Dupa ce a terminat clasa a opta s-a schimbat. Era hotarata sa nu se uite in urma, chiar daca mult timp i-a fost dor de colegii de acolo. A dat pagina. Din trecut a pastrat milioane de amintiri si un prieten drag. Un nebun ce ii semana. Aceeasi zodie, idei asemanatoare, aceleasi gusturi, placeri similiare. Varste foarte departate, origini fara puncte in comun. Nici o similitudine aparenta insa mai mult decat "la fel" dincolo de aparente.
Nu l-a uitat. El a invatat-o multe, dupa care s-a schimbat si ea. Apoi a cunoscut alte si alte persoane. Nici pe ele nu le-a uitat. A pastrat de la fiecare cate ceva, cu alte cuvinte fiecare persoana intalnita fie la semafor pentru cateva secunde, fie in supermarket cand se loveau cosurile, la scoala, acasa, la restaurant, in scara blocului, persoane pe care le stia se ani se zile ori persoane pe care nu le intalnise decat pret de doar cateva minute. Toate si-au lasat amprenta in personalitatea ei, ea luand numai ce ii placea de la acele persoane.
Asa a ajuns sa fie ambitioasa, orgolioasa, frumoasa, desteapta. A invatat sa fie sexy, a invatat sa atraga atentia, sa cucereasca pe cei din jur. A invatat multe. De curand si-a dat seama ca independenta e frumoasa. A hotarat sa isi creeze un altfel de viitor.
Unii o simt ciudata, altii o vad tocilara, multi o considera normala, destui o vad asa cum e ea si o doresc aproape.
Ea nu e nici ciudata, nici tocilara. Nu se vrea desteapta iar normalitatea nu ii surade.
Trece neobservata. Eu i-am intrat cu greu in dedesubturi. Uneori plangeam cand nu o intelegeam. M-am calmat mai tarziu caci am inteles ca ea este ea si va ramane asa mult timp. As fi strans-o in brate, i-as fi vorbit, as fi luat-o de mana dar nu am avut parte decat de o privire.
Si-a strans esarfa si mai bine, si-a ridicat rucsacul, a clipit arogant si a mers mai departe.
luni, 10 noiembrie 2008
vineri, 7 noiembrie 2008
Altfel Partea I
Candva era un simplu copil ce nu stia prea multe. Numele ei era Irina. Trecand peste toata naivitatea, timiditatea si aspectul fizic ce lasa de dorit ea visa ca intr-o zi va ajunge sa fie frumoasa, va ajunge sa aiba cultura generala, prieteni, ca va fi cunoscuta, admirata, iubita si invidiata.
In acele timpuri nu credea ca va fi cu putinta. Citea mult. Regasea in orice carte un refugiu. Prieteni nu avea. Avea doar cativa amici pe care ii umilea de cate ori se putea, iar ocazii erau mult prea des, incat ajunsese sa fie marginalizata.
Asta a durat destui ani. A cunoscut si ea ca toti ceilalti pubertatea, o usoara independenta si dorinta de a vrea mai mult.
Cineva a aparut brusc in ...decor. Un moldovean blond cu ochi albastri, cu degete de pianist, absolvent al facultatii de teologie si a celei de litere, profesor de limba romana venise in scoala ei din curiozitate, pentru a cunoaste alte persoane.
A ajutat-o mult. I-a dat incredere. Poate ca nu a facut-o intentionat, ori poate nici macar nu si-a dat seama de cat de mult a ajutat-o. Dupa plecarea lui ea a fost altfel. Putem incepe prin a spune ca dupa ce el a plecat exista o diferenta intre ce stia ea la inceput si ce stia in acel moment, cat de independenta era ea atunci si cat a fost dupa si cat de dornica de schimbare a fost mai demult si cat era acum.
Apoi a urmat o "epoca" de metamorfoza. A inceput sa puna accent pe valorile morale, pe altfel de calitati decat cum ar putea impresiona prin haine, ce manele se asculta la tv, ori ce cura de slabire este in voga.
In acele timpuri nu credea ca va fi cu putinta. Citea mult. Regasea in orice carte un refugiu. Prieteni nu avea. Avea doar cativa amici pe care ii umilea de cate ori se putea, iar ocazii erau mult prea des, incat ajunsese sa fie marginalizata.
