Ieri am avut o frumoasa activitate cu psihologul si grupul de voluntari din liceul meu. Mi-am invins teama, nu am mai avut emotii. Am putut vorbi despre etichetare si deetichetare deschis, chiar din proprie experienta. Nu stiu, dar cred ca multi au fost cu ochii si urechile pe mine, si poate ca in clipa aceea cineva gandea "Uite-o si pe tocilara asta!" dar ce conteaza cand poate multi altii spuneau in gand "Bravo ei!".
Nu vin aici pentru a scrie iar si iar ganduri legate de etichetare. Tot ce stiu eu e ca a purta o eticheta inseamna a tine la suprafata parerea celorlalti despre tine, vie, fara sa incerci sa o schimbi.
La mine a fost altfel, eu purtam o sumedenie de etichete si poate mai mult de jumatate negative, insa mi-am dat seama la timp ce e de facut iar astazi ma pot considera o invingatoare. Mai intai trebuie sa constientizezi ce porti si de ce, caci deetichetarea e ca o argumentare: trebuie sa stii ce ai ca sa convingi si pe cine trebuie sa convingi. In timp am reusit sa scap de cateva etichete. As putea continua la nesfarsit scriind despre cum a fost sa simt ca eticheta face parte din mine, sa ma adaptez in asa fel incat sa ma simt dependent de eticheta timida, tocilara, avara, plictisitoare, grasa, ochelarista, urata, neatragatoare. In clipa in care mi-am dat seama ca defapt eram purtata de aceste pareri ale celorlalti, si de "faima" mea, am decis sa incep razboiul. M-am schimbat, mi-am folosit talentele, am schimbat colectivul, si fiecare eticheta pozitiva pe care o castigam o anula pe una negativa. Ar fi incorect din partea mea sa nu admit ca e posibil sa port inca etichete negative, dar nu vad nici o problema in asta, fiindca acum am incredere in mine, stiu ca pot, incerc sa imi inving teama, si reusesc.
Inchei aici. Refuz sa adaug mai mult decat faptul ca am ajuns la o concluzie, aceea fiind ca nu tine de ceilalti sa iti scoata eticheta, ci totul depinde de tine.
Nu vin aici pentru a scrie iar si iar ganduri legate de etichetare. Tot ce stiu eu e ca a purta o eticheta inseamna a tine la suprafata parerea celorlalti despre tine, vie, fara sa incerci sa o schimbi.
La mine a fost altfel, eu purtam o sumedenie de etichete si poate mai mult de jumatate negative, insa mi-am dat seama la timp ce e de facut iar astazi ma pot considera o invingatoare. Mai intai trebuie sa constientizezi ce porti si de ce, caci deetichetarea e ca o argumentare: trebuie sa stii ce ai ca sa convingi si pe cine trebuie sa convingi. In timp am reusit sa scap de cateva etichete. As putea continua la nesfarsit scriind despre cum a fost sa simt ca eticheta face parte din mine, sa ma adaptez in asa fel incat sa ma simt dependent de eticheta timida, tocilara, avara, plictisitoare, grasa, ochelarista, urata, neatragatoare. In clipa in care mi-am dat seama ca defapt eram purtata de aceste pareri ale celorlalti, si de "faima" mea, am decis sa incep razboiul. M-am schimbat, mi-am folosit talentele, am schimbat colectivul, si fiecare eticheta pozitiva pe care o castigam o anula pe una negativa. Ar fi incorect din partea mea sa nu admit ca e posibil sa port inca etichete negative, dar nu vad nici o problema in asta, fiindca acum am incredere in mine, stiu ca pot, incerc sa imi inving teama, si reusesc.
Inchei aici. Refuz sa adaug mai mult decat faptul ca am ajuns la o concluzie, aceea fiind ca nu tine de ceilalti sa iti scoata eticheta, ci totul depinde de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu