Dar vocea aia...

Simt nevoia sa fac aceasta marturisire. Adevarul e ca atunci cand am facut ca acest blog sa ia nastere m-am gandit ca peste ani de zile el va fi foarte important pentru mine si pentru ceea ce va deveni o carte semnata de mine. Da, visez sa scriu o carte. Suna aiurea, penibil chiar, si poate ca cei ce ma cunosc si citesc asta isi spun ceva de genul "Ce-a mai patit si asta? A innebunit?", dar chiar nu imi pasa la ora asta de asa ceva.

Nu stiu nici daca voi mai pastra blogul asta si nici daca intentia de a scrie o carte imi va mai starni vreodata vointa greu stimulabila. Am ajuns la acel nivel la care fiecare gand ori fiecare amintire se transforma in randuri virtuale, se arhiveaza pe un blog bine ascuns si lasa sa se astearna praful pana cand un cititor razlet se loveste de articol si il citeste grabit neintelegand framantarile celei ce a pierdut timp incercand sa invingva diferenta dintre gand si scriere.

Pana aici a fost introducere in lumea...nimicului. De aici pana cand voi epuiza cuvintele ce contureaza amintiri va fi nisipul purtat de vant...

☺☺☺

Mi-am amintit de un medic pediatru cu care am avut de-a face atunci cand bronsita astmatiforma ma chinuia foarte des nelasandu-ma sa ma bucur de iarna ca ceilalti. Era o doamna plinuta, cu ochelari si par saten tuns scurt. Vocea ei nu mi-o amintesc, stiu doar ca imi placea ceea ce vorbea. Eu eram grasa. Aratam ca un baiat. Mama era ingrijoarata, dar doamna doctor a calmat-o spunandu-i ca voi slabi atunci cand voi vrea eu. Ii multumesc pentru acele cuvinte realiste.

Imi aduc aminte de un pilot de elicopter pe nume Mihai. Omul acela era in stare sa lumineze cu aura sa noaptea absoluta ce se poate gasi in suflete. Nu tin minte decat strasnicie, luciditate, inteligenta, caracter, vointa, putere, incredere si realism. Azi oricat l-as cauta nu l-as gasi niciunde. E departe de mine, departe de noi toti.

Imi ramane in minte o balanta tanara dar matura. Spun balanta chiar daca as fi putut sa ii scriu numele, caci ocultismul parea a fi o parte din ea. E aproape de mine dar o voi vedea doar in fotografii. Destinul nu ne va aduce aproape prea curand.

Tanti Paula, batrana bolnava alungata din casa de propriul fiu. Ea era imaginea sacrificiului matern nerasplatit. Poate va avea un loc mai bun dincolo.

Batrana Catrina, cea fecioara, cea care a facut sacrificii, a suportat multe, a indurat, a inghitit in sec, s-a inchinat Domnului si a murit in tacere.

Un domn ce a vazut multe si a trait multe a trecut catre cele vesnice recitand poezii in chinuri. Ultima data l-am vazut intr-o toamna a naibii de insorita si de portocalie. Nu mi-e dor de el. Nu mi-a fost niciodata. Doar mi-a ramas in amintire ca fiind imaginea experientei.

Imi aduc aminte de cersetoarea tanara din autogara si de profesoara mea de romana. Doamna cu ochi albastri care zambea cald chiar daca avea ochi inghetati. Doamna, fiindca era o doamna, si inca este, si fiindca imi aduc aminte de ea asa, imbracata bine, simpla, plina de viata, desteapta si cu o frumusete deosebita.

Scoala mi-a fost viata, viata nu mi-a fost inca scoala. Mi-a fost frica sa risc. Am riscat putine. Nimic defapt. Am citit fara sa imi dau seama ce citesc. Am cantat fara ca eu sa fiu de fata, am cantat in timp ce eram absenta. Ma leg de trecut in incercarea de a intelege. Nu am sanse. Majoritatea persoanelor de care imi amintesc sunt moarte. Celelalte sunt doar ciudate vazute prin prisma celor cu care impart astazi oxigenul.

Am nevoie de incredere in mine, de perseverenta, vointa si... lista continua. Inca sunt goala.

EL ma ajuta oarecum. E cel care pe undeva a fost candva ca mine, s-a lovit de obstacole puse acolo doar pentru el, a trecut de ele si incearca sa ma ajute sa invat sa evit ceea ce pentru el a fost greu evitabil mai demult.

Nu o sa dau nume. Nici macar nu stiu cum il cheama. Nu stiu nimic despre el. E doar o voce si o fotografie simpla. Dar vocea aia... Promit sa scriu despre ea in cartea pe care sper ca o voi publica vreodata.

Il iubesc fara sa stiu de ce si cum am ajuns la concluzia asta. Mi-e dor de el uneori, defapt mi-e dor de ceea ce inseamna el ptr mine: voce. Dar vocea aia...