sâmbătă, 7 februarie 2009
But the world is black...and my heart is warm
Playlist: Good Charlotte - The world is black
Israel "Iz" Kaʻanoʻi Kamakawiwoʻ - What a wonderful world (Somewhere over the rainbow..)
O tentativa de zambet se schiteaza pe fata mea. Daca acum cateva zile nici nu acceptam ca cineva sa se apropie de mine si sa ma pupe pe obraz pe motiv ca frumoasa mea zidarie e gata sa pice :D sunt fericita sa descopar ca sunt in stare sa imbratisez pana si strainii pe care ii intalnesc. Vreti motive? Iata unul destul de bine intemeiat: SE APROPIE PRIMAVARA!!
Dispar gandurile negre si tristetea imediat ce vad razele de soare ce imi inunda camera si aduc cu ele caldura amintirilor placute ce corespund intamplarilor petrecute cu ani in urma. Imi rad ochii si sufletul cand ma gandesc ca o sa auzim iarasi trilul pasarilor, o sa dam uitarii hainele groase si o sa revenim la culorile si hainele de anotimp tanar. Mi-e dor de verde proaspat si de jocurile de volei de pe terenul scolii in orele de la care lipseam. Si tare m-as bucura sa imi revad prietenii stand in scara blocului parca asteptandu-ma. Nostalgic suna jocul norilor pufosi de pe cerul de un albastru optimist dar jur ca tanjesc dupa clipa in care voi vedea cum griul ud va fi inlocuit de superbii cumulus nimbus.
Orele trec parca tot mai greu si gandesc ca mai e aproape o luna pana cand voi purta un snur de culorile buzelor dupa un sarut si a zapezii ce inca nu dispare o data cu ziua de intai martie.
Scriu tremurat si ciudat, nu ma recunosc. Caci, chiar daca inca exista nemultumire si indignare in sufletul meu, tineam neaparat sa notez acest sentiment cald.
Nu am prieteni, dar i-as imbratisa pe amicii mei; nu am iubit, dar D. ar fi primul pe care l-as imbratisa; parintii au deja o imbratisare de la mine, sora mea, verisoara mea, au si ele imbratisari si...cei ce au trecut la cele sfinte au o lumanare din partea mea. :|
Aceleasi lucruri simple din alte articole, acelasi zambet timid, un nou articol, ganduri noi chiar daca sunt la acelasi birou din lemn trist, pe acelasi scaun dur in fata aceluiasi computer extenuat intr-un weekend gol dintr-o lume neagra. :)
luni, 2 februarie 2009
Tortura
Promit sa nu mai calc in parcul din acest orasel gri si nici macar sa nu mai inspir mirosul florilor teilor in mai cand pasesc prin apropiere ori sa ascult strigatele pasarilor intemnitate ce dispera din spatele a doar catorva gratii ce le rapesc libertatea. Ma deprima. Azi dimineata am trecut pe acolo. Paseam absenta, nefiind atenta la ceea ce era in jurul meu, singurul lucru care ma pastra treaza era acea tentativa de iarna in gerul ei si in vantul ei uscat care imi biciuiau obrajii obositi.
