In urma cu un an as fi spus ca am asteptat vacanta ca si cum as fi asteptat a doua venire pe pamant a lui Iisus, dar iata-ma acum rece si indiferenta la venirea vacantei. Nici nu mi-am dat seama cand s-a scurs nisipul din clepsidra intoarsa atunci cand a inceput anul scolar. Nu am idee daca ma simt fericita ori trista, ma simt doar usor schimbata si multumita de ce am realizat pana acum. Pe de alta parte imi fac reprosuri dure cu privire la faptul ca nu am dat tot ce puteam eu, ca am fost delasatoare si ca asta m-a costat oarecum.
Dupa aceste cateva luni nu am reusit decat sa acumulez ceva rubrici cu note maxime si o nota decenta dar infecta la matematica - sapte. Matematica se vorbeste la fel peste tot, dar eu de ce nu o inteleg asa cum ar trebui? S-ar zice ca tot ce trebuie sa fac e sa lucrez mai mult, dar iarasi vin si imi reprosez necrutatoare ca ar fi trebuit sa fac mai mult.
Suna a moment de bilant, dar nu contabilizam nici banii pe care i-am cheltuit la chioscul scolii cumparand guma de mestecat si nici banii ce echivaleaza cu suma data pentru fondul scolii; fac bilantul a ideilor sclipitoare pe care le-am avut si nu le-am aplicat, a temerilor invinse si a temerilor intarite prin lupta pe care au castigat-o, a complexelor mele si a lucrurilor rele pe care le-am pierdut in favoarea celor de care sunt mai mult decat multumita acum.
Scriu despre mine in ideea ca intr-o zi ma voi putea intelege. Nu am mari sperante in ceea ce priveste asta.
Am fost acuzata pe nedrept ca filosofez in loc sa incerc sa traiesc asa cum traiesc toti ceilalti de varsta mea. Cu ceva timp in urma m-am vrut mai matura, acum nu ma vad decat adolescenta si atat. Nu am dobandit decat mai multa incredere in forte proprii, popularitate, speranta, amici, muzica si... monotonie.
Suna trist, caci ceea ce scriu eu aici este ca un cerc, nu incepe si nu se termina, si totusi ma invart mereu in jurul aceluiasi punct. Defapt tot ce fac si tot ce creez este reactia vietii mele monotone. Am nevoie de ceva care sa o coloreze.
Inchei aici. Astept sarbatorile, s-ar spune... Defapt stiu ca vor urma zile in care voi merge la bunici si ma voi indopa cu dulciuri si alte feluri de mancare, va veni Revelionul cand voi sta pe o canapea dintr-o imensa sufragerie, printre adulti, ascultand muzica la casti pana la miezul noptii cand voi bea o cupa de sampanie in speranta ca anul urmator nu se va comporta la fel ca acesta, in virtutea inertiei, ci ca va fi mai bun. Bine inteles ca speranta va ramane speranta, si ca oricate reprosuri mi-as face nu voi da mai mult din mine, iar anul urmator nu va aduce decat aceeasi monotonie, o pata de culoare pe ici pe colo, aceleasi rubrici in catalog, acelasi sapte la matematica, un vagon in plus la trenul vietii si... noi articole.
Respir greu si mintea mi-e obosita. Corpul asta e atrofiat. Invat sa traiesc.
Dupa aceste cateva luni nu am reusit decat sa acumulez ceva rubrici cu note maxime si o nota decenta dar infecta la matematica - sapte. Matematica se vorbeste la fel peste tot, dar eu de ce nu o inteleg asa cum ar trebui? S-ar zice ca tot ce trebuie sa fac e sa lucrez mai mult, dar iarasi vin si imi reprosez necrutatoare ca ar fi trebuit sa fac mai mult.
Suna a moment de bilant, dar nu contabilizam nici banii pe care i-am cheltuit la chioscul scolii cumparand guma de mestecat si nici banii ce echivaleaza cu suma data pentru fondul scolii; fac bilantul a ideilor sclipitoare pe care le-am avut si nu le-am aplicat, a temerilor invinse si a temerilor intarite prin lupta pe care au castigat-o, a complexelor mele si a lucrurilor rele pe care le-am pierdut in favoarea celor de care sunt mai mult decat multumita acum.
Scriu despre mine in ideea ca intr-o zi ma voi putea intelege. Nu am mari sperante in ceea ce priveste asta.
Am fost acuzata pe nedrept ca filosofez in loc sa incerc sa traiesc asa cum traiesc toti ceilalti de varsta mea. Cu ceva timp in urma m-am vrut mai matura, acum nu ma vad decat adolescenta si atat. Nu am dobandit decat mai multa incredere in forte proprii, popularitate, speranta, amici, muzica si... monotonie.
Suna trist, caci ceea ce scriu eu aici este ca un cerc, nu incepe si nu se termina, si totusi ma invart mereu in jurul aceluiasi punct. Defapt tot ce fac si tot ce creez este reactia vietii mele monotone. Am nevoie de ceva care sa o coloreze.
Inchei aici. Astept sarbatorile, s-ar spune... Defapt stiu ca vor urma zile in care voi merge la bunici si ma voi indopa cu dulciuri si alte feluri de mancare, va veni Revelionul cand voi sta pe o canapea dintr-o imensa sufragerie, printre adulti, ascultand muzica la casti pana la miezul noptii cand voi bea o cupa de sampanie in speranta ca anul urmator nu se va comporta la fel ca acesta, in virtutea inertiei, ci ca va fi mai bun. Bine inteles ca speranta va ramane speranta, si ca oricate reprosuri mi-as face nu voi da mai mult din mine, iar anul urmator nu va aduce decat aceeasi monotonie, o pata de culoare pe ici pe colo, aceleasi rubrici in catalog, acelasi sapte la matematica, un vagon in plus la trenul vietii si... noi articole.
Respir greu si mintea mi-e obosita. Corpul asta e atrofiat. Invat sa traiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu