De Paste in stilul meu...

Prima zi de Paste s-a dovedit a fi cu mult peste asteptarile mele. Eu nu imi doream nici mancare, nici bautura, nici musafiri si nici distractii pentru ziua aceasta. Nu voiam decat sa merg la Biserica. A fost splendid. Chiar daca privelistea de inceput a fost ucigator de dezgustatoare, plina de personaje nedorite, spre final slujba de Inviere a Domnului s-a dovedit a fi un real succes, intrucat fiecare crestin ce purta o lumanare cu lumina ce provenea de la mormantul sfant din Ierusalim participa nu doar fizic ci si sufleteste la ceea ce avea loc acolo, si parca noi toti ne bucuram de frumusetea duhovniceasca a vietii.
Ora 4 din dimineata m-a surprins sub ochii sfintilor cuviosi din icoanele murale si sub cantecul multimii.
Nu uit nici acum imaginea din cimitir, cand de pe culmile cele mai inalte ale "orasului mort" puteam zari apropiindu-se lumini peste lumini, miscandu-se spre a aduce fericire si celor adormiti.
In noaptea neagra lumina sfanta ne vrajea...


P.S. Cert e ca articolul este sec si nici pe departe indeajuns de bun pentru a descrie trairile nu doar ale mele, ci ale tuturor crestinilor prezenti in acel spatiu. Fac pe victima si spun ca nu dispun de timp suficient pentru a scrie ceva mai emotionant. Pana atunci raman dezgustatoare cu articolele mele stupide.
Hristos a inviat, cititori invizibili! Va urez nu doar un Paste ci si o intreaga viata luminata!

Nimic

Ori am eu o problema ori am fost plecata fara sa imi dau seama de pe planeta si ceilalti au luat o potiune care le-a dereglat circuitele in asa hal incat sa ii determine sa ne certam non-stop. Clar. Problema e la mine mai mult ca sigur avand in vedere ca nu mai suport pe nimeni, nu mai vreau pe nimeni si simt ca explodez de urgenta daca mai stau in casa.
As iesi cu rolele. Nu fac nimic util pentru societate, am priceput, dar nu, eu trebuie sa ii suport strigatele alintate ale sora'mii care da ordine de acolo, din lumea ei mica si superficiala.
As pune-o de-o sedinta foto la cavoul din padure. Fete cu coafuri extravagante, cercei supradimensionati, rochite colorate si pantofi cu toc de la inalt la foarte inalt, toate pentru deliciul fotografului si al modelelor. And all we need is talent... Dar cum? Cum am putea face asta? Cum sa iesim noi afara si sa savuram fermecatorul peisaj de aprilie cu soarele lui, vantul cald si verde cat cuprinde cand se apropie stupiditatea absoluta, o sarbatoare care nu ar deranja cu nimic daca nu ar fi distrusa de tampenii.
Destest curatenia de Paste. As fi in stare sa dezinfectez gresia la milimetru, sa decolorez covoarele de la dat cu aspiratorul si sa distrug fetele de masa de la calcat oricand altcandva dar numai de Paste nu. Sau stai...in afara planetei pe care se pare ca locuiesc in solitudine exista doctrina aceea ce s-a nascut din sistemul "nu conteaza cat de murdar e inainte sau dupa Paste, important e ca tre' sa facem curat pentru astea trei zile". Jur ca imi dau foc.
Mancare de nu ai ce face cu ea. Obligatii de genul mesajelor pe telefon si in special in alte retele ca sa adun cost suplimentar, flori pentru bunica, vizite insotite de cozonaci, oua rosii si , bineinteles, zambete peste zambete. Nu conteaza daca tu ai chef sa mergi important e ca te iau ai tai de mana, te trag fortat pana acolo, si tu trebuie sa zambesti, sa anunti invierea lui Hristos, sa zambesti, sa zambesti, sa zambesti...
Nu conteaza ca tu dormi bustean fiindca te-ai culcat la 00 cu o seara in urma, e de o mie de ori mai important ca bunica'ta face cozonac si nu poa' sa isi toarne ulei cu mana dreapta ca e in coca si nici cu stanga ca e langa dreapta. Ideea e ca te scoli rapid ca altfel te ia naiba, te imbraci cat se poate de simplu - nu e cazul sa iti asortezi hainele, nu "faci parada modei", nici sa nu te gandesti sa atingi dermatograful de ochi, nu ai voie. E mai mult decat necesar, de fapt e aproape vital, sa iti prinzi parul cat mai in afara fetei si e aproape la fel de obligatoriu sa nu mergi pe role la bunica'ta ca s-ar putea sa i se opreasca inima sau sa faca vreun atac de cord ceva...
Duc o intreaga lupta cu mine si cu ceilalti. Am citit horo(r)scopul. E groaznic. Se verifica.
Imi dau foc in curand.
O zi buna...

Leapsa

Si doar fiindca profesoara mea de istorie e mai tare decat orice alt profesor in viata am decis sa ii accept invitatia la "Leapsa" si sa ma transform intr-un creator al unui zid de ganduri cu 99 de caramizi.

