Nu e loc de regret

Si ce daca vine primavara? Sunt de acord, o sa fie soare atat afara cat si in sufletul meu. Poate ca in felul asta voi putea da uitarii ceea ce acum ma inconjoara ca zidul unui lagar a carui usa de evadare e zidita si aproape imposibil de gasit. Lumea va fi inundata de bucurie, de soare, caldura, pasari, vegetatie si o prospetime divina, dar asta nu inseamna ca voi scapa de EI, cei care imi fura din libertate. EI sunt asemenea unei usi de dulap sau a unui pantof, sunt intr-o rutina groaznica de mult timp invartindu-se in cerc, negasindu-i capatul fiindca, evident, acesta nu exista. Ma chinuie teama cand meditez asupra LOR, cat sunt de incuiati... Poarta permanent in nari si in gene un aer plin de refuz pentru nou. Ma repugna orice vorba de-a lor, ii iubesc cumva, fara sa imi pot explica, am ajuns sa cred ca au un caracter dual caci uneori sunt adorabili, alteori as prefera sa nu fim in acelasi loc, in acelasi timp.
Sper sa ma insel cand spun ca EI traiesc in prezent cu ideea de trecut, motto-ul LOR fiind "cum am crescut eu vei creste si tu". : . Raman fara cuvinte...ma pierd in fiecare zi iar astazi, scriu acest articol in disperare, in ideea ca peste nici 4 ore voi intra in acel loc de unde ca sa iesi trebuie sa fii bun, scoala, un centru de colectare a tineretii noastre. Dar chiar si asa, o parte din mine se bucura ca vacanta aceasta trista s-a incheiat si vom calca din nou pe parchetul din clasele cu aer sadic.
Cu acest articol cred ca dezamagesc pe multi. Imi doresc sa nu fi avut taria sa il scriu, dar iata! E aici... Ma bucur ca am putut, ca am acceptat provocarea, ca am avut forta si visez sa am putere sa rezist si sa nu il sterg.
Moi, je ne regrete rien...