Asta a durat destui ani. A cunoscut si ea ca toti ceilalti pubertatea, o usoara independenta si dorinta de a vrea mai mult.
Cineva a aparut brusc in ...decor. Un moldovean blond cu ochi albastri, cu degete de pianist, absolvent al facultatii de teologie si a celei de litere, profesor de limba romana venise in scoala ei din curiozitate, pentru a cunoaste alte persoane.
A ajutat-o mult. I-a dat incredere. Poate ca nu a facut-o intentionat, ori poate nici macar nu si-a dat seama de cat de mult a ajutat-o. Dupa plecarea lui ea a fost altfel. Putem incepe prin a spune ca dupa ce el a plecat exista o diferenta intre ce stia ea la inceput si ce stia in acel moment, cat de independenta era ea atunci si cat a fost dupa si cat de dornica de schimbare a fost mai demult si cat era acum.
Apoi a urmat o "epoca" de metamorfoza. A inceput sa puna accent pe valorile morale, pe altfel de calitati decat cum ar putea impresiona prin haine, ce manele se asculta la tv, ori ce cura de slabire este in voga.
duminică, 2 noiembrie 2008
Mesaj din trenul ideilor2
E toamna. M-am plictisit deja. Vreau iarna. Mi-e bine. E cald. Vantul adie bland peste frunzele bolnave de tei. Mi-e somn.
miercuri, 22 octombrie 2008
Tremur si vorbe
De ceva timp ma simt secata de talent. Pictez...dar parca nu eu tin pensula in mana, ci ea picteaza cu mana mea. Scriu...dar parca imaginile sunt pur si simplu niste cuvinte alaturate, nu starnesc nici un sentiment, nu te trimit cu gandul niciunde, sunt simple, goale, fara sens. Cant...dar parca vocea mea nici macar nu e controlata. Joc volei...si mainile imi tremura, mingea nici macar nu pare ca ar fi fost atinsa de mine.
Respir si simt o durere surda. Privesc in departari si undeva in interior simt un uragan de ganduri ce se sfarseste cu o ploaie vijelioasa de lacrimi si regrete.
Nu mai stiu ce vreau. Nu mai simt nimic in afara de dezamagire, retinere ori nepasare.
Muzica imi suna a nimic in minte, vantul trece pe langa mine lovindu-si frunzele bolnave de corpul meu, iar eu tot nepasatoare si ratacitoare sunt. Imaginea dintr-o oglinda s-ar vrea frumoasa si tanara, dar e umbrita de aceleasi ganduri.
Ma simt inchisa si singura. Rutina imi transforma viata intr-un nimic. Chem si plang dupa cei pe care i-as dori alaturi de mine. Unde sunt?
Inca mai citesc cartea de la el...ma cufund in apele diavolului cu mana ridicata, imitand durerea.
Respir si simt o durere surda. Privesc in departari si undeva in interior simt un uragan de ganduri ce se sfarseste cu o ploaie vijelioasa de lacrimi si regrete.
Nu mai stiu ce vreau. Nu mai simt nimic in afara de dezamagire, retinere ori nepasare.
Muzica imi suna a nimic in minte, vantul trece pe langa mine lovindu-si frunzele bolnave de corpul meu, iar eu tot nepasatoare si ratacitoare sunt. Imaginea dintr-o oglinda s-ar vrea frumoasa si tanara, dar e umbrita de aceleasi ganduri.
Ma simt inchisa si singura. Rutina imi transforma viata intr-un nimic. Chem si plang dupa cei pe care i-as dori alaturi de mine. Unde sunt?
Inca mai citesc cartea de la el...ma cufund in apele diavolului cu mana ridicata, imitand durerea.
vineri, 10 octombrie 2008
Fluturi...
As putea vorbi o viata despre melc si fluture, insa de data aceasta vreau doar sa surprind ceea ce din punctul meu de vedere reprezinta esentialul. Intreband pe unii ce gandesc la auzul cuvantului "fluture" aflam ca de obicei fluturele e libertate, zbor, gingasie, cunoastere si altele...
"Melc" ii determina pe unii sa se gandeasca la neimportanta, secret, profunzime si asa mai departe.
Parerea mea e ca ceea ce le leaga este tocmai gingasia lor, astfel devenind efemeride, purtatoare ale unei vieti efemere, de care, din nefericire si omul are parte.