1. Toti ma stiu de Irina. Exista o singura persoana pe fata Terrei care imi spune Petra.
2. Am in spate 15 ierni si destule in fata.
3. Invat intr-un liceu ce intr-o clipa de betie poate fi numit ZOO.
4. Numai betivii si copiii spun adevarul.
5. Imi place zodiacul mult.
6. Sunt sagetator si e singura zodie pe care o ador.
7. Urmatoarele zodii care au respectul meu sunt Leul, Balanta si Berbecul.
8. Imi place primavara, asta e sigur.
9. Ador sa calatoresc. M-as putea numi maniaca a calatoriilor.
10. Am o pasiune exagerata pentru trenuri.
11. Pasiunea se pastreaza si pentru caile ferate.
12. Iubesc si florile. Imi place doar sa le admir, de la distanta daca se poate. Nu imi place sa primesc.
13. Numarul 13 nu imi aduce ghinion. In SUA nu exista etajul 13 la zgarie-nori.
14. Superstitiile sunt tampenii.
15. Ma pricep sa aberez. Am talent si succes in asa ceva.
16. M-am nascut in decembrie, 16. Numarul asta nu reprezinta nimic pentru mine.
17. Imi place la nebunie filmul 'Becoming Jane'.
18. Ca orice tanara oglinda e prietena mea cea mai buna atunci cand trebuie sa ies din casa.
19. Spre deosebire de alte persoane, eu consider ca haina il face pe om.
20. Ma rog...cel putin in primele 10 minute ale unei conversatii.
21. Le urasc pe fetele care nu se ingrijesc.
22. Iubesc o fata.
23. Imi place sa ma epilez cu ceara. Ma epilez regulat pe maini.
24. Sunt zile in care pur si simplu ascult muzica si ma pensez. E activitatea mea preferata.
25. Daca o sa incepi sa imi spui ca nu e bine sa beau Cola o sa te scuip intre ochi si o sa iti spun ca stiu.
26. S-ar spune ca ma sinucid.
27. Recunosc ca fug de tentatii, dar inceeeeett...
28. Nu imi place sa mi se spuna ce sa fac.
29. Nu imi plac campaniile electorale.
30. Politistii nu sunt DELOC pe gustul meu.
31. Ii urasc aprig atunci cand vor sa se faca utili cu cazuri de mizerie.
32. Chiar si asa imi place Romania la nebunie.
33. Cred ca imi plac mai mult doar 10% din oameni si limba tarii mele.
34. Am fost mai demult la olimpiada de romana. Nu m-am facut de rusine.
35. Am cochetat si cu olimpiada de chimie. S-au uitat ceilalti ca la felul 38 cand m-au vazut cum eram imbracata si cat scriam.
36. Mama e bibliotecara.
37. Ce am scris la 36 e o explicatie pentru faptul ca am dezvoltat o pasiune pentru carti.
38. Acum devorez o felie de pizza doar fiindca pot si imi place.
39. Dar as fi in stare sa iti dau cu o pizza in cap daca m-ai pune sa aleg intre un Quatro Stagionne si o carte.
40. Citesc in disperare.
41. De un an cochetez cu scrisul pe blog.
42. Nu imi plac profesorii. Deloc. Cel putin ai mei nu imi plac, exceptie facand singura profa care e aproape colega mea.
43. Noaptea cand stau cu ochii pe tavan, lucru ce se intampla des, creez metafore si titluri de carti si bloguri.
44. Imi place sa dorm.
45. Ma apropii de jumatatea maratonului si inca nu am scris ce nu imi place.
46. Nu imi place cand cel de la care ma astept la mai mult nu imi e recunoscator sau ma dezamageste.
47. Nu imi place prostia. Sa fie clar!
48. Nu imi plac cei ce nu sunt openminded. Pentru mine omul trebuie sa fie deschis la orice si sa nu ii sara mustarul repede, ci sa stie sa iasa din situatiile ce-i displac cu talent.
49. Nu imi place sa spun ca nu imi plac curvele, fiindca...imi plac! Pentru mine curva nu e centurista care isi castiga painea cu curul. Curva, din punctul meu de vedere, e acea persoana desteapta si frumoasa care stie, dom'le! STIE PE BUNE!
50. Cand o sa ajung la varsta de cincizeci de ani o sa imi fac o cruce maaaaaaaare si o sa ma pensionez.
51. Vreau sa ies din casa pe motiv ca aici pot avea loc cele mai multe accidente.
