Ganduri in gol

[L-am vazut ieri. De fapt i-am vazut ochii. Un albastru adanc purtand o tristete plina de dezamagire si resemnare. L-as fi luat de mana, mi-as fi dorit sa il transform in cel mai bun prieten al meu, sa mergem impreuna pe acoperisul unui bloc, sa privim cerul, sa radem de formele norilor si sa bem doze de suc. Dar nu am facut-o. Am stat impietrita cu un zambet ciudat in buze, strangandu-mi pumnii in semn de neliniste si apasare. Nici macar nu l-am atins. 3 secunde in ochii lui au fost suficiente. M-am grabit. Purta camasa si probabil mirosea a fum de tigara. Cred ca am o slabiciune pentru asta...]

Aventura constiintei mele a inceput in clipa in care am vazut cum pasarile marunte, lipsite de aparare cad prada prostiei celor lipsiti de inima. Eram mica, ma intorceam de la magazin. Era pentru prima data cand mergeam singura, deveneam independenta, s-ar spune, dar nici abia pusesem piciorul pe prima treapta, urma sa o urc in totalitate mult mai tarziu. Pasii imi erau mici. Prea mici.
Pe parcurs m-am indragostit dar nu de fiinte usuratice ca oamenii, ci de lucruri pure, minunate. Astazi ma declar sensibilizata de trenuri, carti, flori de cires, creioane, picturi, culori, forme. Iubesc vesnicutele ce cresc prin iarba mizantropului batranei Anglia. Iubesc siropul de cirese, inghetata cu caramel si apusul soarelui. Ador sunetul cafelei fierbinti pe care o sorb din ceasca. Imi iubesc mainile pline de grafit dupa ce desenez ore intregi cu creionul; de asemenea iubesc cand am hainele patate de vopsea pentru pictat, ma simt fantastic. Ador rasaritul soarelui de pe plaja, iubesc trenurile in disperare.
Recunosc ca singurele lucruri care sunt in vizorul meu atunci cand vorbesc cu cineva sunt buzele, ochii si mainile. Ma simt bine cand dansez. Am renuntat la fizica in favoarea Damei cu camelii a lui Dumas fiul. Ascult muzica si discut despre lucruri pacatoase cu cel pe care e dependent de ciocolata calda.
Astept sa sune telefonul. Mi-e dor de un ardelean cretin. Dar nu suna. Trag in piept fumul betisoarelor parfumate. Pleoapele imi sunt grele, scriu inconstienta, dar atenta la fiecare pas micut pe care il fac.
Ora de teatru de ieri a fost placuta.
As devora un mar daca ochii nu mi-ar fi aruncati in soarele de afara.

[S-ar putea sa mi se faca dor de el. L-am rugat sa poarte camasa. Are chip de copil. Mi-e greu sa il inteleg uneori... Ce moldovean...]

Paseste cu atentie, nu vrem sa cadeeeeemmmm!!!