Melcul este vazut ca un increat, este ceva ce poate da nastere sau poate muri; ii este proprie linia orizontala, el reprezentand tocmai o viata grea, fiind totemul luptei cu viata, a cunoasterii de sine. Fluturele nu e decat zbor, libertate, puritate, apartinandu-i linia verticala, este totemul cunoasterii absolutului, este vis si speranta.
La intersectia acestor linii nu se gaseste nimeni altul decat omul, cu viata sa efemera, din punct de vedere orizontal, cu micimea sa, cu gandurile sale legate numai de o viata materiala, lipsita de substanta, guvernata de bani si putere, condusa de idealuri grotesti; dar si cu o viata vesnica, cu un spirit etern din punct de vedere vertical, indreptat spre zbor si implinire spirituala.
Dar ceea ce este cel mai ciudat este faptul ca putini sunt cei ce se gandesc la axa verticala, iar aceea sunt doar artistii, doar ei traiesc prin spirit. Restul traiesc material, se transforma in melc si isi poarta viata in spate. Astfel ajungem la ideea ca fiecare om duce intreaga sa viata un strain, fiindca nu se cunoaste pe sine si nu vede decat o linie dreapta, aceea a interesului material. Poarta in spate un necunoscut, ego-ul fiindu-le imbatranit din aceasta cauza, pier sub numele de efemeride, in timp ce "fluturii" prin metamorfoza, isi incheie viata orizontala si aleg verticalitatea pe care o urmeaza vesnic spre absolut.
"Melc" ii determina pe unii sa se gandeasca la neimportanta, secret, profunzime si asa mai departe.
Parerea mea e ca ceea ce le leaga este tocmai gingasia lor, astfel devenind efemeride, purtatoare ale unei vieti efemere, de care, din nefericire si omul are parte.
Melcul este vazut ca un increat, este ceva ce poate da nastere sau poate muri; ii este proprie linia orizontala, el reprezentand tocmai o viata grea, fiind totemul luptei cu viata, a cunoasterii de sine. Fluturele nu e decat zbor, libertate, puritate, apartinandu-i linia verticala, este totemul cunoasterii absolutului, este vis si speranta.
La intersectia acestor linii nu se gaseste nimeni altul decat omul, cu viata sa efemera, din punct de vedere orizontal, cu micimea sa, cu gandurile sale legate numai de o viata materiala, lipsita de substanta, guvernata de bani si putere, condusa de idealuri grotesti; dar si cu o viata vesnica, cu un spirit etern din punct de vedere vertical, indreptat spre zbor si implinire spirituala.
Dar ceea ce este cel mai ciudat este faptul ca putini sunt cei ce se gandesc la axa verticala, iar aceea sunt doar artistii, doar ei traiesc prin spirit. Restul traiesc material, se transforma in melc si isi poarta viata in spate. Astfel ajungem la ideea ca fiecare om duce intreaga sa viata un strain, fiindca nu se cunoaste pe sine si nu vede decat o linie dreapta, aceea a interesului material. Poarta in spate un necunoscut, ego-ul fiindu-le imbatranit din aceasta cauza, pier sub numele de efemeride, in timp ce "fluturii" prin metamorfoza, isi incheie viata orizontala si aleg verticalitatea pe care o urmeaza vesnic spre absolut.
marți, 7 octombrie 2008
A nu se citi
Nu am mai scris de mult timp. Probleme? Nici gand...
Ma simt bine asa. Geamuri aburite, betisoare parfumate, ceai de capsuni cu menta, o carte buna, muzica buna...astept sa vina iarna.
Bacovia imi bantuie sufletul. Imi vreau un prieten alaturi caci altfel simt ca ma sting.
Ma simt bine asa. Geamuri aburite, betisoare parfumate, ceai de capsuni cu menta, o carte buna, muzica buna...astept sa vina iarna.
Bacovia imi bantuie sufletul. Imi vreau un prieten alaturi caci altfel simt ca ma sting.
marți, 30 septembrie 2008
Mesaj din trenul ideilor
Intuneric. Scot o mana de sub patura si o arunc pe parchet. Caut cu degetele telefonul, dau mai intai peste cerceii lasati inainte de culcare acolo pentru a nu ma deranja, apoi gasesc telefonul. Ma uit cu un singur ochi la ceas si vad 8:00.
Buna dimineata, Cara! Iar ai deschis usa si ai venit langa mine? Suntem singure azi, asa-i?
