Indragostita mereu

"As vrea sa ii vad ochii Maitreyiei", asa s-a sfarsit inca o carte pe care Mircea Eliade a scris-o in asa fel incat sa nu lase pe nimeni neatins de sentimente profunde [profunde!] .

[Nu stiu altora cum li se pare insa eu cand spun ochi spun tot ceea ce inseamna om,

creatura; spun tristete si bucurie, spun lumina, speranta, incredere si iubire, tradare, umilinta, dezamagire si prietenie, complot , dorinta , chin si supravietuire, sau mai bine zis tot ceea ce inseamna trairi si sentimente umane, caci ochii ne sunt oglinda sufletului.

Deaceea si mie, ca si lui Eliade, imi place sa vad ochii mai intai de toate, si sa inteleg ce se ascunde in spatele privirilor. ]

Aceasta lucrare, "Maitreyi", m-a facut sa imi dau seama de cat de frumos sau cat de dureros este sa iubesti. Si iarasi reflectez la zilele in care citeam "Romanul adolescentului miop", "La rascruce de vanturi" ori "Printul fericit" si ma gandesc la cat de mult am fost influentata de aceste carti, povesti la urma urmei... [Povesti!!!]

[...]

Stau si plang... Nu inteeg cum e posibil... Oare de ce am renuntat la asa-zisii prieteni ai mei? Poate fiindca sufletul meu repugna orice urma de minciuna, de ipocrizie, invidie, fals. Asa ca decat sa imi arunc dragostea in gol, in prapastii primejdioase mai bine o revars peste o carte, carte ce tot mie imi va inapoia dragostea, insa transformata. Voi continua sa citesc, sa ma cufund in abisul cartilor, sa fiu eu protagonista ori naratorul.

Deseori ma trezesc, in nopti cu luna "aruncata", parca, din somn. Cartile ma cheama... si nu oricum, ci prin vise, si iata, ca si eu, ca prin vis, ma ridic, calc pe podeaua rece, care ma trezeste brusc, aprind lampa, imi iau stiloul si incep apoi continui fara rasuflare sa imi astern vise intregi pe jurnalul cu coperti vanate de timp si file aromate cu asteptare care ma face sa mai vreau o data sa evadez din casa si sa ma duc la furat de cirese, sa strabat 20000 de leghe sub mari incercand sa aflu de ce in casa bunicilor e mereu cald si placut, si de ce pe ulita copilariei Olguta si Otilia au uitat sa apara.

De cate ori vad jurnalul, inghit in sec, inchid ochii si imi dau seama ca il iubesc pe Robinson Crusoe mai mult decat pe Croitorasul cel viteaz, care -dupa o serie de cugetari- nu e deloc viteaz, fiindca ce a facut el nu era crima, si ca singurul "criminal" din copilaria mea este lupul. Realizez ca ma arde o dorinta de a fugi urgent in Alaska, in cautare de noi aventuri, ori sa inot pana in strafunduri cu Mica Sirena, sa vedem de acolo, de joc, impreuna, cum Moby Dick devine prada pentru oamenii bicentenari; or poate nu as vrea sa fug nicaieri, poate ca tot ce vreau e sa ma asez pe scaunul batran la masuta prea patata de cerneala si sa incep sa umplu pagina dupa pagina cu ganduri si trairi de adolescent miop.

Am amintiri incepand cu varsta prea frageda la care am deschis prima carte. Oooohh.... pagini fine, miros de cerneala, aspect placut... : [...] Iar apoi cartile au devenit caramizi din zidul amintirilor mele, diapozitive din filmul vietii mele. Mi-ar fi greu fara ele. Da. Recunosc. Mi-ar fi prea greu fara Mircea Eliade, Ion Creanga, Mihai Eminescu, Ionel Teodoreanu, Gorge Cosbuc, Vasile Alecsandri, Nichita Stanescu, Mihail Sadoveanu, Emily Bronte, Paulo Coelho, Liviu Rebreanu si toti ceilalti pe care i-am "cunoscut" sau care urmeaza sa ii "cunosc".

Il iubesc pe artistul din Teodoreanu, cel care transforma cuvintele in metafore, si face din nimic ceva maret. Ii multumesc lui Creanga fiindca datorita lui mi-a fost dat sa traiesc o copilarie vesnica. Nu voi uita ca Sadoveanu m-a imbogatit spiritual, si nici ca psihologia/filosofia lui Eliade, Rebreanu si Coelho mi-au oferit o alta conceptie despre tot ce ma inconjoara, despre...Univers...

Nici nu stiu cum sa inchei... Defapt, sunt in extaz [ Oooo da...!!] Sufar de insetare si tremur de bucurie fiindca am putut sa imi deshid iarasi ochii si sa las acea sclipire sa cada aici.