La un moment dat m-am trezit brusc, ca si cum m-as fi trezit dintr-o hipnoza, si am privit in jurul meu stupefiata. Priveam cerul acela sec, gol, simplu de pe asfaltul prea rece si ostil, strain mie. Arborii isi purtau goliciunea resemnati, iar amintirile mele legate de frumoasele lor frunze de vara pareau ca devin cenusa in inutilitatea lor. Tufe de trandafiri morti parca, sub frunze uscate, alungau putina culoare care poate cu ceva noroc s-ar fi putut ratacit prin parc.Pasarile disparusera de mult. Brazi inveliti in plastic drept protectie pentru iarna ma repugna de fiecare data. Dar poate ca doar de as fi inchis ochii as fi uitat de acel gri si de monotonia aducatoare de moarte a acelui parc, as fi uitat de ciorile ce prevesteau furtuna in norii aspri si as fi facut abstractie de gerul din pietrele, daca nu as fi fost cu totul si cu totul coplesita de adevarata batranete a parcului: oamenii. La ora 10 dimineata, in frigul lui februarie batrani taraiau sosoni si bocanci lasand urme de batranete si durere pe fiecare piatra, pe fiecare banca, in fiecare umbra. Daca mai demult credeam ca e imposibil sa nu zaresti cel putin un zambet iata ca am atins culmea absoluta, in dimineata aceasta in care nu vedeam decat un fel de violenta si bocet in fiecare privire, respiratii grele, amintiri ce apasa. Am grabit pasul, mi-am facut Sfanta Cruce cand am trecut prin fata Catedralei, am coborat la subsol si am aprins o lumanare pentru vii si una pentru morti in ideea de a scapa de povara. Dar mi-a fost si mai greu dupa aceea. Am iesit din parc cu o viteza imaginara, nu m-am uitat in urma. E ca un lagar de concentrare, dar nu al evreilor, ci al sufletelor pline de cicatrici. ~Gandeam ca era nepotrivit ca eu ori cei de varsta mea sa ne plangem de neputinta, primejdie, durere, scarba de tara si familie fara sa fi trecut macar o data printr-o lupta, fara sa fi stiut macar o data ce e aceea greutatea ori fara sa avem o cicatrice care nu ne lasa noaptea sa dormim.~ Batranii aceea veneau sa isi verse cumplitul si absolutul in bolul ce statea in centrul Mesei Tacerii, o masa nu cu douasprezece scaune, ci cu o infinitate, un scaun pentru fiecare indurerat. De aceea promit sa nu ma mai apropii de parcul acela in dimineti precum cea a zilei de 2 februarie 2009.
duminică, 1 februarie 2009
Unde ni sunt visatorii - Alexandru Vlahuta
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;
Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire,
Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,
Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?...
Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?
Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde,
Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
Sub imensa şi eterna armonie generală?...
Eşti de-abia în pragul lumii. Îi-i aşa de sprinten gândul.
Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!
Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă!
Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, şi colori, şi forme tu le laşi să se strecoare,
Legănând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă,
Când atâtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă!
Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă;
Şi cu lacrimi stoarse-n silă — nu mi-aş mai aduce-aminte —
Am bocit şi eu... nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!...
Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală,
Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor,
Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Desperări de porunceală şi dureri închipuite,
Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe,
Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci,
Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune
În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune!
Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare
A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă!
Şi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite,
Câţi martiri pe cari vremea şi uitarea îi înghite!
Şi când lumea asta toată e o veşnică mişcare,
Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare,
Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă
În campania aceasta mare şi neîntreruptă,
Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?...
Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,
Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,
Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!
luni, 26 ianuarie 2009
Unde dai si unde crapa
O sa fiu scurta si directa...
Sunt satula de superficialitatea unora, oare lumea nu se satura de asa cevA?!!
Daca o fata sta mai mult timp cu un baiat inseamna ca place si ca vrea sa fie cu el? Eu nu as spune da. Si...daca am un prieten bun si spun ca il iubesc sau ca mi-e dor de el inseamna ca sunt indragostita de el?
Hello!! Lume, cu calm si rabdare, puneti-va creierele in functiune cat mai rapid! E nevoie de asa ceva... Daca stau cu V. sau cu G. mai mult timp si ma si inteleg bine cu ei inseamna ca ii plac? Ce trist...
Bun..trec printr-o perioada in care simtul umorului m-a parasit nu de tot, ci nici nu da semne ca ar vrea sa se intoarca, si... mi-e si cam rau, ma apuca nervii de trei ori pe zi si intre mese, e bine sa nu ma enervezi, fa cum zic eu si taci naibii din gura daca vrei sa mai supravietuiesti!!
vineri, 23 ianuarie 2009
Despre lucruri simple
Daca la inceputul inceputurilor, pe blog scriam simplu, gol, putin spre deloc interesant, acum observ cum m-am schimbat mult mai mult. Daca la inceput scriam despre curentul emo, iata ca acum scriu despre sentimente si trairi cat pot de des, si nu ma tem sa fiu sincera.