Da. O sa fiu singura, mai bine zis, caci Cara, e doar un caine, nu va face decat sa manance, sa doarma si sa vrea sa iasa afara.
E frig. Pijamale, papuci de camera, ochelari...ma duc la baie. Arat bine azi. Chiar mai bine decat ma asteptam. Ma spal pe fata -ce rece e apa!! Apoi merg catre birou, sau...camera de tortura pentru creiere. Un morman de carti si caiete ma asteapta pe masa, doua CD-uri cu proiecte intr-o borseta, stiloul a ramas fara capac si cu rezerva consumata- aseara am petrecut un fel de Revelion de una singura. Acum e inca frig. Vreau un iaurt...nu vreau sa scriu la TIC si nici la fizica...
Ok..daca nu vreau nu fac, nu e foarte greu. Mai bine merg sa imi prepar un ceai de capsuni. WoW! Ce-i asta? Ciocolata?! Ooo da...ciocolata amaruie cu crema de menta. Ce buna e...
Totusi, un ceai nu strica. Bun, fac ceaiul si ma asez la birou. Incep sa scriu un exercitiu la mate pe care bineinteles ca nu il voi rezolva... noroc ca deschid calculatorul cu gandul sa verific corespondenta, si un prieten se ofera sa imi explice exercitiile la matematica. Ma suna pe mobil, si imi explica...ce voce are...si mi-ar putea fi tata!!!
Nu mai pot! Ma imbrac cu pantalonii negri, bluza caramizie, jacheta maro, fularul pastelat si tenisii cu sireturi diferite. Inchid usa, si merg pe strada. E ora 10...soarele a rasarit, e oarecum frumos. E toamna, ce pot sa cer mai mult? Merg in parc, pe aleea mea preferata, cea cu castani. Trec prin fata catedralei si imi fac cruce - sunt un crestin exemplar!! (pe naiba!) Respir aerul ala rece, aburi usori se ridica de deasupra straturilor cu flori si de deasupra gazonului, castanii se dezbraca de frunze...ori ma rog..cel putin asta as vrea eu...ei deocamdata se dezbraca de ...castane, si castanele la randul lor de invelisul tepos.
Uff..imi amintesc cum in urma cu 9 ani, mergeam pe aleile cu castani si tei de la Palatul Chrissovelonni impreuna cu tatal meu. Era tot toamna, tot dimineata si acelasi soare rasarea. Am adunat doua castane. Una s-a pierdut, alta e acum un castan mare si frumos. Mi-e drag...Ce tampenie, iubesc un copac...
Defapt, mai iubesc si cateva persoane- cred ca e iubire agapica..., iubesc si cateva locuri, cateva idei, e posibil sa ma iubesc si pe mine...(sunt posibila narcisita?) ... Nu conteaza...
Imi place dimineata asta. Sper sa zic si la sfarsitul zilei acelasi lucru. Imi rasuna in gand doua citate:"Afara ploua ca atunci cand l-am cunoscut pe Bacovia" si "Nimic nu e intamplator"...
Buna dimineata, Cara! Iar ai deschis usa si ai venit langa mine? Suntem singure azi, asa-i?
Da. O sa fiu singura, mai bine zis, caci Cara, e doar un caine, nu va face decat sa manance, sa doarma si sa vrea sa iasa afara.
E frig. Pijamale, papuci de camera, ochelari...ma duc la baie. Arat bine azi. Chiar mai bine decat ma asteptam. Ma spal pe fata -ce rece e apa!! Apoi merg catre birou, sau...camera de tortura pentru creiere. Un morman de carti si caiete ma asteapta pe masa, doua CD-uri cu proiecte intr-o borseta, stiloul a ramas fara capac si cu rezerva consumata- aseara am petrecut un fel de Revelion de una singura. Acum e inca frig. Vreau un iaurt...nu vreau sa scriu la TIC si nici la fizica...
Ok..daca nu vreau nu fac, nu e foarte greu. Mai bine merg sa imi prepar un ceai de capsuni. WoW! Ce-i asta? Ciocolata?! Ooo da...ciocolata amaruie cu crema de menta. Ce buna e...
Totusi, un ceai nu strica. Bun, fac ceaiul si ma asez la birou. Incep sa scriu un exercitiu la mate pe care bineinteles ca nu il voi rezolva... noroc ca deschid calculatorul cu gandul sa verific corespondenta, si un prieten se ofera sa imi explice exercitiile la matematica. Ma suna pe mobil, si imi explica...ce voce are...si mi-ar putea fi tata!!!