52. Uneori sunt sadica. Nu sunt prefacuta dar stiu sa ma prefac. Si imi iese de minune!
53. Recunosc ca imi intind parul cu placa.
54. E din snobism si din prostia altora.
55. Imi place sa fac curat.
56. De fapt ador locurile curate si stralucitoare.
57. Asta nu imi da dreptul sa nu port haine inchise la culoare.
58. Ca veni vorba de culori trebuie sa recunosc ca pictez. Nimeni nu stie. O fac in secret. Nu sunt buna dar ador sa pictez, sa desenez, sa cant, sa dansez sa..sa.sa...orice...orice poate fi legat de arta.
59. Daca o sa traiesc pana dupa clasa a XII-a o sa dau la medicina, da, o sa ma sacrific prosteste intreaga viata invatand intr-o facultate ciudata si gandindu-ma ce frumos ar fi fost sa fiu actrita.
60. Fiindca da...Mi-ar placea sa fiu actrita. Nu am probleme cu emotiile si alte cele.
61. Visez la o zi in care o sa stau la balconul vilei mele privind marea, intinsa pe un chaise-long din bambus si sorbindu-mi ceaiul verde, inconjurata de orhidee si cu urme de muscaturi pe gat din partea....cuiva:D:D:D
62. Sunt romantica dar prea putin.
63. Sunt practica, directa si radicala.
64. Usor influentabila si sensibila.
65. Niciodata patetica.
66. Daca as mai adauga un 6 la numarul asta m-ati crede satanista.
67. Am un prieten care ma crede moşofilă, asta fiindca nu am ce face cu cei de varsta mea si nu ma limitez la fete mature, ci ma avant spre cei mai mari decat mine.
68. Sunt open-minded... Nu am inhibitii si nu cred in ideea de tabu.
69. Nu ma limitez la 20 de cuvinte pe zi.
70. AM LOGOREE de prea multe ori.
71. Nu ascult muzica tampita doar pentru versuri. Ascult muzica pentru a o simti.
72. Ma droghez cu muzica si culori.
73. Ma droghez cu trenuri. Am fetish pentru trenuri. [am scris si mai sus dar simteam nevoia sa ma repet]
74. Chiar daca nu imi place sa ma repet...
75. 75 e cubul lui 5.
76. Adesea spun ca sunt o urata de moldoveanca cretina si ochelarista.
77. Am o prietena moldoveanca la fel de cretina cu care am o relatie speciala. Daca intr-o zi va citi asta vreau sa stie ca e speciala pentru mine.
78. Am o pisica. O invidiez.
79. Mor dupa Egiptul Antic si dupa Grecia.
80. Nu vreau sa trec de 80 de ani si sa fiu o povara.
81. Nu vreau sa ma casatoresc. Sunt o aventuriera innascuta cu principii bine stabilite in legatura cu viata.
82. Am prieteni pe mess cat curpinde, foarte bine selectionati.
83. Unii mai imi spun si IPond sau Pondycherryca.
84. Am citit mai demult Charlie si fabrica de ciocolata (Charlie and the chocolate factory) si am zarit un nume ce mi-a placut. Antony Pondycherry sau asa ceva...
85. Mai tarziu am aflat ca Pondycherri e un oras din India. Una din tarile mele preferate.
86. Mi se pare genial ca vaca e sacraaa!!
87. Imi place sa merg cu rolele. Nu sunt buna.
88. Sunt onesta. Am 68 de kg.
89. Sunt fana lui Andrei Duban.
90. Imi place sa merg la teatru.
91. Imi plac Dani Otil, Mihaela Radulescu,Florin Piersic, Angelina Jolie, Anne Hathaway, Johnny Depp, Orlando Bloom, Mihaela Nicola, Zoia Alecu, Napoleon Bonaparte, Cleopatra - regina Egiptului, Lorelei din opera lui Teodoreanu, Marguerite din opera lui Dumas, Raluca si Dea [se stiu ele], mama mea, tatal meu, var'mea, profa mea, femeile frumoase, barbatii frumosi. [nu e ierarhie in functie de importanta, ci dupa cum mi-a venit in minte]
92. Imi iubesc parintii.
93. Am o sora. O iubesc.
94. Sunt dependenta de natura si de calculator. Dar mai dependenta sunt de carti si oameni speciali.
95. Cand ma fac mare o sa scriu o carte.
96. Imi plac cartofii prajiti.
97. Nu ma dau inapoi de la nimic. Biiinee...Aproape nimic
98. Asta e finalul. Nu stiu sigur daca eu cred in Dumnezeu.
99. Iubesc viata asta uneori mizerabila, alteori splendidaaaaa....

