Tremur si vorbe

De ceva timp ma simt secata de talent. Pictez...dar parca nu eu tin pensula in mana, ci ea picteaza cu mana mea. Scriu...dar parca imaginile sunt pur si simplu niste cuvinte alaturate, nu starnesc nici un sentiment, nu te trimit cu gandul niciunde, sunt simple, goale, fara sens. Cant...dar parca vocea mea nici macar nu e controlata. Joc volei...si mainile imi tremura, mingea nici macar nu pare ca ar fi fost atinsa de mine.
Respir si simt o durere surda. Privesc in departari si undeva in interior simt un uragan de ganduri ce se sfarseste cu o ploaie vijelioasa de lacrimi si regrete.
Nu mai stiu ce vreau. Nu mai simt nimic in afara de dezamagire, retinere ori nepasare.
Muzica imi suna a nimic in minte, vantul trece pe langa mine lovindu-si frunzele bolnave de corpul meu, iar eu tot nepasatoare si ratacitoare sunt. Imaginea dintr-o oglinda s-ar vrea frumoasa si tanara, dar e umbrita de aceleasi ganduri.
Ma simt inchisa si singura. Rutina imi transforma viata intr-un nimic. Chem si plang dupa cei pe care i-as dori alaturi de mine. Unde sunt?
Inca mai citesc cartea de la el...ma cufund in apele diavolului cu mana ridicata, imitand durerea.

Fluturi...

As putea vorbi o viata despre melc si fluture, insa de data aceasta vreau doar sa surprind ceea ce din punctul meu de vedere reprezinta esentialul. Intreband pe unii ce gandesc la auzul cuvantului "fluture" aflam ca de obicei fluturele e libertate, zbor, gingasie, cunoastere si altele...
"Melc" ii determina pe unii sa se gandeasca la neimportanta, secret, profunzime si asa mai departe.
Parerea mea e ca ceea ce le leaga este tocmai gingasia lor, astfel devenind efemeride, purtatoare ale unei vieti efemere, de care, din nefericire si omul are parte.
Melcul este vazut ca un increat, este ceva ce poate da nastere sau poate muri; ii este proprie linia orizontala, el reprezentand tocmai o viata grea, fiind totemul luptei cu viata, a cunoasterii de sine. Fluturele nu e decat zbor, libertate, puritate, apartinandu-i linia verticala, este totemul cunoasterii absolutului, este vis si speranta.
La intersectia acestor linii nu se gaseste nimeni altul decat omul, cu viata sa efemera, din punct de vedere orizontal, cu micimea sa, cu gandurile sale legate numai de o viata materiala, lipsita de substanta, guvernata de bani si putere, condusa de idealuri grotesti; dar si cu o viata vesnica, cu un spirit etern din punct de vedere vertical, indreptat spre zbor si implinire spirituala.
Dar ceea ce este cel mai ciudat este faptul ca putini sunt cei ce se gandesc la axa verticala, iar aceea sunt doar artistii, doar ei traiesc prin spirit. Restul traiesc material, se transforma in melc si isi poarta viata in spate. Astfel ajungem la ideea ca fiecare om duce intreaga sa viata un strain, fiindca nu se cunoaste pe sine si nu vede decat o linie dreapta, aceea a interesului material. Poarta in spate un necunoscut, ego-ul fiindu-le imbatranit din aceasta cauza, pier sub numele de efemeride, in timp ce "fluturii" prin metamorfoza, isi incheie viata orizontala si aleg verticalitatea pe care o urmeaza vesnic spre absolut.

A nu se citi

Nu am mai scris de mult timp. Probleme? Nici gand...
Ma simt bine asa. Geamuri aburite, betisoare parfumate, ceai de capsuni cu menta, o carte buna, muzica buna...astept sa vina iarna.
Bacovia imi bantuie sufletul. Imi vreau un prieten alaturi caci altfel simt ca ma sting.