[...]

Iarasi plang.Insa sunt lacrimi de fericire. Mi-e dor de privire. As vrea sa vad ochii... Ba nu. Poate ca ar refuza sa imi ofere o privire. Ma asteapta o carte. :) Ma arunc intr-o alta aventura, caci multe si frumoase sunt caile pe care te poarta dragostea...ma rog, cartile.

De la autor

(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)




De curand mi-a fost sugerat sa fac din acest blog un loc unde cei tristi si indurerati, cei plini de viata si increzatori, cei statornici ori cei visatori, sa isi gaseasca un refugiu sau coltul unde sa dea frau liber gandurilor si ideilor...

Nu stiu de ce, dar am sesizat ca odata cu varsta fiecare ne dorim cate ceva pentru suflet. Fie ca mergem in supermarket si ne cumparam o cutie de bomboane de ciocolata, pe care le savuram acasa urmarind un film bun, ori le dam bunicii cand mergem in vizita la ea; fie ca mergem sa facem sport in parc ori la sala; sau pur si simplu stam si ascultam muzica preferata in compania unei cani cu ceai sau unui suc de fructe, tot pentru suflet o facem.

Si chiar daca noi criticam non-stop, si strigam cat se poate de tare "ASTA E ROMANIA!!! O TARA DE R***T!!" tot degeaba o facem, fiindca asta ne da de gol ca defapt noi nu stim cum sa ne bucuram de ceea ce e mai frumos: cativa prieteni, o vacanta placuta, un sarut, o privire, o carte buna, muzica preferata, un film, o petrecere, cateva ore in telefon stand la barfa, plaja, bataie cu rosii, tenis cu piciorul, volei, v-ati ascunselea...Toate acestea sunt placeri pe care le poti avea oriunde , si chiar sunt pentru suflet, chiar ne fac sa ne simtim bine.

Nu stiu, strada probabil e singurul loc unde inspiratia mea ia amploare. Acolo vad batrani trecuti prin viata care isi poarta batranetea grea cu resemnare; vad copii ce se joaca lipsiti chiar pana si de cele mai minore griji. O vad pe tanti Paula carand iarasi o sacosa cu nimic in ea...imbracata aiurea si murdara. O salut, inghit in sec si merg mai departe. Vad pisici aruncate de oameni prin santuri, cersetori, gropi, gunoaie, aglomeratie, stres, chinuri, voci, injurii, laude, manele, accidente, zgomot, poluare, masini, indiferenta, nepasare, tristete, disperare, orgoliu, mahnire, resemnare... SI TOTI CRITICA! Toti vad numai asta! Dar oare nu ar putea si ei sa fie mai putin superficiali, sa nu mai vada doar aceasta patura jalnica ce acopera tot ceea ce e frumos? Stratul asta ce ne macina sufletele, si care ne face sa doara tot mai mult...??!!!

Bineinteles ca e posibil sa patrundem in abisul lucrurilor din "vasul" pe care exista o eticheta colorata unde scrie simplu "Pentru suflet" : Acest "vas" e doar acel balon amintit in articolele mai vechi, e zidul de sticla ce ne desparte de nepasarea asta chinuitoare din lume, e lumea imaginara unde cei care reusesc sa patrunda vad tot ceea ce ne face sufletul usor si plin de incredere. Poate si blogul acesta e doar o sutime din acel vas, DAR ESTE, si aici fiecare putem fi sinceri, demni, iubitori, putem gasi cele mai frumoase lucruri: o cutie de bomboane, o cana cu ceai, o imbratisare, o carte, muzica,un zambet, o floare, o privire, un suc, o intalnire, un dans, un sarut, o noapte impreuna, iubire, sinceritate, prietenie, compasiune, solidaritate, posesie, implinire si nu in ultimul rand FERICIRE...



(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)(♥_♥)

Fara sens

♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥

Fa totul atat de frumos intr-o lume nebuna

Si eu voi incerca sa gasesc cuvinte ca sa zic

Tu faci ca totul sa fie in regula cand esti prin preajma

Baiete, tu ma faci sa cant...

Mmm....

Tu esti lumina mea in intuneric

Ghidandu-ma, ghidandu-ma spre casa

Si increderea ta in mine, este tot ce am eu nevoie

Baby, dragostea ta ma face sa fiu libera

Mmm...

Am nevoie de putin ajutor, baby

Nu pot sa dau impresia ca respir usor

Nu cand esti tu prin preajma, oooh...

Mmmm...

Desi inca nu am simtit iubirea, ea exista peste tot in jurul meu... Imi place sa vad oameni iubindu-se si iubind. Da, fiindca dragostea nu e numai pentru persoane, ci si pentru obiecte sau lucruri spirituale...

