Rânduri de ucis fantome

Pare tipic mie: de fiecare dată când lipsesc din zonă se întâmplă fabuloase fenomene de care eu aflu abia când revin. Nu vă cer să vă aşteptaţi la rahaţi mişcători, păianjeni vorbitori, dinozauri cu aromă de gumă de mestecat sau râme cu ureche muzicală. Nu la aşa ceva ci la ceva chiar mai stupid, şi anume fantome de cerşetori nebuni morţi şi beţii în miez de noapte.
Cu alte cuvinte, în timp ce eu mă lăsam legănată de valurile Dunării pe un vaporaş care mai avea şi restaurant, în timp ce mă luptam eroic cu marginile de la pizza şi aveam dileme de genul "Ce pai să aleg? Verde sau vernil?" , amicii mei prieteni de pokemoneală o ardeau petrecăreţ. Mă refer la faptul că - din ce am înţeles eu - s-a lăsat cu beţii after 00, râsete cu non-romantism şi mârlănie din plin, faimoase vedenii pricinuite de cocktail-uri gastrice şi nu în ultimul rând tancuri sovietice ce dansau în plină stradă complet pe lângă muzică.
Dar revenim la ale Dunării valuri şi pet-uri străvezii ce se lăsau puse în mişcare de vânt almost inexistent, plutire pe care o urmăream decent de plictisiţi eu şi colegii de crăpelniţă de la bordul unui vas de 10x12 ancorat serios. Întâmpinaţi de o chelneriţă şcolită şi de muzică mai bună decât ce se ascultă în chioşcul de peste drum, am ales încrezători câte ceva ce se putea găsi în stufosul meniu. Trec peste partea cu "avem crap dar nu vi-l recomand" şi peste cea când mă aşteptam să primesc o şosetă ce se cheamă calzone şi defapt m-am trezit cu un quatro stagionne care avea în plus doar cârnăciori, şi conchid că vizita pe faleză a fost ok.
Da, ar fi fost ok în condiţiile în care nu m-aş fi simţit inutil de nevoită să aflu cu lux de amănunte cum arăta fantoma Paulei pe care au văzut-o eroii în/după miez de noapte , ori să ma chinui să calculez un alt atac al aceleaşi fantome despre care nu cred decât că era un biet cetăţean obosit ce ducea gunoiul în care era un hamster mort.
Nu mă aşteptam de la mine să debordez de coerenţă şi cursivitate în idei atâta timp cât lipsa cronică de inspiraţie se ameliorează numai pe intervale scurte de timp în ore târzii, sub presiunea vocii ce spune "Mai ai doar două minute!".

T A N C

Poate ca fara sa realizez cursul deloc uniform si constant al vietii mele a fost presarat de un cuvant, aparent insignifiant si demn de ignoranta, si anume cuvantul "tanc". Patru litere, patru sunete, nimic interesant, dar trecand peste documentarele cu arme din al doilea razboi mondial, unde, cu siguranta, TANCul era inclus si considerat cel mai bun; trecand peste definitia din DEX al acestui cuvant si poate si peste vorbele bunicilor cu tancul rusesc, ajungem la o alta sfera de discutii, foooooooaaarte "cuprinzatoare".
De exemplu copilaria mea a fost plina de TANC. Era o pulbere concentrata de diverse culori si arome care pusa in apa se transforma intr-un veritabil suc fie de portocale, fie de capsuni, zmeura sau lamaie. Eram disperata. Eram ocupata toata ziua si imi asteptam rasplata bine meritata. Ma zvarcoleam in chinuri groaznice cand se termina ori nu mai voiau sa imi cumpere, si numai eu stiu cate funduri de pamant mi-am luat, si cate podele am batut cu piciorul, cate capuri de pereti am dat, si cate auto-torturi am suferit ca sa ii induplec pe nemilosii parinti sa imi opreasca suferinta si sa imi cumpere "licoarea vietii".
Alta data cuvantul TANC a fost transpuns intr-o chestiuta mica si din plastic verde care era un mister neelucidat pentru mine in contextul unui joc stupid cu baietii. Ii auzeam cum incearca sa imite diversele sunete emise de o asemenea masinarie reala. Nu ca ei ar fi vazut asa ceva vreodata in viata lor, insa cred ca asta le starnea adrenalina si ii facea mai creativi din punct de vedere al inventarii unor noi onomatopee. Desigur, ma plictisea cumplit sa imi povesteasca desteptii mai mari decat mine cum sta treaba cu teava tancului si cu proiectilele, asa ca de multe ori totul se incheia cu un "Da, bine, lasa-ma..."
Nu de putine ori urechile mi-au fost atacate de diverse expresii, de la care luate in modul tot la cuvantul "tanc" se ajungea. Era destul de simplu, fiindca oriunde ma duceam in gimnaziu gaseam giboni infierbantati si pusi pe harta care gemeau de nervi si jurau ca "data viitoare o sa zici ca a dat tancu' peste tine! ~!@#$"
Dar fateta cea mai "placuta" si mai recenta a acestui cuvant ramane cea sub aspectul careia poti crea minunate metafore si multe alte figuri de stil folosindu-te de "tanc". De altfel, tancul nu este doar o arma, ci este si un monument incarcat la rubrica "asa nu" din mintea fiecarui om sanatos care poate zari oricand la piata tancuri (biiine...tanti, mamai, babe) stand la barfa si blocand circulatia, oricum proasta, dintre tarabele cu praz si castraveti. Fuste ridicate pana in gat, sani flescaiti, dinti aurii si argintii, papuci de cauciuc, tricou pe a carui eticheta scrie 100% poliester, transpiratie grupa mare si sunci, sunci cat cuprinde, sunci sa dea si la alti, sunci sa ajunga cat pentru trei vieti. Acestea sunt tancurile pietei.
Tot genul asta de tancuri pot fi intalnite si la coada la lumanari la biserica sau in dosul vreunui corcodus aparandu-l cu o nuia si cu o voce mizerabila de copiii care nu se mai satura de fructele verzi si acrisoare de primavara. Versiunea in stare incipienta a sindromului tanc este prezenta si in scoli si licee deopotriva sub forma profesoarelor cat usa ori cat soba care se perinda pe holurile cladirii, holuri cu podele din marmura sau mozaic spre a nu se deteriora din cauza tocurilor ce 12 cm cu care se poate ajunge usor la petrol; sau sub forma fatucilor cu miscari amortizate de straturi adipoase care au viteza de reactie ce tinde la zero. Claca greoi, alearga in reluare, dupa doi pasi respira ca si cum si-ar da duhul, rad prosteste, barfesc si citesc reviste colorate cu articole despre menstruatie si chilotei.
Daca as fi intrebata care forma a tancului as alege-o as striga in gura mare ca prima varianta, si anume idealul suc din copilaria mea. Din pacate aproape ca gustul sau l-am uitat intrucat nu s-a mai fabricat de o jumatate de vesnicie asa ceva, dar tin sa precizez ca acum simt gustul cumplit de amar al amintirii tancului care zdrobea asfaltul din centrul orasului zilele trecute...


P.S. Se pare ca sucul nu se chema nicicum TANC ci TANG. Dar e destul de interesant sa inventez propria mea amintire despre un suc ce nici macar nu a existat...