Fluturi...

As putea vorbi o viata despre melc si fluture, insa de data aceasta vreau doar sa surprind ceea ce din punctul meu de vedere reprezinta esentialul. Intreband pe unii ce gandesc la auzul cuvantului "fluture" aflam ca de obicei fluturele e libertate, zbor, gingasie, cunoastere si altele...
"Melc" ii determina pe unii sa se gandeasca la neimportanta, secret, profunzime si asa mai departe.
Parerea mea e ca ceea ce le leaga este tocmai gingasia lor, astfel devenind efemeride, purtatoare ale unei vieti efemere, de care, din nefericire si omul are parte.
Melcul este vazut ca un increat, este ceva ce poate da nastere sau poate muri; ii este proprie linia orizontala, el reprezentand tocmai o viata grea, fiind totemul luptei cu viata, a cunoasterii de sine. Fluturele nu e decat zbor, libertate, puritate, apartinandu-i linia verticala, este totemul cunoasterii absolutului, este vis si speranta.
La intersectia acestor linii nu se gaseste nimeni altul decat omul, cu viata sa efemera, din punct de vedere orizontal, cu micimea sa, cu gandurile sale legate numai de o viata materiala, lipsita de substanta, guvernata de bani si putere, condusa de idealuri grotesti; dar si cu o viata vesnica, cu un spirit etern din punct de vedere vertical, indreptat spre zbor si implinire spirituala.
Dar ceea ce este cel mai ciudat este faptul ca putini sunt cei ce se gandesc la axa verticala, iar aceea sunt doar artistii, doar ei traiesc prin spirit. Restul traiesc material, se transforma in melc si isi poarta viata in spate. Astfel ajungem la ideea ca fiecare om duce intreaga sa viata un strain, fiindca nu se cunoaste pe sine si nu vede decat o linie dreapta, aceea a interesului material. Poarta in spate un necunoscut, ego-ul fiindu-le imbatranit din aceasta cauza, pier sub numele de efemeride, in timp ce "fluturii" prin metamorfoza, isi incheie viata orizontala si aleg verticalitatea pe care o urmeaza vesnic spre absolut.