ceva m-a oprit, si zau ca nu era mila. Era ceva despre care se discuta prea mult peste tot, e ceva care din punctul meu de vedere a salvat lumea de la distrugere. Era autocontrolul.
Nu stiu. Apare atunci cand un castravete te scuipa in ochi iar tu esti cat se poate de aproape sa il snopesti din bataie, dar pana la urma retragi mana, te stergi cu scarba pe fata si spui un "~!@#$".
Autocontrol e atunci cand te mananca undeva si - e clar ca te-a apucat in locul si la momentul nepotrivit - te abtii totusi sa nu te faci de rahat in public. Consider ca autocontrolul face parte din tine, este incontestabil un simt al nostru pe care il deprindem inca de mici. E adevarat ca il sesizam abia atunci cand ducem lipsa de acesta, insa asemenea situatii sunt rare, ce-i drept , fiindca de prea multe ori a scapat proful de mate fara o injuratura dupa ce ti-a turnat un 2 in catalog. Ori de prea multe ori au scapat altii nepedepsiti ori tu nefacut de toata rusinea.
s-ar spune ca exista chiar si exercitiu pentru autocontrol. Pana data viitoare ganditi-va cum ar fi sa acceptati sa tipe seful la voi non-stop fara ca voi sa scoateti un cuvant, cum ar fi ca maica'ta sa zbiere iar tu sa ii multumesti. Bine. Ganditi-va la cum e sa fii actor.