Parintii

Probabil traiesti inconjurat de o mare enigma: La ce sunt buni parintii? Nu e greu. Garantez. Toti fraierii o sa inceapa sa spuna ca parintii sunt niste monumente de perfectiune, noi suntem ratiunea lor de a trai iar ei trebuie sa fie pentru noi absolutul. Rubbish! Cine e inca lucid o sa isi dea seama ca nu e deloc asa. Drace! Ei sunt cei care ne sufla in ceafa la orice pas, sunt facuti pentru asta.
Pentru inceput toata lumea stie ca parintii si-au facut copii din dorinta de a se numi business men. E o modalitate ieftina si usoara de a-si rezolva mai multe chestii deodata cu minimum de efort. Cand tre' sa cumpere ceva de la market nu se duc ei, te trimit pe tine! Si de multe ori tre' sa te mai duci o data ca sigur a uitat sa iti spuna sa iei ceva. Cand vine bunica-ta la tine si ii arde de visine cu mamaliga tre' sa fii gazda curului si sa te grabesti sa ii dai toate cele necesare [ Poate vrea sa ii si mesteci in caz ca si-a uitat proteza acasa].
Parintii nu s-au nascut ca sa isi aminteasca ce au facut ei cand erau de varsta ta. Daca ii pui sa isi aminteasca de copilarie sau alte cacaturi de astea o sa strambe fata ca la lamaie si o sa se chinuie sa baiguie ceva de parca ar vorbi de cine stie ce dinozaur care a trait acu' un catralion de ani. De aia ei nu inteleg niciodata nimic si nu isi dau seama cand ai accese de teribilism infantil si de snobism corespunzator. Fii sigur ca e in stare sa iti puna restrictie la calculator daca ai tupeul sa vrei sa faci un dus si sa iti intinzi parul , sau ca e in stare sa te aresteze la domiciliu pentru a desface pastai de mazare in cazul in care indraznesti sa vrei un tricou nou.
Te plesneste imaginatia cu tot cu inspiratie ca si cum te-ai pupa putin cu un TIR si ai si tu chef sa scrii ceva undeva pentru cineva. Ei bine...daca ai parte de asa ceva ar trebui sa stii ca urmeaza sa vina maica'ta, scotand flacari si fum pana si prin cel mai mic por, si te duce in instanta unde esti judecat pentru crima absoluta: nespalarea vaselor murdare. E in stare sa acuze pana si mustele de complicitate si nu se va lasa pana nu vei ispasi pedeapsa: doua ore de munca asidua incercand sa scoti mirosul de peste cu tot cu Omega 3 din razatoare. Intelegi? Asta ca sa iti dai seama ca inspiratia e ca si kkrea. Nu te prinde niciodata la locul si momentul potrivit.
As putea sa iti spun, de exemplu, ca parintii au impresia ca tu trebuie sa fii ca ei, sa faci ce vor ei si bineinteles, ideile lor sunt cele mai bune. Asa ca daca tigroaica de maica'ta se trezeste intr-o zi sa spuna ca Pamantul e patrat taiat in colturi si apa are aceeasi formula chimica cu acidul sulfuric, fa bine si crede-o pe cuvant, nu cerceta, sa nu ai dubii, sa nu vrei sa o contrazici ca iese rau.


Un alt fel de parinti sunt bunicii. Aia sunt parinti de parinti, sau parintii parintilor. Ei au uitat cu desavarsire ca au avut candva parinti si bunici. La ei chiar ca nu ai nicio sansa sa obtii vreun raspuns cand ii intrebi ce fel era cand erau mici.
Si sigur. Cand te duci la ei in vizita trebuie sa te abtii sa nu te urci pe pereti de plictiseala, trebuie sa ii auzi cum se vaita in disperare ca ii doare nu stiu ce cacat, si ca li s-a stricat nu stiu ce cacat si nu le mai ajunge cacatul de pensie. Cade varul de pe pereti cand urla ca ti-a cazut un fir de par in ciorba de cartofi ...ce sa mai....

