Tremur si vorbe

De ceva timp ma simt secata de talent. Pictez...dar parca nu eu tin pensula in mana, ci ea picteaza cu mana mea. Scriu...dar parca imaginile sunt pur si simplu niste cuvinte alaturate, nu starnesc nici un sentiment, nu te trimit cu gandul niciunde, sunt simple, goale, fara sens. Cant...dar parca vocea mea nici macar nu e controlata. Joc volei...si mainile imi tremura, mingea nici macar nu pare ca ar fi fost atinsa de mine.
Respir si simt o durere surda. Privesc in departari si undeva in interior simt un uragan de ganduri ce se sfarseste cu o ploaie vijelioasa de lacrimi si regrete.
Nu mai stiu ce vreau. Nu mai simt nimic in afara de dezamagire, retinere ori nepasare.
Muzica imi suna a nimic in minte, vantul trece pe langa mine lovindu-si frunzele bolnave de corpul meu, iar eu tot nepasatoare si ratacitoare sunt. Imaginea dintr-o oglinda s-ar vrea frumoasa si tanara, dar e umbrita de aceleasi ganduri.
Ma simt inchisa si singura. Rutina imi transforma viata intr-un nimic. Chem si plang dupa cei pe care i-as dori alaturi de mine. Unde sunt?
Inca mai citesc cartea de la el...ma cufund in apele diavolului cu mana ridicata, imitand durerea.