Dau mai departe cui vrea.

Viata e frumoasa

Mirobolant! Blogul meu a implinit pe 7 aprilie nici mai mult nici mai putin de un an. E fermecator cum eu, un elev cat se poate de banal cu aspect de copil suferind de sindromul Down atunci cand ma vezi pe strada, sunt capabila de un asa efort sustinut in vietisoara asta a mea. Nu conteaza. E mai mult decat important ca am reusit sa tastez sute de milioane de caractere pentru a scrie 109 articole, 110 incluzandu-l pe cel prezent. In articolul precedent m-a chinuit putin talentul si m-am crezut iarasi in clasa a opta pe cand participam eu la minunatele olimpiade scolare si la importantele concursuri Mihai Eminescu spre a-mi varsa talentul in ale literaturii pe niste coli de hartie indoite la coltul unde ma semnam eu cu un pix de 0,5 lei; zic "m-a chinuit" doar ca sa nu spun ca a trebuit sa ma plimb toata dimineata printre vaci, gandaci, narcise, bulgari de pamant si bunici ca sa ma plesneasca inspiratia intr-un mod cat de cat satisfacator.
In articolul acesta o las mai moale cu limbajul ingrijit si ma dau pe brazda, zic pe brazda, fiindca cititorii mei vor considera ca "in sfarsit m-am trezit la realitate" si ca "probabil mi s-au spart lentilele roz de la ochelarii cu care lumea capata alte tente pentru mine".
E clar. Daca nu dai peste cel putin un cretin pe zi viata isi pierde farmecul si nu stiu, parca ti se face dor de cate un papagal care se trezea de obicei in ora de matematica sa te incurce cu cate o manea.
Trebuie sa recunosc ca daca nu m-as fi dus joi la scoala acum eram deja sinucisa de dezamagire si regret, sau de nesatisfacerea curiozitatii mele apasatoare. A trebuit sa ma trezesc cu noaptea in cap din cauza radioului pe care cineva foarte inspirat l-a lasat deschis, am sarit peste ritualul magic ce imi intrase in sange, ritual compus din spalarea parului cu samponul meu preferat, apoi balsam, clatire, uscare si intins cu placa; a trebuit sa ma imbrac repede si sa mai consum si doua minute sunand-o pe o ametita spre a-i spune sa nu plece fara mine, ca intarzii eu trezeci de secunde. Numai bine, fiindca, nu-i asa?, viata e frumoasa, a trebuit sa stau eu in fata benzinariei si sa astept ca o vita pana cand s-a trezit ametita sa ajunga, adica peste 8 minute.
Am ajuns pe "taramul fagaduintei" tragand in piept miros de balega proaspata de cal si bucurandu-ne ochii cu imaginea pur romaneasca a unui rau ce in curand isi va iesi din matca din cauza gunoaielor. La capatul liniei am dat peste o priveliste ce ne-a lasat masca. In loc sa plantam copaci, lucru pentru care ne carasem pana acolo, ni s-au dat cate o manusa chirurgicala si cate un sac de plastic de toata...frumusetea in care urma sa punem gunoaiele, fiind specificat ca nu trebuie sa adunam decat plastic si hartie. Poftim? Adica doar fiindca sunt cetatean si fiindca sunt si elev pe deasupra la un colegiu national de prestigiu trebuie sa adun gunoaie in scopul ecologizarii mediului? Raspuns: DA. Fantastic! Si...nu-i asa? Moldovenii cand fac ceva, o fac...ca la carte, s-ar spune. Am curatat in doar o ora tot terenul, am adunat saci intregi de gunoaie, si am facut o treaba minunata, la sfarsit chiar am plantat si cativa copacei. Speram ca fotografiile pe care directoarea, ce nu s-a atins nici macar de un servetel dar care a zambit non-stop dand ordine ca un Hitler, le-a facut vor fi puse la un panou cu elevi de onoare, si ca ni se vor da si noua diplomele mult promise si, de ce nu, ni se va multumi si noua ca, nu-i asa, aproape am salvat planeta de poluare.
Dar momentele acestea in care partea dorsala era la inaltime din cauza pozitiei de lucrator la Romprest aproape ca au fost uitate caci ziua s-a dovedit a fi in continuare minunata. Cel putin nu am mai fost nevoiti, eu si colegii mei, sa o suportam pe plictisitoarea profesoara de engleza din cauza careia, cand intra in clasa, cade varul de pe pereti. Nu a mai trebuit sa aud cum trancaneste fara rost tentativa de profesoara de matematica si nici nu am mai suportat ora tarzie la care in mod normal ieseam din acel lagar de persecutie.
Pe aceasta cale vreau sa fac si o declaratie de dragoste pentru scumpa si adorata noastra profesoara de istorie, care e mai tare de cel putin 10 la puterea n ori decat orice alt profesor in viata, si care stie ca noi o iubim fiindca a mers cu noi in parc si ne-a pupat si ne lasa sa ii spunem Iubi. - E minunat sa stii ca inca exista profesori deosebiti in tarisoara noastra.
A doua zi, cand in mod firesc nu calca nici dracul in liceu, ne-am trezit ca ar fi cazul sa onoram bancile de pe terenul de sport cu fabuloasa noastra prezenta. Ne-am intalnit acolo, si zau, ca nu regret.
Dupa ce ca am ras de absolut orice intalneam am beneficiat si de dedicatiile gratis ale boschetarului ce frecventeaza "cercurile de oameni intelectuali" cu fata sa de "giggolo". Il putem considera deja un dumnezeu cu "d" pe motiv ca are buletin si ca desi nu a vazut pana acum un buric de fata stie cum e sa sarute. Si...fiind vorba intre noi, el nu poate fi primit nici macar la CartoonNetwork, d'apoi la TarafTV, televiziune ce reprezinta o adevarata tinta pentru "pitzi&coco club members".
Sarind peste partea cu intalnirea mea cu bunul meu prieten domnu' nenea profu' de biologie ajungem la sfarsitul listei cu lucruri "interesante".
Ca sa nu mai spun ca deja a devenit o obisnuinta sa vad papagalii cum se imbata in disperare intre orele 8 si 11 pm; ca a devenit un mod de viata sa dai ignore de 30j de ori pe zi unor cretini ce te iau cu "asl plz" pe mess.
M-am saturat de tatele Simonei Sensual. Mi s-a acrit de tipetele bunicamii atunci cand merg pe role. Clar. Libertatea lor trebuie sa se termine acolo unde incepe libertatea mea. Fara discutii. Astept Pastele si imi pare rau ca nu pot sa ma duc la concert Placebo dar nu-i nimic! pe 24 ma duc la Teatrul National. Urati-mi vizionare placuta!