Nici ei si nici ai tai nu o sa priceapa de ce stai la PC cu orele si iesi seara tarziu afara. Fii sigur ca intr-o dimineata, asta daca nu s-a intamplat deja, o sa te trezeasca din somn ca sa vii sa le arati ce se intampla daca dau click dreapta pe un icon.

De altfel, atat parintii tai cat si parintii lor sunt nascuti ca sa fie penibili. In principiu ei te urmaresc exact atunci cand nu ai nevoie de ei. Mai stii cand a ras toata lumea de tine ca te-ai dus la aniversarea lui X insotit de maica'ta? Sau cand ti-ai luat bataie grupa mare ca a venit maica'ta la scoala sa vorbeasca cu profesorii despre nu stiu ce rahat de intamplare de la o ora? Logic! Cine a fost de vina? Bine, nu raspunde. Stiu si eu. MA-TA!
Si tot asa. Stii bine ca nu ai voie sa iesi din casa fara curea la blugi si nici cu pierce in spranceana din cauza lu' tac'tu. Mai stii cand te-a ras tot liceul ca a venit taica'tu la scoala sa-l cotonogeasca pe unu' , si de atunci porecla ti-a ramas Cacat-cu-ochi? Mai stii cand aproape ai lasat-o pe gagica-ta insarcinata fiindca nu ti-au mai ramas bani de balonas dupa ce i-ai cheltuit pe flori si pe ciocolata - fiindca asa te-a invatat taica'tu sa faci, sa ii oferi cadouri ca pe vremea lui Shakespeare; dar a uitat sa te invete sa ii ceri mai multi bani- ? Si stii a cui e vina, nu? A lui TAICA-TU!

Probabil acum te gandesti la nenumaratele ori cand te-a facut de rahat, ori de cate ori ai ratat un meci fiindca a trebuit sa te duci cu bunica'ta sa isi puna parul pe bigudiuri la coafor. Ai atatia nervi incat te simti in stare sa te duci si sa le dai cate un calcai in gura fiecaruia dar...stii deja ca ei au aflat. Ce naiba! Doar te sufla in ceafa oriunde...de aia sunt...PARINTI!

In incheiere nu vreau sa ma bag in vietile voastre,dar probabil 50% dintre voi, adica jumatatea ne-fraiera, e de acord ca nu trebuie sa facem un tel din a deveni parinte, ASTFEL de parinte. Nu stiu, dar de ceva vreme ma bantuie gandul ca ori sunt eu picata in freza ori e de cacat sa fii parinte...

