IPond Photography

August si fotografii.
Fotograf: IPond
Model: Denisa

Hortensia Papadat Bengescu

Cum ca de obicei nu prea ştiu ce se întâmplă cu mine intervin scurt în acalmia şi stratul gros de praf de pe blog. Astăzi scriu despre Hortensia Papadat Bengescu. Nu am ştiut niciodată nimic despre această doamnă care apăru brusc într-o listă cu scriitori modernişti la o oră de literatură. Nu m-a atras de fel numele dar în vara aceasta am hotărât să îmi folosesc curiozitatea la mai mult decat somn şi mâncare şi am început să citesc "Rădăcini". Un roman în două volume ce mă face să am o părere, în genere, bună spre foarte bună despre autoare. Cu alte cuvinte admir la H.P.B. faptul că nu scrie deloc precum alte scriitoare pe care le-am citit. E mult prea lipsită de pasaje siropoase cu încărcătură de epitete şi metafore pompoase, ceea ce o face să fie pe gustul meu.
Scrie coerent, în fraze uşor descifrabile şi de lungime acceptabilă, neobositoare. Foloseşte limba franceză destul de des, inducându-ne lent şi pe nesimţite în atmosfera începutului secolului trecut. Personajele ei sunt frumos definite şi deosebite. E ca şi cum aş face vedea un film despre fiecare, ajung să le cunosc în paralel cât şi împreună pe toate. Astfel Nory, Dia, Aneta, Caro, Cornelia, Madonna, Mado şi Dinu Baldovin devin speciali, vii.
Fără să abuzez de timpul vostru închei prin a vă sugera să citiţi Hortensia Papadat Bengescu chiar dacă are un nume de floare cu tulpini lemnoase şi corole stufoase şi lipsite de miros.

P.S. Ştiu că e absurd dar chiar cred că subnumita ar face treabă bună dacă ar avea un blog. Mă rog, treceţi voi verbele de persoana a treia la condiţional perfect.

Testament

Ca un real blogger ce sunt am jurat frecventare zilnică a locului de muncă, articole multe şi frumoase şi bineînţeles, nu m-am ţinut de cuvânt. Nu am regrete profunde acum, urmărind trecutul în note retrospective. Deşi aveam o listă bogat încărcată cu lucruri pe care aveam să le fac in viitorul apropiat şi nu numai am ajuns la concluzia că nu mai am nevoie de nimic în condiţiile în care voi muri în curând. Nu mi-a zis-o nimeni, nici nu simt vreo briză de sfârşit răvăşind cotoarele de măr din stânga darrrrrr...ţin la ideea că nu mai am mult.
Dacă acum două luni înghiţeam apă fără nici cel mai mic menaj în speranţa că la un moment dat se vor coordona şi membrele mele şi voi înnota, iată că în prezent ştiu să înnot dar probabil sufăr de o otită. Sub cheie ipohondrică vă anunţ că până şi respiraţia plantelor e un teribil curent pentru mine ce-mi agită tot capul.
Nu imi pot face un testament referitor la bunuri ce le las drept moştenire urmaşilor fiindcă de bunuri materiale duc lipsă iar de urmaşi idem. Cu alte cuvinte tot ceea ce deţin eu se rezumă la parola unui cont ce mă ajută să intru pe diverse pagini, inclusiv pe acest blog; o tonă de nesimţire, bun simţ doar în visele când eu sunt victimă, un bagaj de cunoştinţe destul de aglomerat şi, evident, sute de secrete şi idei pe care mulţi le râvnesc.
În condiţiile în care nu pot anunţa parola conturilor mele sub nicio formă, nu pot da nesimţire altora şi nici cunoştinţe colorate , vă las extrem de puţin bun-simţ cu care să vă ştergeţi undeva căci oricum bunul simţ e ca şi cheia de la cutia de bere după ce o desfaci: inutil.
În concluzia acestui Pseudo-testament al ipohondrului din mine vă anunţ pe voi, zero cititori, că vă las ca moştenire NIMIC. Da, un mare, frumos, dulce, util, armonios, echilibrat, ingenios, cu multe calorii şi care nu transpiră NIMIC.