In numele Tatalui, al Fiului si-al Sfantului Duh...articol

Am sesizat ca de fiecare data cand bat campii si scriu articole ce provin dintr-o intensiva frecare a mentei obtin un succes nebun la categoria cititori. Prin urmare astazi am decis sa tai frunze la caini aberand pe marginea subiectului spovedaniei. Sfanta Taina in Biserica Ortodoxa, fenomen pe care se pune accent foarte mult atat la ora de religie cat si la fiecare intalnire fortuita cu un preot, trebuie sa recunosc, mi-e strain pana in varful ghearelor Rana goliath din Camerun, broasca ce atinge 6 kilograme lejer.
Bun. Te duci la Biserica dupa ce ai postit de-ai rupt vreo 3-4 zile. Face preotul o rugaciune si apoi gata, incepe...procesul de purificare a sufletului.
Proful de religie spunea ca sufletul crestinului trebuie sa fie ca un copil imbracat cu un costum de un alb imaculat, un alb perfect, divin, pe care pana si o molecula murdara s-ar vedea chiar si de pe Luna; astfel ma roade sentimentul de indatorire si trebuie sa mentionez faptul ca ma simt ca intr-o reclama cu Vanish sau Ariel. Sincer. E simplu. Eu sunt fotbalist, handbalist etc etc si ma arunc eu asa de cateva ori prin noroi, care in crestinism se cheama PACAT, si cand ma duc la mama care are o masina de spalat - adica la preotul dintr-o biserica, iau tricoul - ce simbolizeaza sufletul meu, il bag in masina de spalat dar numai si numai dupa ce am pus Vanish sau Ariel (depinde de reclama) - I mean my soul will get cleaned only if I say everything about my sins sau si mai simplu Vanish-u'/ Ariel-u' reprezinta procesul de purificare a sufletului prin spovedanie.
As vrea sa imi spuna cineva daca a inteles ce am invartit eu in randurile de mai sus, nu de alta, dar eu nu prea reusesc sa imi dau seama daca nu cumva am luat-o razna si trebuie sa mai iau lectii de claritate si constructie corecta a mesajului scris.
Honestly m-a apucat un tremur ciudat si o frica prosteasca atunci cand am aflat ca in mod normal, un crestin care se respecta :-@:-@:-@, care nu si-a facut inca o spovedanie serioasa, ar trebui sa isi marturiseasca absolut orice pacat, fie el neinteresant si microscopic, pe care l-a savarsit de la varsta de trei ani si pana in clipa in care ingenunchiaza in faza omului cu sutana [sutana=fusta popii :D ]. Poftim?! Ce sa fac?! "Ioi domne..." ar spune un ardelean, si zau ca m-apuca groaza cand ma gandesc la cate am facut.
Pai la mine trebuie sa fie pe capitole, frate.
Capitolul 1 - "Pacate savarsite impotriva bunica'mii " (cel putin jumatate de ora sa le enumar si apoi sa explic de ce am vrut sa isi rupa bunica'mea gatul cand ii puneam capcane prin casa, sau de ce am inversat zaharul pentru cafea cu sarea iodata, de ce am batut cuie in copacul ei preferat care mai tarziu a dat coltu', de ce am tinut mortis sa radem de ea pentru fiecare neologism pe care il rostea etc. etc. etc.)
Capitolul 2 - Ce i-am facut sora'mii (E deja prea mult...presimt ca preotul o sa spuna "Gata, fiica mea, iti iert pacatele si treci odata la capitolul 3 ca ne apuca noaptea!")
[Si normal ca il ascult si trec la....]
Capitolul 3 - Lauda, "modestie", tampenie, orgoliu tampit, injurat, prosteala, de cate ori am ras de vecini ... (Fara numar!)
Capitolul 4 - Pacate scolare (De cate ori am mintit ca mi-am uitat caietul si ca tema e facuta chiar daca eu aveam caietul dar cu tema nefacuta, de cate ori nu am pus eu guma pe scaunul colegilor, oare? De cate ori nu am dat cu lapte sau cu branza topita pe tabla sau pe scari? De cate ori nu am injurat colegii de la care mi-o luam iarna in zapada? De cate ori nu am injurat pe la spate cand ne dadeau profii afara pe motiv ca suntem uzi de la paparuda? Sau...de cate ori nu m-am uitat la fundurile colegilor incercand sa imi imaginez....chestii? :D:D:D - Raspuns: de ...nici eu nu imi mai aduc aminte cate ori)
Bun. Urmeaza alte sute de mii de capitole. Va trebui sa anexez undeva un subcapitol cu "Pacate savarsite pe messenger" unde voi include toate tampeniile pe care le-am putut tasta cu degetelele mele proprii si personale.
Abia astept ziua in care imi voi...curata tricoul. Nu de alta, dar cica in curand va veni sfarsitul lumii...pai si eu ce fac? Gata? Se rupe filmul? Nu sunt eu un crestin care se respecta si care tine la cele 7 Sfinte Taine, si care face Rugaciunea Sfantului Efrem in fiecare seara inainte de culcare de cand am aflat de existenta ei? Prin urmare va trebui sa gasesc un duhovnic inarmat cu virtutea rabdarii care va fi gata sa imi asculte toate aberatiile legate de pacatele mele din copilarie si pana in prezent.
Candva sustineam ideea ca cine are constiinta curata sta prost cu memoria. Ouch! - No comment :D