Nimic

Ori am eu o problema ori am fost plecata fara sa imi dau seama de pe planeta si ceilalti au luat o potiune care le-a dereglat circuitele in asa hal incat sa ii determine sa ne certam non-stop. Clar. Problema e la mine mai mult ca sigur avand in vedere ca nu mai suport pe nimeni, nu mai vreau pe nimeni si simt ca explodez de urgenta daca mai stau in casa.
As iesi cu rolele. Nu fac nimic util pentru societate, am priceput, dar nu, eu trebuie sa ii suport strigatele alintate ale sora'mii care da ordine de acolo, din lumea ei mica si superficiala.
As pune-o de-o sedinta foto la cavoul din padure. Fete cu coafuri extravagante, cercei supradimensionati, rochite colorate si pantofi cu toc de la inalt la foarte inalt, toate pentru deliciul fotografului si al modelelor. And all we need is talent... Dar cum? Cum am putea face asta? Cum sa iesim noi afara si sa savuram fermecatorul peisaj de aprilie cu soarele lui, vantul cald si verde cat cuprinde cand se apropie stupiditatea absoluta, o sarbatoare care nu ar deranja cu nimic daca nu ar fi distrusa de tampenii.
Destest curatenia de Paste. As fi in stare sa dezinfectez gresia la milimetru, sa decolorez covoarele de la dat cu aspiratorul si sa distrug fetele de masa de la calcat oricand altcandva dar numai de Paste nu. Sau stai...in afara planetei pe care se pare ca locuiesc in solitudine exista doctrina aceea ce s-a nascut din sistemul "nu conteaza cat de murdar e inainte sau dupa Paste, important e ca tre' sa facem curat pentru astea trei zile". Jur ca imi dau foc.
Mancare de nu ai ce face cu ea. Obligatii de genul mesajelor pe telefon si in special in alte retele ca sa adun cost suplimentar, flori pentru bunica, vizite insotite de cozonaci, oua rosii si , bineinteles, zambete peste zambete. Nu conteaza daca tu ai chef sa mergi important e ca te iau ai tai de mana, te trag fortat pana acolo, si tu trebuie sa zambesti, sa anunti invierea lui Hristos, sa zambesti, sa zambesti, sa zambesti...
Nu conteaza ca tu dormi bustean fiindca te-ai culcat la 00 cu o seara in urma, e de o mie de ori mai important ca bunica'ta face cozonac si nu poa' sa isi toarne ulei cu mana dreapta ca e in coca si nici cu stanga ca e langa dreapta. Ideea e ca te scoli rapid ca altfel te ia naiba, te imbraci cat se poate de simplu - nu e cazul sa iti asortezi hainele, nu "faci parada modei", nici sa nu te gandesti sa atingi dermatograful de ochi, nu ai voie. E mai mult decat necesar, de fapt e aproape vital, sa iti prinzi parul cat mai in afara fetei si e aproape la fel de obligatoriu sa nu mergi pe role la bunica'ta ca s-ar putea sa i se opreasca inima sau sa faca vreun atac de cord ceva...
Duc o intreaga lupta cu mine si cu ceilalti. Am citit horo(r)scopul. E groaznic. Se verifica.
Imi dau foc in curand.
O zi buna...

Raport

Si iata ca prea des ne este data sansa de a ne bucura de viata ca de un dar de la Dumnezeu dar trecem pe langa ea cu neatentie, insa atunci cand viata iti atarna de un fir de ata reusesti sa iti dai seama ca nimic pe lumea asta nu mai este al tau decat speranta ca Dumnezeu este acolo undeva si ca te va ajuta fara indoiala daca tu crezi in El.
Prin aceasta a trecut si Catalin, pe numele sau intreg Catalin Micu, un baiat plin de viata elev in clasa a unsprezecea la liceul Mihai Eminescu din Barlad. Era un baiat cu o viata normala pana in clipa in care intr-un fel sau altul aceasta a luat o intorsatura puternica, el fiind diagnosticat cu Leucemie Acuta Mieloblastica la inceputul anului 2008. Vestea a fost un real soc pentru el si familia sa.
Din clipa in care au aflat de aceasta teribila boala de care Catalin suferea atat el cat si toti apropiatii lui au inceput lupta pentru viata sa. Si cum speranta nu moare, norocul a fost de partea tanarului caci fratele lui mai mic este perfect compatibil cu el si s-ar putea face un transplant de maduva oricand, lucru posibil la o clinica din Italia doar cu ajutorul a 150000 de euro.
Este o suma uriasa. Zi de zi se strang bani pentru a-l ajuta pe Catalin. Nici elevii Colegiului National Calistrat Hogas - Tecuci nu s-au aratat indiferenti si au initiat o campanie de ajutorare a celui ce le-a devenit prieten.
Prin Protoeria Tecuci, impreuna cu domnul profesor Nistor Stefan si elevii de la liceu s-au trimis mesaje la toate parohiile de unde provin elevi si cu bunavointa credinciosilor in scurt timp s-a adunat o suma care depaseste cu putin pragul de 1000 RON.
Trebuie sa recunosc ca eu consider ca nimic nu e intamplator si ca si noi am fost norocosi, atunci cand eu impreuna cu domnul profesor si alti trei colegi din liceul meu am mers la Barlad, la liceul undeva invata Catalin pentru a o intalni pe doamna sa diriginta ca mai apoi sa mergem acasa la familia Micu. Am fost primiti cu caldura de catre doamna director a liceului si de catre parintele Ciobanu Sandu impreuna cu care am mers acasa la Catalin. Acolo am fost intampinati de mama lui, doamna Micu. O doamna amabila in ochii careia se citea dorinta de victorie in fata necazului abatut asupra fiului ei. Intalnirea cu Catalin a fost diferita. Desi are doar saptesprezece ani boala l-a imbatranit, corpul i-a fost obosit de tratamentele suferite la clinica din Cluj unde sta mai multe zile pe luna decat acasa. Cu toate acestea Catalin a fost incantat sa ne vada.
Dupa o conversatie cu mama sa cu parti mai mult sau mai putin placute, i-am inmanat banii stransi cu ajutorul unor oameni cu suflet mare gandind ca desi e o suma micuta comparativ cu cea de care este nevoie pentru transplantul din Italia, o putem considera o caramida la zidul ce are deja baza pusa.
Am parasit apartamentul cu zambetul pe buze dupa ce am imbratisat-o pe doamna Micu si i-am strans mana lui Catalin, stiind ca Dumnezeu il va ajuta si ca intr-o zi se va intoarce iarasi la scoala si isi va relua viata care din nefericire i-a fost curmata in timpul acestor ani tineri.
Sunt eleva in clasa a noua la Colegiul National Calistrat Hogas din Tecuci si trebuie sa recunosc ca povestea lui Catalin m-a miscat profund. Atat eu cat si colegii mei ii suntem alaturi.

