Cine esti tu?

M-ai vrea poate un fenomen fizic, rezltanta unor vectori, dar...la ce bun? La ce bun cand suflet inseamna nu doar fizica, matematica si chimie ori limba, psihologie, desen si muzica, ci mult mai mult decat atat. Eu sunt eu. Unica. Nu o sa imi gasesti omolog nicaieri. Ma gasesti aici, acum, eu. O privire, un zambet, un gest conteaza? Eu in toate momentele mele, eu buna, rea, vesela, posesiva, neglijenta, toleranta, calma, echilibrata, avida de cunoastere, neatenta, indecisa, curioasa, indrazneata, curajoasa, sensibila, devotata. Calitati, defecte...eu, adica raspantia lor. Numele meu nu ti-ar spune prea multe. O fotografie cu mine nu ar spune nimic, caci eu nu sunt un corp obosit si un chip cu ochelari. Sunt dincolo de toate acestea. Nu am formula chimica. Am varsta doar calculata din ziua in care s-a nascut trupul meu. Varsta mea nici macar eu nu o stiu.
S-ar spune ca sunt un fum, un nor, ceva purtat de vant... Sunt confuza uneori si totusi inconfundabila. O carte, privirea unui trecator, o mana calda, o voce ferme, o pereche de ochelari a unui profesor aspru, un planset, ochi inchisi, un copil, asta sunt. Am trecut printr-un lan de obiecte si intamplari, toate m-au "zgariat". Cicatricile ramase sunt eu.
Pare ciudat. Ma vreau unica, sunt, dar si normala totodata. Ma vreau matura. Sunt doar un copil. Ti-e teama? Ia-ma in brate! Ti-e teama? Simte-ma! Ti-e teama? Sa nu-ti fie...si strainii stiu sa iubeasca.