Pana data viitoare... ganditi-va la cum ar fi daca ar exista spatii special amenajate - precum cele pentru fumatori sau cel din imagine - unde sa poti merge sa zbieri, sa urli, sa dai cu scaune de pereti cat te tine doar din cauza disperarii ca traiesti in...Romania!

De primavara...in alte feluri

Desigur. Toata lumea stie ca e primavara, se simte.

"Intrasem in vortexul primavaratic dupa o perioada de suferinta, dar cand soarele mi-a inundat sufletul, cand am vazut iarasi acel cantec albastru inmiresmat de parfumuri colorate m-am vindecat miraculos de repede. Ma trezisem dintr-un somn imaginat doar prin duhurile negre din mintea mea si paseam cat de repede puteam indreptandu-ma grabit spre ceea ce se numea casa bunicilor. Era la fel ca intotdeauna. Ma astepta castanul meu la poarta, incarcat de muguri. Un gand imi trecu fulgerator prin minte, imi imaginam ca peste cativa ani imi voi putea face un leagan in crengile sale. Era o curte curata, intinsa. Pamantul proaspat sapat si nivelat se usca in soare. Paseam pe o alee dura cu dezgust in ideea ca as fi fost mai fericita daca in loc de betonul acela ar fi fost ca altadata, iarba. Pe partea stanga a aleei visinii copilariei mele isi purtau resemnati mugurii care peste putin timp aveau sa porneasca un razboi ce nu se incheia decat cu un armistitiu de flori si albine. Spre partea dreapta, de-mi intorceam privirile, as putea sa jur ca inima mi-ar fi tresarit de fericire galbena caci narcisele ma cuceresc an de an. Mereu la fel in splendoarea lor atat de simpla dar atat de importanta atunci cand ele se gasesc langa casa bunicilor. Casa ce miroase in fiecare primavara a zambile, si in fiecare vara a crini. Casa cu crizanteme elegante in fiecare toamna ca niste dame intretinute, si flori de gheata pe geamuri in diminetile fiecarei ierni din copilaria mea.
Dar acum soarele ardea. Ma vindecam doar amintindu-mi cum imi culcam papusile in capsuni sau cum ma jucam cu cainele ce-mi parea un detinut inchis nevinovat, ori cum intindeam capcane pentru pasari in corcodusul vietii mele, copilariei mele. Inaintam pe aleea aceea si imi doream sa nu se mai termine. Mi-as fi purtat pasii la infinit perindandu-mi ganduri cu bucle blonde peste acel intreg tinut nemuritor ingradid de hotare cu flori de zarzar si pene de randunele. As fi intins mana spre un cer prea albastru in cautarea unui cumulus nimbus de poveste doar pentru a-l strange macar o data in mana, sa-i dau forma pe care o doresc eu si apoi sa suflu si sa-l imprastii ca pe o papadie vesela si efemera din iarba de langa casa bunicilor..."

Si bineinteles ca asta as fi scris intr-o clipa de romantism sustinut. Dar nu. Nu pot fi nici nostalgica si nici nu inchid ochii prefacandu-ma ca totul este perfect, ca viata miroase a narcise si zambile si ca fiecare mic dejun are ca element principal lapte indulcit cu miere. Nu. Astea sunt subiecte de amintiri din copilarie, cu aventuri limitate de gardurile cu muschi si licheni din curtea bunicilor, sub ochii parintilor si ochelarii bunicii, sub zambetul placut al bunicului si latratul cainilor disperati. Aflu zilnic ca cineva e pe moarte. Deja mi se pare ceva obisnuit, face parte din stirile diminetii. E ca si cafeaua de la micul dejun, aproape indispensabila, deci.
E primavara, e frumos, e soare si iarasi vom vedea tute cu rasini si fete vomitive taraindu-si tocurile si fesele celulitoase pe strazile minunatului si adorabilului nostru orasel, nu-i asa?
Dar cine sunt eu ca sa comentez cand eu nici macar nu port D&G sau JimmyChu.
Si, nu-i asa, fiecare are cate o afinitate, eu am mai multe, dar nu pentru colegul de clasa care ne impute cu prezenta si nici pentru Becali care nici macar nu a stiut cum sa isi rezolve problema cu BMW-ul cat mai subtil ci si-a afisat stupiditatea de machedon pe toate posturile de televiziune; ci pentru actori romani formidabili, cum ar fi F. Piersic si A. Duban, pentru H. Prigoana care la varsta sa vorbeste mai bine decat tatal sau, M. Radulescu ce a scris o carte, si in sfarsit...ii iubesc pe toti cei care inca apreciaza cartile si teatrul de buna calitate.
Nu vreau sa par un smart ass tastand in disperare aici. Regret ca nu am mai scris de atat de mult timp, insa a fost reflux si imaginatia m-a parasit.
Pana data viitoare propun sa va intoarceti la "tablourile din copilarie ce isi perinda naftalina peste ganduri cu bucle blonde"...