Nu mai pot! Ma imbrac cu pantalonii negri, bluza caramizie, jacheta maro, fularul pastelat si tenisii cu sireturi diferite. Inchid usa, si merg pe strada. E ora 10...soarele a rasarit, e oarecum frumos. E toamna, ce pot sa cer mai mult? Merg in parc, pe aleea mea preferata, cea cu castani. Trec prin fata catedralei si imi fac cruce - sunt un crestin exemplar!! (pe naiba!) Respir aerul ala rece, aburi usori se ridica de deasupra straturilor cu flori si de deasupra gazonului, castanii se dezbraca de frunze...ori ma rog..cel putin asta as vrea eu...ei deocamdata se dezbraca de ...castane, si castanele la randul lor de invelisul tepos.
Uff..imi amintesc cum in urma cu 9 ani, mergeam pe aleile cu castani si tei de la Palatul Chrissovelonni impreuna cu tatal meu. Era tot toamna, tot dimineata si acelasi soare rasarea. Am adunat doua castane. Una s-a pierdut, alta e acum un castan mare si frumos. Mi-e drag...Ce tampenie, iubesc un copac...
Defapt, mai iubesc si cateva persoane- cred ca e iubire agapica..., iubesc si cateva locuri, cateva idei, e posibil sa ma iubesc si pe mine...(sunt posibila narcisita?) ... Nu conteaza...
Imi place dimineata asta. Sper sa zic si la sfarsitul zilei acelasi lucru. Imi rasuna in gand doua citate:"Afara ploua ca atunci cand l-am cunoscut pe Bacovia" si "Nimic nu e intamplator"...
sâmbătă, 27 septembrie 2008
Tampenii
Poate ca e doar o idee de-a mea, insa a vorbi cu accent moldovenesc e urat. Suna vulgar. Loveste. Pare grotesc si violent, e dezamagitor.
Simt ca gresesc prin a avea o repulsie fata de accentul folosit in limba vorbita in zona mea, dar asta sunt.
Cat de urat este sa fii profesor si sa vorbesti moldoveneste, stand la catedra, acolo, in vazul tuturor!!
Da, e nepotrivit ca eu, elev, sa comentez felul in care un profesor alege sa isi faca ora, dar iata ca indraznesc asumandu-mi riscul presupus de asta si vin sa spun ca e cazul sa ne schimbam, sa adoptam un limbaj mai elevat, vorbind o limba literara, fara accente de genul acesta, incercand sa folosim cat mai multe cuvinte din diverse categorii ale lexicului. E frumos sa facem mai mult.
Pacat ca unii se resemneaza cu ideea de accent moldovenesc si vocabular zilnic format din putin peste o suta de cuvinte.
Sunt dezolata...
Simt ca gresesc prin a avea o repulsie fata de accentul folosit in limba vorbita in zona mea, dar asta sunt.
Cat de urat este sa fii profesor si sa vorbesti moldoveneste, stand la catedra, acolo, in vazul tuturor!!
Da, e nepotrivit ca eu, elev, sa comentez felul in care un profesor alege sa isi faca ora, dar iata ca indraznesc asumandu-mi riscul presupus de asta si vin sa spun ca e cazul sa ne schimbam, sa adoptam un limbaj mai elevat, vorbind o limba literara, fara accente de genul acesta, incercand sa folosim cat mai multe cuvinte din diverse categorii ale lexicului. E frumos sa facem mai mult.
Pacat ca unii se resemneaza cu ideea de accent moldovenesc si vocabular zilnic format din putin peste o suta de cuvinte.
Sunt dezolata...
Student life
I wake up early and through my eyelashes I see a desk covered of books and papers and after that I realize that the school will be my home and those desks will be my brains increasers for a long time from now on.
I sit down and I keep trying to give my best for the a better student job for hours and hours... After that I find out i will be late for school and I eat an apple as fast as I can while i put on my clothes. I look at ashen face in the mirror, I put on my sneakers and I run to school.
Of course I get late for the French language class...oh...my back hurts because of that heavy rucksack and after all that the teacher wants more, I mean she wants me to speak French perfectly, she wants me to write it perfectly, what am I? Am I a robot?!!!