Audio issue

noapte de groaza.mp3

Rânduri de ucis fantome

Pare tipic mie: de fiecare dată când lipsesc din zonă se întâmplă fabuloase fenomene de care eu aflu abia când revin. Nu vă cer să vă aşteptaţi la rahaţi mişcători, păianjeni vorbitori, dinozauri cu aromă de gumă de mestecat sau râme cu ureche muzicală. Nu la aşa ceva ci la ceva chiar mai stupid, şi anume fantome de cerşetori nebuni morţi şi beţii în miez de noapte.
Cu alte cuvinte, în timp ce eu mă lăsam legănată de valurile Dunării pe un vaporaş care mai avea şi restaurant, în timp ce mă luptam eroic cu marginile de la pizza şi aveam dileme de genul "Ce pai să aleg? Verde sau vernil?" , amicii mei prieteni de pokemoneală o ardeau petrecăreţ. Mă refer la faptul că - din ce am înţeles eu - s-a lăsat cu beţii after 00, râsete cu non-romantism şi mârlănie din plin, faimoase vedenii pricinuite de cocktail-uri gastrice şi nu în ultimul rând tancuri sovietice ce dansau în plină stradă complet pe lângă muzică.
Dar revenim la ale Dunării valuri şi pet-uri străvezii ce se lăsau puse în mişcare de vânt almost inexistent, plutire pe care o urmăream decent de plictisiţi eu şi colegii de crăpelniţă de la bordul unui vas de 10x12 ancorat serios. Întâmpinaţi de o chelneriţă şcolită şi de muzică mai bună decât ce se ascultă în chioşcul de peste drum, am ales încrezători câte ceva ce se putea găsi în stufosul meniu. Trec peste partea cu "avem crap dar nu vi-l recomand" şi peste cea când mă aşteptam să primesc o şosetă ce se cheamă calzone şi defapt m-am trezit cu un quatro stagionne care avea în plus doar cârnăciori, şi conchid că vizita pe faleză a fost ok.
Da, ar fi fost ok în condiţiile în care nu m-aş fi simţit inutil de nevoită să aflu cu lux de amănunte cum arăta fantoma Paulei pe care au văzut-o eroii în/după miez de noapte , ori să ma chinui să calculez un alt atac al aceleaşi fantome despre care nu cred decât că era un biet cetăţean obosit ce ducea gunoiul în care era un hamster mort.
Nu mă aşteptam de la mine să debordez de coerenţă şi cursivitate în idei atâta timp cât lipsa cronică de inspiraţie se ameliorează numai pe intervale scurte de timp în ore târzii, sub presiunea vocii ce spune "Mai ai doar două minute!".

Povestea lucrurilor

Dintr-o lipsa cronica de inspiratie ori imaginatie tipica mie observ ca nu mai pot scrie. In conditiile in care vacanta ma indobitoceste lamentabil nu-mi ramane decat sa "share"-uiesc cu zero cititorii mei ceva ce intr-adevar este bine realizat, din punctul meu de vedere. Asa ca hai sa lasam curelele cu piramide, eye shadow-urile rezistente la transfer si tigarile mentolate, iar mai apoi si alte lucruri caaaaaaaaaaaci

The Story of Stuff - Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo.

Pe langa plopii fara sot...

L-am vazut, mi-a placut, l-am postat.

Cald vs. Rece

Mi-am luat o vacanţă neoficială ce s-a dovedit a fi perfect binevenită în contextul unei veri cu temperaturi gen iad. Întotdeauna am admis că am un dram de nebunie în sânge, minte şi spirit însă înclin să cred că nebunia nu mă determină încă să rămân la 60 Celsius în faţa unui monitor de 17'' cu un ventilator ineficient în frunte care în loc să răcească aerul pare să-l încălzească mai rău şi cu o unitate în urechea stângă ce seamănă cu cireaşa de pe tort, transformă răcoarea conservată dimineaţa când astrul ucigător pe nume Soare încă nu răsărise, într-o caniculă copleşitoare.
Nu vreau să fiu monumentul de destoinicie, perseverenţă, eficacitate, voinţă şi putere a umanităţii, motiv pentru care am refuzat să mă mai apropii de caloriferul încins de-i spun toţi calculator. Am preferat să îmi trăiesc viaţa socială mergând la ştrand pentru înot, ieşind cu prietenii seara şi citind ziua în camere reci, întunecate, delicios de primitoare pentru cărţile cu vampiri ce se lasă citite numai în compania unui suc rece cu gheaţă rece ce împreună mă fac să tresar de fericire că există cuvântul RECE.
Cu alte cuvinte, îi previn pe ai mei zero cititori că articolele vor fi rare şi plictisitoare, asemenea acestuia. Nu am mai scris de o săptămână şi singura impresie pe care o am despre perioada trecută se rezumă la ideea ca vara nu există decât CALD şi FOARTE CALD.