Ganduri in gol

[L-am vazut ieri. De fapt i-am vazut ochii. Un albastru adanc purtand o tristete plina de dezamagire si resemnare. L-as fi luat de mana, mi-as fi dorit sa il transform in cel mai bun prieten al meu, sa mergem impreuna pe acoperisul unui bloc, sa privim cerul, sa radem de formele norilor si sa bem doze de suc. Dar nu am facut-o. Am stat impietrita cu un zambet ciudat in buze, strangandu-mi pumnii in semn de neliniste si apasare. Nici macar nu l-am atins. 3 secunde in ochii lui au fost suficiente. M-am grabit. Purta camasa si probabil mirosea a fum de tigara. Cred ca am o slabiciune pentru asta...]

Aventura constiintei mele a inceput in clipa in care am vazut cum pasarile marunte, lipsite de aparare cad prada prostiei celor lipsiti de inima. Eram mica, ma intorceam de la magazin. Era pentru prima data cand mergeam singura, deveneam independenta, s-ar spune, dar nici abia pusesem piciorul pe prima treapta, urma sa o urc in totalitate mult mai tarziu. Pasii imi erau mici. Prea mici.
Pe parcurs m-am indragostit dar nu de fiinte usuratice ca oamenii, ci de lucruri pure, minunate. Astazi ma declar sensibilizata de trenuri, carti, flori de cires, creioane, picturi, culori, forme. Iubesc vesnicutele ce cresc prin iarba mizantropului batranei Anglia. Iubesc siropul de cirese, inghetata cu caramel si apusul soarelui. Ador sunetul cafelei fierbinti pe care o sorb din ceasca. Imi iubesc mainile pline de grafit dupa ce desenez ore intregi cu creionul; de asemenea iubesc cand am hainele patate de vopsea pentru pictat, ma simt fantastic. Ador rasaritul soarelui de pe plaja, iubesc trenurile in disperare.
Recunosc ca singurele lucruri care sunt in vizorul meu atunci cand vorbesc cu cineva sunt buzele, ochii si mainile. Ma simt bine cand dansez. Am renuntat la fizica in favoarea Damei cu camelii a lui Dumas fiul. Ascult muzica si discut despre lucruri pacatoase cu cel pe care e dependent de ciocolata calda.
Astept sa sune telefonul. Mi-e dor de un ardelean cretin. Dar nu suna. Trag in piept fumul betisoarelor parfumate. Pleoapele imi sunt grele, scriu inconstienta, dar atenta la fiecare pas micut pe care il fac.
Ora de teatru de ieri a fost placuta.
As devora un mar daca ochii nu mi-ar fi aruncati in soarele de afara.

[S-ar putea sa mi se faca dor de el. L-am rugat sa poarte camasa. Are chip de copil. Mi-e greu sa il inteleg uneori... Ce moldovean...]

Paseste cu atentie, nu vrem sa cadeeeeemmmm!!!