Am vazut calugari si maicute ce il iubesc pe Hristos; am vazut oameni ce iubesc oameni, oameni ce iubesc animale, oameni ce iubesc lucruri; animale ce iubesc oameni, animale ce iubesc animale sau chiar lucruri... Tin minte cum atunci cand eram mica parintii imi spuneau ca dragostea este cel mai frumos sentiment pe care il poate trai cineva... Si toti afirmam asta.:)

Nu inteleg de ce scriu acestea...insa, cert e ca dragostea e ca hidrogenul :D:D Este omniprezenta, batrana cat lumea si indispensabila. :X:X

Poate fi scrisa, citita, stearsa, aruncata, primita, furata, cantata si simtita :)

♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥

Leasa Dragos - Diferente...

Asa-i romanul...

▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
Duminica, 15 iunie, ziua cand se vede cat de eficienta a fost campania electorala, ne-a transformat pe mine si pe tovarasii mei in "pseudo-reporteri". Va intrebati cum? Ei bine, o simpla plimbare s-a transformat intr-o promenada comica, asadar, in "a walk to remember". Sa ne amintim ce? Sa ne amintim ca multi au facut destule, si astfel sa ne dam seama ca unii se folosesc de "inteligenta" si de "simtul realitatii" ale romanilor pentru a obtine postul de primar al comunei.
Trecand prin masa de alegatori pasionati, am cules cateva expresii si fragmente ale discutiilor lor atat de acide.... ( :-&) .
Iata ce face lipsa de informare si alcoolul din romani:

•"Votez eu si cu o parte din mine"

•"Eu si beau si mananc/Tot cu cineva sunt"

• "Vinul miroase a floare"

•"Ploua Dumnezeu!"

•"Eu eram foarte ultimul..."

•"...daca erai si matale cu vreo doua tenuri..." (referitor la culoarea pielii)

•"Iese unu' alb si unu' negru! Cum p***a masii o iesit asa??!! "

•"X: Hai, bardanosule, sa mai bem una! (Y il loveste pe X)

X: ( :D:D:D) raport: Y lovit X - lovitura mortala. X- decedat"

•" Badita s-a supus la vot: Moarte prin decapitare"

▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒

Si am mai incheiat un capitol...

♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥
Imi amintesc cu drag de ziua in care am intrat pentru prima data in gradinita, de bratele calde ale doamnei educatoare care m-a primit incantata, fiindca eram cel mai mic "student" al "academiei piticilor". Aveam doar 2 ani jumate, insa deseori puteam fi etichetata ca fiind un copil cu cativa ani mai mare. Am terminat cei 4 ani de gradinita, si simteam ca scoala ma astepta.
Prima zi de scoala a fost altfel... Am pasit in curtea scolii cu sufletul la gura, sfioasa si fara incredere, respingand ceea ce era nou, desi vroiam, totusi, sa merg mai departe.Invatatoarea ne-a dus in clasa, am trecut pe sub o cortina de flori tinute de parinti si colegi mai mari :) . Ne-a vorbit despre multe lucruri, si zilele ce au urmat nu au facut decat sa ma lipeasca si mai mult de colegi si sa ma faca sa iubesc scoala. Urmatorii ani, mi-au placut mult mai mult. Zilnic invatam lucruri noi, si fiecare zi conta, caci era o piesa a puzzle-lui ce se numea " viata mea".
Clasa a IV-a s-a terminat brusc, aproape fara sa ne dam seama ca defapt, in urma cu 4 ani noi venisem acolo, si eram "bobocii" scolii. Am avut un banchet, unde am dansat si ne-am distrat. Poza de grup va fi o amintire vesnica, prea frumoasa pentru a-i gasi o descriere, scena cand noi paseam un alt prag.
In fine, am ajuns in clasa a V-a, am facut cunostinta cu domnul diriginte, un domn tanar, ce ne-a primit increzator si dornic sa ne cunoasca. Desi la inceput sfiosi, spre sfarsit ne-am atasat de el ca de un frate mai mare, poate ca de un parinte, astfel ca in clasa a VIII-a am plans ca ne vom desparti, cu prilejul banchetului organizat de noi impreuna cu el. Acolo au fost invitati toti profesorii, ne-am distrat, si ne-am reamintit cele mai frumoase clipe. Clipele in care am fost impreuna, momentele in care cineva avea probleme, si solidaritatea nu disparea. Testele care nu se lasau fara copiat, pauzele in care jucam "jocuri interzise", orele cu guma pusa pe scaune...tot. 8-> ...
Pe 13 iunie am avut festivitatea de incheiere a anului scolar. Nu mici mi-au fost emotiile atunci cand am urcat pe scena si domnul director mi-a inmanat diploma de " Premiu de onoare" al scolii. Eram seful de promotie. Brusc mi-am adus aminte de notele mele, succesele avute pe parcursul celor 4 ani de ciclu gimnazial. Mai apoi am fost strigata pentru a-mi fi inmanat premiul II, cu o medie de 9,93. Am fost prea fericita, mergand in sala am auzit numai felicitari si urari de bine.
Nu cred ca voi uita prea curand asta. Azi dimineata m-am plimbat prin holul scolii...Am gasit desenele mele, referate de-ale mele... la biblioteca scolii sunt portofolii si lucrari de-ale mele, profesorii nu ma vor uita prea curand, si poate ca multi isi vor aduce aminte de mine :)
Acum stau si scriu aceste randuri pe un blog nevizitat. Tocmai am fost sa ii ofer doamnei mele educatoare o floare si o cutie de bomboane, un gest modest, dar care reprezinta faptul ca dumneaei ii voi purta o stima si o recunostinta deosebite pentru faptul ca dansa mi-a dat elanul necesar in a reusi.
Voi merge la liceu, dar vacanta aceasta va fi luuuuuungaa... Voi avea foarte multe idei in cap, insa nu voi uita prea curand ca am mai incheiat un capitol din cartea vietii. :)

♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥

eva....

▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬

6:30 winter morn

Snow keeps falling, silent dawn

A rose by any other name

Eva leaves her Swanbrook home

A kindest heart which always made

Me ashamed of my own

She walks alone but not without her name

Eva flies away

Dreams the world far away

In this cruel children's game

There's no friend to call her name

Eva sails away

Dreams the world far away

The Good in her will be my sunflower field

Mocked by man to depths of shame

Little girl with life ahead

For a memory of one kind word

She would stay among the beasts

Time for one more daring dream

Before her escape, edenbeam

We kill with her own loving heart Eva flies away

Dreams the world far away

In this cruel children's game

There's no friend to call her name

Eva sails away

Dreams the world far away

The Good in her will be my sunflower field

(Eva- Nightwish)

This song teaches us about a pure soul, a kind heart, a beautiful woman, who really is A LIGHT WARRIOR....just try to read and understand the lyrics, try to listen and feel the song, try to replay the vibrations of your heart, and you'll become an Eva....

▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬ ▬

No more

I decided not to continue that text anymore...it's useless and nobody will read it...anyway....the continuation is about how the boy manages to control his feelings and his moves, and after a long time he meets the same beautiful woman, but when he asked her what was her name she desappered...
That's all...whether you want to read more, try to look for "The Guide-book of the Light Warrior"

The guide book of the Light Warrior

'In the out of the west beach of the village there is an island and on it there's a huge temple, full of bells' , said a woman.
The boy noticed that she was wearing weird clothes and her head was covered by a veil. He has never seen her before. ' Did you visit that temple?' , she asked. 'Go there, and tell me how it seems to you.'.
Attracted by the woman's beauty, the boy walked to the indicated place. He sat on the sand and scanned the horizon with the look, but he didn't see anything excepting the ordinary landscape: the blue sky and the ocean.
Dissapointed, he went in a close fishermen village and there asked about an island and a temple. ' Oh, it existed a long time ago, in the time of my grand-grandparents ' , said an old fisherman. 'There was an earthquake and the island sunk in the sea. But even though we cannot see the island, we still can hear the bells in the temple on it when the sea makes them swing, there, in its depth.'
The boy went back on the beach and tried to hear the bells. He staid there the whole afternoon but he didn't manage to hear something more than the sound of the waves and the shouts of the sea-gulls.
When the night fell down, his parents came to look for him. Next morning, he went back to the beach. He couldnt imagine that a beautiful woman was able to lie him. If she had returned he would have told her that he didn't see the island, but he heared the bells in the temple made to move by the water.
The boy stayed every day on the shore of the sea trying to hear the bells. He wasn't interested by the school and by his friends anymore. Despite de fact he didn't manage to hear the bells in the temple, nonetheless, he managed to learn new things. He realised that as much as he listened the sound of the waves, his attention didn't seem to be diverted by them.

[...]
After almost a year, the boy thought ' maybe these men are right. It is better to grow up and become a fisherman, to come here everyday here, on this beach, because I'm starting to like it. '
[...]
The boy was happy - and only how a child can - he felt himself full of gratidute for being alive. He knew that he didn't loose his time for nothing, because he learnt how to reflect and how to venerate the nature.
And then, because he was listening to the sea, the sea-gulls, to the wind and the palm leaves, to the voices of his friends, he heared the first bell sound. And another one, and another one, untill, luckily, all the bells of the sunk temple were ringing.

TO BE CONTINUED...