Pe de alta parte observ ca nu am aberat fara rost ci chiar au trecut niste minute de cand imi tot omor unghiile proaspat lacuite de tastatura matusii mele. Ideea e ca ea nu stie ca eu stau acum la PC si ca daca vrea poate sa afle, dar nu cred ca stie cum :D. Ieri m-a facut cea mai fericita nepoata de pe Glob cand a scos unitatea din priza si a ascuns steckerul undeva unde...soarele da cam rar. Minunata moldoveanca. Asta e farmecul vietii.
Deja m-am obisnuit cu ideea de femeie. Multi spun ca si eu sunt dar sincer, intersectia ideilor mele cu ideile mamei mele e data de multimea vida si, spunand-o pe bune, cred ca va dura ceva pana cand voi ajunge o tocatoare de bani celebra sau o "diva" ce se va certa cu sotul de la banii pentru manichiura sau pentru "botine de care are si contabilaaaa!!" :-@:-@:-@ [ce am scris aici nu are treaba cu mama]. Deja e o placa careia ii dau play mai mereu cand discut cu niste creaturi de gen masculin ce se numesc barbati si care se lamenteaza mie ca femeile lor sunt prea...femei. Cunoscutii presimt deja ce voi spune. Pentru straini mesajul e simplu: "Barbatul este om. Femeia nu-i barbat".

Maine dau lucrare la logica din silogism si legile acestuia. O sa ne ia naiba pe toti fiindca evident, nimeni nu are chef de invatat. Daca Badea ar citi ce am scris aici si-ar face cruce. Epureanu m-ar intalni pe hol la etajul 1 si ar face o remarca mai mult sau mai putin ironica.
Ma asteapta tenisii, jeansii, un pachet de Winterfresh, dorinta de nervi de otel si un drum lung pana la locul zoologic numit scoala. E o zi de post. Pregatire pentru spovedanie. Amin!

Nu e minunat cand apare cineva din senin si se hotaraste sa iti strice ziua? Prea des mi se intampla asta. Deja m-am obisnuit, si vin si ii dau dreptate lui Murphy pentru una din legile sale "Daca ceva rau se poate intampla, se va intampla cu siguranta".

Raport

Si iata ca prea des ne este data sansa de a ne bucura de viata ca de un dar de la Dumnezeu dar trecem pe langa ea cu neatentie, insa atunci cand viata iti atarna de un fir de ata reusesti sa iti dai seama ca nimic pe lumea asta nu mai este al tau decat speranta ca Dumnezeu este acolo undeva si ca te va ajuta fara indoiala daca tu crezi in El.
Prin aceasta a trecut si Catalin, pe numele sau intreg Catalin Micu, un baiat plin de viata elev in clasa a unsprezecea la liceul Mihai Eminescu din Barlad. Era un baiat cu o viata normala pana in clipa in care intr-un fel sau altul aceasta a luat o intorsatura puternica, el fiind diagnosticat cu Leucemie Acuta Mieloblastica la inceputul anului 2008. Vestea a fost un real soc pentru el si familia sa.
Din clipa in care au aflat de aceasta teribila boala de care Catalin suferea atat el cat si toti apropiatii lui au inceput lupta pentru viata sa. Si cum speranta nu moare, norocul a fost de partea tanarului caci fratele lui mai mic este perfect compatibil cu el si s-ar putea face un transplant de maduva oricand, lucru posibil la o clinica din Italia doar cu ajutorul a 150000 de euro.
Este o suma uriasa. Zi de zi se strang bani pentru a-l ajuta pe Catalin. Nici elevii Colegiului National Calistrat Hogas - Tecuci nu s-au aratat indiferenti si au initiat o campanie de ajutorare a celui ce le-a devenit prieten.
Prin Protoeria Tecuci, impreuna cu domnul profesor Nistor Stefan si elevii de la liceu s-au trimis mesaje la toate parohiile de unde provin elevi si cu bunavointa credinciosilor in scurt timp s-a adunat o suma care depaseste cu putin pragul de 1000 RON.
Trebuie sa recunosc ca eu consider ca nimic nu e intamplator si ca si noi am fost norocosi, atunci cand eu impreuna cu domnul profesor si alti trei colegi din liceul meu am mers la Barlad, la liceul undeva invata Catalin pentru a o intalni pe doamna sa diriginta ca mai apoi sa mergem acasa la familia Micu. Am fost primiti cu caldura de catre doamna director a liceului si de catre parintele Ciobanu Sandu impreuna cu care am mers acasa la Catalin. Acolo am fost intampinati de mama lui, doamna Micu. O doamna amabila in ochii careia se citea dorinta de victorie in fata necazului abatut asupra fiului ei. Intalnirea cu Catalin a fost diferita. Desi are doar saptesprezece ani boala l-a imbatranit, corpul i-a fost obosit de tratamentele suferite la clinica din Cluj unde sta mai multe zile pe luna decat acasa. Cu toate acestea Catalin a fost incantat sa ne vada.
Dupa o conversatie cu mama sa cu parti mai mult sau mai putin placute, i-am inmanat banii stransi cu ajutorul unor oameni cu suflet mare gandind ca desi e o suma micuta comparativ cu cea de care este nevoie pentru transplantul din Italia, o putem considera o caramida la zidul ce are deja baza pusa.
Am parasit apartamentul cu zambetul pe buze dupa ce am imbratisat-o pe doamna Micu si i-am strans mana lui Catalin, stiind ca Dumnezeu il va ajuta si ca intr-o zi se va intoarce iarasi la scoala si isi va relua viata care din nefericire i-a fost curmata in timpul acestor ani tineri.
Sunt eleva in clasa a noua la Colegiul National Calistrat Hogas din Tecuci si trebuie sa recunosc ca povestea lui Catalin m-a miscat profund. Atat eu cat si colegii mei ii suntem alaturi.