Gudana Irina, clasa a IX-a CNCH -Tecuci

Nu e loc de regret

Si ce daca vine primavara? Sunt de acord, o sa fie soare atat afara cat si in sufletul meu. Poate ca in felul asta voi putea da uitarii ceea ce acum ma inconjoara ca zidul unui lagar a carui usa de evadare e zidita si aproape imposibil de gasit. Lumea va fi inundata de bucurie, de soare, caldura, pasari, vegetatie si o prospetime divina, dar asta nu inseamna ca voi scapa de EI, cei care imi fura din libertate. EI sunt asemenea unei usi de dulap sau a unui pantof, sunt intr-o rutina groaznica de mult timp invartindu-se in cerc, negasindu-i capatul fiindca, evident, acesta nu exista. Ma chinuie teama cand meditez asupra LOR, cat sunt de incuiati... Poarta permanent in nari si in gene un aer plin de refuz pentru nou. Ma repugna orice vorba de-a lor, ii iubesc cumva, fara sa imi pot explica, am ajuns sa cred ca au un caracter dual caci uneori sunt adorabili, alteori as prefera sa nu fim in acelasi loc, in acelasi timp.
Sper sa ma insel cand spun ca EI traiesc in prezent cu ideea de trecut, motto-ul LOR fiind "cum am crescut eu vei creste si tu". : . Raman fara cuvinte...ma pierd in fiecare zi iar astazi, scriu acest articol in disperare, in ideea ca peste nici 4 ore voi intra in acel loc de unde ca sa iesi trebuie sa fii bun, scoala, un centru de colectare a tineretii noastre. Dar chiar si asa, o parte din mine se bucura ca vacanta aceasta trista s-a incheiat si vom calca din nou pe parchetul din clasele cu aer sadic.
Cu acest articol cred ca dezamagesc pe multi. Imi doresc sa nu fi avut taria sa il scriu, dar iata! E aici... Ma bucur ca am putut, ca am acceptat provocarea, ca am avut forta si visez sa am putere sa rezist si sa nu il sterg.
Moi, je ne regrete rien...