In numele Tatalui, al Fiului si-al Sfantului Duh...articol

Am sesizat ca de fiecare data cand bat campii si scriu articole ce provin dintr-o intensiva frecare a mentei obtin un succes nebun la categoria cititori. Prin urmare astazi am decis sa tai frunze la caini aberand pe marginea subiectului spovedaniei. Sfanta Taina in Biserica Ortodoxa, fenomen pe care se pune accent foarte mult atat la ora de religie cat si la fiecare intalnire fortuita cu un preot, trebuie sa recunosc, mi-e strain pana in varful ghearelor Rana goliath din Camerun, broasca ce atinge 6 kilograme lejer.
Bun. Te duci la Biserica dupa ce ai postit de-ai rupt vreo 3-4 zile. Face preotul o rugaciune si apoi gata, incepe...procesul de purificare a sufletului.
Proful de religie spunea ca sufletul crestinului trebuie sa fie ca un copil imbracat cu un costum de un alb imaculat, un alb perfect, divin, pe care pana si o molecula murdara s-ar vedea chiar si de pe Luna; astfel ma roade sentimentul de indatorire si trebuie sa mentionez faptul ca ma simt ca intr-o reclama cu Vanish sau Ariel. Sincer. E simplu. Eu sunt fotbalist, handbalist etc etc si ma arunc eu asa de cateva ori prin noroi, care in crestinism se cheama PACAT, si cand ma duc la mama care are o masina de spalat - adica la preotul dintr-o biserica, iau tricoul - ce simbolizeaza sufletul meu, il bag in masina de spalat dar numai si numai dupa ce am pus Vanish sau Ariel (depinde de reclama) - I mean my soul will get cleaned only if I say everything about my sins sau si mai simplu Vanish-u'/ Ariel-u' reprezinta procesul de purificare a sufletului prin spovedanie.
As vrea sa imi spuna cineva daca a inteles ce am invartit eu in randurile de mai sus, nu de alta, dar eu nu prea reusesc sa imi dau seama daca nu cumva am luat-o razna si trebuie sa mai iau lectii de claritate si constructie corecta a mesajului scris.
Honestly m-a apucat un tremur ciudat si o frica prosteasca atunci cand am aflat ca in mod normal, un crestin care se respecta :-@:-@:-@, care nu si-a facut inca o spovedanie serioasa, ar trebui sa isi marturiseasca absolut orice pacat, fie el neinteresant si microscopic, pe care l-a savarsit de la varsta de trei ani si pana in clipa in care ingenunchiaza in faza omului cu sutana [sutana=fusta popii :D ]. Poftim?! Ce sa fac?! "Ioi domne..." ar spune un ardelean, si zau ca m-apuca groaza cand ma gandesc la cate am facut.
Pai la mine trebuie sa fie pe capitole, frate.
Capitolul 1 - "Pacate savarsite impotriva bunica'mii " (cel putin jumatate de ora sa le enumar si apoi sa explic de ce am vrut sa isi rupa bunica'mea gatul cand ii puneam capcane prin casa, sau de ce am inversat zaharul pentru cafea cu sarea iodata, de ce am batut cuie in copacul ei preferat care mai tarziu a dat coltu', de ce am tinut mortis sa radem de ea pentru fiecare neologism pe care il rostea etc. etc. etc.)
Capitolul 2 - Ce i-am facut sora'mii (E deja prea mult...presimt ca preotul o sa spuna "Gata, fiica mea, iti iert pacatele si treci odata la capitolul 3 ca ne apuca noaptea!")
[Si normal ca il ascult si trec la....]
Capitolul 3 - Lauda, "modestie", tampenie, orgoliu tampit, injurat, prosteala, de cate ori am ras de vecini ... (Fara numar!)
Capitolul 4 - Pacate scolare (De cate ori am mintit ca mi-am uitat caietul si ca tema e facuta chiar daca eu aveam caietul dar cu tema nefacuta, de cate ori nu am pus eu guma pe scaunul colegilor, oare? De cate ori nu am dat cu lapte sau cu branza topita pe tabla sau pe scari? De cate ori nu am injurat colegii de la care mi-o luam iarna in zapada? De cate ori nu am injurat pe la spate cand ne dadeau profii afara pe motiv ca suntem uzi de la paparuda? Sau...de cate ori nu m-am uitat la fundurile colegilor incercand sa imi imaginez....chestii? :D:D:D - Raspuns: de ...nici eu nu imi mai aduc aminte cate ori)
Bun. Urmeaza alte sute de mii de capitole. Va trebui sa anexez undeva un subcapitol cu "Pacate savarsite pe messenger" unde voi include toate tampeniile pe care le-am putut tasta cu degetelele mele proprii si personale.
Abia astept ziua in care imi voi...curata tricoul. Nu de alta, dar cica in curand va veni sfarsitul lumii...pai si eu ce fac? Gata? Se rupe filmul? Nu sunt eu un crestin care se respecta si care tine la cele 7 Sfinte Taine, si care face Rugaciunea Sfantului Efrem in fiecare seara inainte de culcare de cand am aflat de existenta ei? Prin urmare va trebui sa gasesc un duhovnic inarmat cu virtutea rabdarii care va fi gata sa imi asculte toate aberatiile legate de pacatele mele din copilarie si pana in prezent.
Candva sustineam ideea ca cine are constiinta curata sta prost cu memoria. Ouch! - No comment :D

Pe de alta parte observ ca nu am aberat fara rost ci chiar au trecut niste minute de cand imi tot omor unghiile proaspat lacuite de tastatura matusii mele. Ideea e ca ea nu stie ca eu stau acum la PC si ca daca vrea poate sa afle, dar nu cred ca stie cum :D. Ieri m-a facut cea mai fericita nepoata de pe Glob cand a scos unitatea din priza si a ascuns steckerul undeva unde...soarele da cam rar. Minunata moldoveanca. Asta e farmecul vietii.
Deja m-am obisnuit cu ideea de femeie. Multi spun ca si eu sunt dar sincer, intersectia ideilor mele cu ideile mamei mele e data de multimea vida si, spunand-o pe bune, cred ca va dura ceva pana cand voi ajunge o tocatoare de bani celebra sau o "diva" ce se va certa cu sotul de la banii pentru manichiura sau pentru "botine de care are si contabilaaaa!!" :-@:-@:-@ [ce am scris aici nu are treaba cu mama]. Deja e o placa careia ii dau play mai mereu cand discut cu niste creaturi de gen masculin ce se numesc barbati si care se lamenteaza mie ca femeile lor sunt prea...femei. Cunoscutii presimt deja ce voi spune. Pentru straini mesajul e simplu: "Barbatul este om. Femeia nu-i barbat".