(Ne)Natural

Poate că sunt mai mult decât puţin paralelă cu Universul în care trăiesc laolaltă stupizi, mai stupizi şi cei mai stupizi. Da, poate, însă nu cred că mai pot să scriu despre cât de artistic e să te uiţi la cer şi să îţi imaginezi personaje din desene animate printre nori, când tot ceea ce ar putea sta în puterea mea de a face se rezumă la zâmbete neghioabe drept feedback la nişte aprecieri de doi lei din partea unora care vorbesc ca să nu adoarmă. Nu mai pot scrie despre nimic, aşa cum altădată adoram s-o fac. De aceea de data aceasta voi scrie despre natural, natural sub aspectul pe care il folosesc toţi în refrenele penibile considerându-l un cuvânt indispensabil conversaţiilor legate de femei şi machiajul lor.
Cu alte cuvinte, se tot bate monedă pe ideea că femeia trebuie să fie naturală. Aud deseori bărbaţi care monopolizează discuţiile expunându-şi neinteresanta părere despre cum cred ei că femeile din dorinţa de a-şi ascunde defectele ajung să se ascundă ele însele în spatele zidurilor de farduri şi altor astfel de mizerii. Dacă nu îşi dau duhul bărbaţii pe tema asta atunci cu siguranţă se trezesc personaje ale nimicului să monologheze pe tema naturaleţii pe care un machiaj trebuie să îl aibă.
Problema nu este că ei vorbesc şi nici că sunt ascultaţi cu gura căscată de tute. Problema este că sunt înţeleşi greşit. Sunt ascultaţi de persoane ce stau drept şi gândesc strâmb. În altă ordine, ideea e că în loc să vezi persoanele potrivite cu un machiaj potrivit, natural iţi distrugi retina cu persoane nepotrivite cu machiaj nepotrivit.
Astfel fetele cu ten tânăr, proaspăt, intact îşi impurifică faţa cu farduri pe care le cumpără, le folosesc cu încredere; se închină la tubul cu fond de ten ca la un idol şi plâng jenant atunci când li se termină mascara.
Mai grav decât curfuterea asta este aceea de care nouă în mod normal ar trebui să ni se rupă, dar fiindcă în general vrem să avem somn fără coşmaruri nu putem sta liniştiţi. Este vorba despre persoanele alea care înţeleg naturalul o metodă de a-ţi transforma eul într-un fel de maimuţă. Şi iată că scriu despre femeile care s-au certat cu ceara de epilat, fondul de ten si rimelul. Care se închină la Cremă de mâini Doina când se simt împlinite spiritual după un coş de iarbă smuls cu mâna liberă din grădină.
Sunt peste tot, le întâlneşti pretutindeni, le vezi la TV în reportajele cu şi despre ţărani şi ai senzaţia că s-au mutat în casă la tine. Ele sunt genul care după ce s-au măritat îşi bagă foarfeca în păr spre a se uşura de claia arsă şi bienal năpârlindă. Se îngraşă. Şi voi o să spuneţi că până şi femeile cu părul scurt şi grase pot fi drăguţe, dar eu voi spune că da, dar nu toate. Cel puţin nu alea cu riduri de zici că a arat careva pe pielea lor, alea de-şi etalează mustaţa care dacă te chinui puţin poţi s-o faci codiţe împletite şi nici alea cu aluniţe cu fesuleţ, adică aluniţe cu blană pe ele, biiineee, păr.
Nu asta nu e natural, e maimuţăreală. Nu îşi dau niciun interes pentru a arăta mai bine şi se iau la întrecere cu vecina " care are mai puţine farduri în casă şi mai multă materie bună de spart retina altora pe faţă".


P.S. Nu am nimic cu Eva Herzigova dar altă fotografie bună de găsit în 10 secunde nu am găsit.

Blestem

Chiar când mă plângeam de o acută lipsă de inspiraţie am fost lovită ca de un Mig21 de o rafală de poftă de scris pe motiv că s-a trezit o nimeni să mă întrebe "Cum e în vacanţă?". Am simţit cum îmi creşte pulsul, cum sub picioarele mele sunt alunecări de pământ, puteam sa fac ceva pe teoria ROGVAIV-ului că eu oricum vedeam doar roşu. Mi-am amintit că data trecută când s-a întâmplat asta m-au găsit cu un cuţit într-o mână şi cu un tub de ketchup în cealaltă, aşa că după ce mi-am revenit cu două pahare de cola şi nişte beţişoare cu zahăr am pus lacăt la toate sertarele posibile, cheia dându-i-o câinelui s-o îngroape. Aşadar nu aveam nicio şansă să mănânc ketchup cu pâine.
Am rămas cumva paralizată rânjind prosteşte şi i-am răspuns "plictisitor dar e...(suspans) ok :) "...