Am multe sa spun dar cred inca in ideea ca de la gand la vorba e o mare diferenta, iar de la gand la a scrie e o si mai mare diferenta.
Nu stiu, observ schimbarea aceasta, pe de o partea am decazut, dar pe de alta parte tind sa cred ca m-am schimbat in bine. Ma simt mai normala, usor egoista, superficiala, deschisa, fara complexe. ]
Am renuntat la a mai face lucruri doar fiindca ceilalti imi pretind asta. Acum traiesc atat cat pot lucruri frumoase, ma bucur de putina blandete ce ma mai inconjoara si de lucruri marunte.
O sa incerc sa fac o pseudo-lista cu aceste mici bucurii ce ma tin treaza.
- Betisoarele parfumate...sunt fascinata de fum...De fiecare data cand aprind un betisor parfumat ma las furata de ganduri, si stau nemiscata pana cand nu mai ramane decat scrum din el. Strang fumul in maini dar cand vreau sa inchid pumnul dispare... Vad tot ceea ce altii nu pot vedea in acele cerculete de fum. Sunt toate niste iluzii, vise...Ma hranesc cu asa ceva
- Frunzele uscate aninate de crengile copacilor orasului pe timp de iarna... Nimic nu e mai minunat decat o frunza batuta de vant, plouata, arsa de soare, franjurata de pasari. E dovada curajului si a dragostei, pentru mine, caci as putea ajunge sa cred ca o frunza e in stare sa-si iubeasca arborele, moare pentru el, prin urmare e un martir din lumea marunta.
- O carte veche ma cucereste imediat ce ii vad coperta. Am simtit bucurie cand am atins o carte mai batrana decat bunicii bunicilor mei, sa ii simt filele acelea arse si maruntite fara mila de timp, gandindu-ma ca pe acele file si-au plimbat degetele preoti, maici, calugari, soldati, batrani, copii, domni.
- Un apus de soare portocaliu intr-un anotimp gri. O pata de culoare peste cenusa vremii. Ce ti-ai mai putea dori?
- Un rasarit de soare la fel de portocaliu ca si apusul aceluiasi soare. Inceputul zilei, ocazia sa o iei de la inceput, capatul tunelului si luminita sa.
- Orhidee sau delicatete
- Cu mult timp in urma, atat de departe de prezent incat parca era viata precendenta, imi doream sa ma numesc Sakura ( floare de cires). Numai ideea de roz a acelei flori imi antreneaza imaginatia.
- Un tren sau un prieten. Nu stiam de ce imi plac trenurile de noapte ce gonesc in ceata luminata de luna. Nici acum nu stiu, dar inteleg ca imi plac. Imi place calea ferata, imi plac drumurile. Uneori visez cum pasesc pe o cale ferata prin padure.
- Norii de pe cer sau suflete pasnice
- Oamenii dintr-o gara. Spectacolul uman ma copleseste, sunt cucerita pe deplin de fiecare miscare a fiecarui om. Sa stai undeva in afara scenei, sa privesti toate fetele, si sa iti dai seama de ce va face fiecare, unde va merge, ce traieste, ce gandeste. Fascinant!
- O melodie auzita in parc mergand prin ploaie. E simplu. Un rucsac a naibii de greu, o zi dificila in spate, o haina uda, tenisi uzi, par incretit de la apa, jeansi murdari. Mergi prin ploaie cu un prieten bun, fredoneaza cantece de suflet, uita ca acasa vei fi certat si ca apoi vei astepta sa treaca timpul pana cand te vei culca. Uita ca esti ciudat si...simte!
- Un geam aburit si un degetel mic ce deseneaza o inimioara tremurata.
- Ciocolata si spun tot.