The break elapses too fast... a maths class is gonna begin and I think we'll feel those feelings again: hunger and fever.
Informatics, Romanian language, chemestry, history and English language. Yes. Seven hours per day. On the street my feet have an extrordinary speed, and I walk without seeing what's around me. It's night time.
At home, quietly, I eat a soup with no taste, I walk to the office, I lock myself in there, and I already know that I will open that door just when the clock will show the midnight.
Pyjamas, make-up off, teddy bear, linen, bed... all of these human things are running in my mind generating a real huricane.
I lay down and my eyes close by their selves...oh...it feels great...The image of the moon seen from a train makes me sleep and thinking of all cute things I will do when I grow up. That makes me forget about the thing I am a student and I will be so a long time from now on...
I sit down and I keep trying to give my best for the a better student job for hours and hours... After that I find out i will be late for school and I eat an apple as fast as I can while i put on my clothes. I look at ashen face in the mirror, I put on my sneakers and I run to school.
Of course I get late for the French language class...oh...my back hurts because of that heavy rucksack and after all that the teacher wants more, I mean she wants me to speak French perfectly, she wants me to write it perfectly, what am I? Am I a robot?!!!
The break elapses too fast... a maths class is gonna begin and I think we'll feel those feelings again: hunger and fever.
Informatics, Romanian language, chemestry, history and English language. Yes. Seven hours per day. On the street my feet have an extrordinary speed, and I walk without seeing what's around me. It's night time.
At home, quietly, I eat a soup with no taste, I walk to the office, I lock myself in there, and I already know that I will open that door just when the clock will show the midnight.
Pyjamas, make-up off, teddy bear, linen, bed... all of these human things are running in my mind generating a real huricane.
I lay down and my eyes close by their selves...oh...it feels great...The image of the moon seen from a train makes me sleep and thinking of all cute things I will do when I grow up. That makes me forget about the thing I am a student and I will be so a long time from now on...
luni, 15 septembrie 2008
Adio
Mi-am cautat oglinda in toate paharele de sticla colorata. Am vrut o fotografie cu mine din fiecare frunza cazuta din inaltul ce-mi acopera lumina. Plangeam impreuna cu norii cand ploaia uda cu sete fiecare fir de iarba de pe intinsul pamant, dar apoi un curcubeu aparea numai pentru mine.
Am reusit sa mi-l infasor in jurul gatului ca pe o esarfa scumpa. Mi-am bagat mana in buzunar pentru a sti ca inca mai am doua monede de arama ce zornaie ca banutii de la fustele celor fara griji. Am zambit si imbracata in lumina am urcat in trenul vietii cu privirea inainte, dand crezare vrobelor ce-mi rasuna vesnic in minte: nimic nu e intamplator.
Acum cant ragusit pe sub ferestrele caselor adormite. Plang cand se plange si rad cand se rade. Iubesc asa cum nu am mai facut-o inainte, si cu mana ridicata spre cer strig din strafundul inimii: Ascultati voi toti, fericirea si durerea mea!
Ma veti gasi sub clar de luna, intr-o orhidee batuta de vant pusa intr-o glastra de ametist la geamul trenului vietii. Voi fi in vantul ce poarta frunza si mirosul castanului, voi merge prin praful scortisoarei dulci noapte de noapte...voi chema razand, si voi striga de dor.
Adio...
Am reusit sa mi-l infasor in jurul gatului ca pe o esarfa scumpa. Mi-am bagat mana in buzunar pentru a sti ca inca mai am doua monede de arama ce zornaie ca banutii de la fustele celor fara griji. Am zambit si imbracata in lumina am urcat in trenul vietii cu privirea inainte, dand crezare vrobelor ce-mi rasuna vesnic in minte: nimic nu e intamplator.
Acum cant ragusit pe sub ferestrele caselor adormite. Plang cand se plange si rad cand se rade. Iubesc asa cum nu am mai facut-o inainte, si cu mana ridicata spre cer strig din strafundul inimii: Ascultati voi toti, fericirea si durerea mea!
Ma veti gasi sub clar de luna, intr-o orhidee batuta de vant pusa intr-o glastra de ametist la geamul trenului vietii. Voi fi in vantul ce poarta frunza si mirosul castanului, voi merge prin praful scortisoarei dulci noapte de noapte...voi chema razand, si voi striga de dor.
Adio...
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