Maine dau lucrare la logica din silogism si legile acestuia. O sa ne ia naiba pe toti fiindca evident, nimeni nu are chef de invatat. Daca Badea ar citi ce am scris aici si-ar face cruce. Epureanu m-ar intalni pe hol la etajul 1 si ar face o remarca mai mult sau mai putin ironica.
Ma asteapta tenisii, jeansii, un pachet de Winterfresh, dorinta de nervi de otel si un drum lung pana la locul zoologic numit scoala. E o zi de post. Pregatire pentru spovedanie. Amin!

Nu e minunat cand apare cineva din senin si se hotaraste sa iti strice ziua? Prea des mi se intampla asta. Deja m-am obisnuit, si vin si ii dau dreptate lui Murphy pentru una din legile sale "Daca ceva rau se poate intampla, se va intampla cu siguranta".

Raport

Si iata ca prea des ne este data sansa de a ne bucura de viata ca de un dar de la Dumnezeu dar trecem pe langa ea cu neatentie, insa atunci cand viata iti atarna de un fir de ata reusesti sa iti dai seama ca nimic pe lumea asta nu mai este al tau decat speranta ca Dumnezeu este acolo undeva si ca te va ajuta fara indoiala daca tu crezi in El.
Prin aceasta a trecut si Catalin, pe numele sau intreg Catalin Micu, un baiat plin de viata elev in clasa a unsprezecea la liceul Mihai Eminescu din Barlad. Era un baiat cu o viata normala pana in clipa in care intr-un fel sau altul aceasta a luat o intorsatura puternica, el fiind diagnosticat cu Leucemie Acuta Mieloblastica la inceputul anului 2008. Vestea a fost un real soc pentru el si familia sa.
Din clipa in care au aflat de aceasta teribila boala de care Catalin suferea atat el cat si toti apropiatii lui au inceput lupta pentru viata sa. Si cum speranta nu moare, norocul a fost de partea tanarului caci fratele lui mai mic este perfect compatibil cu el si s-ar putea face un transplant de maduva oricand, lucru posibil la o clinica din Italia doar cu ajutorul a 150000 de euro.
Este o suma uriasa. Zi de zi se strang bani pentru a-l ajuta pe Catalin. Nici elevii Colegiului National Calistrat Hogas - Tecuci nu s-au aratat indiferenti si au initiat o campanie de ajutorare a celui ce le-a devenit prieten.
Prin Protoeria Tecuci, impreuna cu domnul profesor Nistor Stefan si elevii de la liceu s-au trimis mesaje la toate parohiile de unde provin elevi si cu bunavointa credinciosilor in scurt timp s-a adunat o suma care depaseste cu putin pragul de 1000 RON.
Trebuie sa recunosc ca eu consider ca nimic nu e intamplator si ca si noi am fost norocosi, atunci cand eu impreuna cu domnul profesor si alti trei colegi din liceul meu am mers la Barlad, la liceul undeva invata Catalin pentru a o intalni pe doamna sa diriginta ca mai apoi sa mergem acasa la familia Micu. Am fost primiti cu caldura de catre doamna director a liceului si de catre parintele Ciobanu Sandu impreuna cu care am mers acasa la Catalin. Acolo am fost intampinati de mama lui, doamna Micu. O doamna amabila in ochii careia se citea dorinta de victorie in fata necazului abatut asupra fiului ei. Intalnirea cu Catalin a fost diferita. Desi are doar saptesprezece ani boala l-a imbatranit, corpul i-a fost obosit de tratamentele suferite la clinica din Cluj unde sta mai multe zile pe luna decat acasa. Cu toate acestea Catalin a fost incantat sa ne vada.
Dupa o conversatie cu mama sa cu parti mai mult sau mai putin placute, i-am inmanat banii stransi cu ajutorul unor oameni cu suflet mare gandind ca desi e o suma micuta comparativ cu cea de care este nevoie pentru transplantul din Italia, o putem considera o caramida la zidul ce are deja baza pusa.
Am parasit apartamentul cu zambetul pe buze dupa ce am imbratisat-o pe doamna Micu si i-am strans mana lui Catalin, stiind ca Dumnezeu il va ajuta si ca intr-o zi se va intoarce iarasi la scoala si isi va relua viata care din nefericire i-a fost curmata in timpul acestor ani tineri.
Sunt eleva in clasa a noua la Colegiul National Calistrat Hogas din Tecuci si trebuie sa recunosc ca povestea lui Catalin m-a miscat profund. Atat eu cat si colegii mei ii suntem alaturi.

Gudana Irina, clasa a IX-a CNCH -Tecuci