- Un prieten despre care nu stii nimic, si totusi ti-e prieten, si te ajuta, emana energie pozitiva si ii simti zambetul.
- O pasare zgribulita tremurand pe un fir ce leaga doi stalpi ai oraselului. Ma simt vinovata pentru ca i-am distrus viata ei, si viata multor animale prin pretentiile noastre.
- Mainile calde si ingrijite ale cunoscutilor pot face minuni. La fel si vocea lor.
- A fi foarte tu
- Un articol scris cu cerneala pe foile unui caiet. Stii ca nu va muri, ci se va transforma.
- Zapada si foc
- Un strain cu ochi ce iti dau sute de mii de senzatii de deja-vu
- Cearsafuri obosite dupa "munca" asidua
- Buzele fetei pe care doresti s-o saruti
- Mama
- Tata
- etc.
Sa mai scriu? Renunt... Visez la alte idei. Astept schimbarea.
joi, 22 ianuarie 2009
...
Nu traiesc din matematica...nu e energie
Pentru mine viata e rock, un rucsac, un lipgloss, niste sneakers, carti de la biblioteca, betisoare parfumate, ceai verde, telefon, computer, Redd's, colegi de clasa.
Sunt indragostita de oameni si de lucrurile marunte. Ma bucur in fiecare clipa de ceva, si consider ca nimic nu e intamplator, toate sunt semne.
Si bineinteles ca nu stiu cum sa inchei acest articol.
Mi s-a terminat betisorul parfumat, merg sa aprind altul...
marți, 20 ianuarie 2009
Daca nu eu, atunci cine?

sâmbătă, 17 ianuarie 2009
Glossa - Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)
joi, 15 ianuarie 2009
Dupa razboiul cu eticheta

Nu vin aici pentru a scrie iar si iar ganduri legate de etichetare. Tot ce stiu eu e ca a purta o eticheta inseamna a tine la suprafata parerea celorlalti despre tine, vie, fara sa incerci sa o schimbi.
La mine a fost altfel, eu purtam o sumedenie de etichete si poate mai mult de jumatate negative, insa mi-am dat seama la timp ce e de facut iar astazi ma pot considera o invingatoare. Mai intai trebuie sa constientizezi ce porti si de ce, caci deetichetarea e ca o argumentare: trebuie sa stii ce ai ca sa convingi si pe cine trebuie sa convingi. In timp am reusit sa scap de cateva etichete. As putea continua la nesfarsit scriind despre cum a fost sa simt ca eticheta face parte din mine, sa ma adaptez in asa fel incat sa ma simt dependent de eticheta timida, tocilara, avara, plictisitoare, grasa, ochelarista, urata, neatragatoare. In clipa in care mi-am dat seama ca defapt eram purtata de aceste pareri ale celorlalti, si de "faima" mea, am decis sa incep razboiul. M-am schimbat, mi-am folosit talentele, am schimbat colectivul, si fiecare eticheta pozitiva pe care o castigam o anula pe una negativa. Ar fi incorect din partea mea sa nu admit ca e posibil sa port inca etichete negative, dar nu vad nici o problema in asta, fiindca acum am incredere in mine, stiu ca pot, incerc sa imi inving teama, si reusesc.
Inchei aici. Refuz sa adaug mai mult decat faptul ca am ajuns la o concluzie, aceea fiind ca nu tine de ceilalti sa iti scoata eticheta, ci totul depinde de tine.
joi, 8 ianuarie 2009
Daddy's little girl
Il am in minte pe tatal meu. Asa cum a fost, asa cum e. Simplu, cinstit, perspicace, atent.
Mi-a parut rau cand l-am dezamagit caci il stiu sensibil, dar rana pe care i-am deschis-o eu va fi inchisa de el, fiindca e un luptator. Il iubesc. Nu stiu cum ar fi fara el, nu ma intereseaza, nu vreau sa aflu... Nu il va inlocui nimeni. E al meu.