Gudana Irina, clasa a IX-a CNCH -Tecuci

LMA

Am implinit de curand 100 de postari, si acesta este un prilej de bucurie atat pentru mine cat si pentru blog, zic blog caci cititorii mei , iubitori si fideli desigur, nu se bucura de acest mic succes al meu.
Ciudat e ca aceasta sarbatoare interioara coincide cu o sarbatoare internationala destul de importanta, si anume Ziua Femeii, 8 martie. O daa.. Chiar era cazul ca fericirea mea profesionala sa fie distrusa de fascinanta prosteala.
8 martie... An de an a fost la fel. Dupa 1 martie - potopul! Martisoare, flori, obligatii, liste scrise numarand banii sugand o tampeasca suvita de par in timp ce murmuri "Doamna X, doamna Y, oh...cred ca am uitat-o pe doamna Z...Lui W nu ii dau fiindca nici ea nu mi-a dat anul trecut".
Ai grija sa iti calci camasa, trebuie sa arati impecabil cand primesti garoafa aia de la colegul de clasa care te pupa si iti ureaza o primavara frumoasa, trebuie sa zambesti politicos atunci cand primesti un martisor ce pare de-o varsta cu primul dinozaur ce a trait pe Terra si , desigur, nu se refuza ciocolata pe motiv ca esti la dieta. Nici gand sa tremuri cand vine iubitul la tine cu un mare buchet de trandafiri, saruta-l si spune-i ca-l iubesti chiar daca e o minciuna. Ideea e ca trebuie sa uiti de prosteala din ziua respectiva si sa te pregatesti psihic si fizic pentru urmatoarele 7.
Pentru mine 1 martie deja nu mai este prima zi de primavara ci e ziua in care spui "Multumesc!", "La fel!", "O primavara frumoasa!" iarasi "Merci!" si " Nu ai pentru ce!" pana te doare gura si iti vine sa te inchizi intr-o camera virtuala din mintea ta, izolata fonic daca s-ar putea, sau chiar sa devii invizibil si imperceptibil pentru anumite persoane.
Cu 8 martie e aceeasi poveste. Daca anul trecut am urat LMA pana mi s-a facut rau, si am dat flori in disperare fara ca eu sa primesc nici macar un pistil de ghiocel ori lalea, anul asta am decis sa nu mai dau sute de flori, sa nu mai urez LMA oricarei femei pe care o intalnesc pe strada, sa aniversez frumosul numar de 100 al articolelor mele si sa ma doara undeva de Internationala Zi a Femeii care e defapt o mare vrajeala.
Ziua asta e ziua in care unele directoare sau sefe de astea se mai fac cu cate un parfum, niste trandafiri scumpi si o cutie de bomboane de ciocolata; e ziua in care unii se imbogatesc vanzand flori si reusesc sa le cumpere copiilor ceva de mancare; e ziua in care (teoretic) femeile sunt rasfatate, fetele sunt sunate inca de la 8 dimineata de super-iubitii lor ca sa li se spuna LMA chiar daca ele nici macar nu constientizeaza cine-i la capatul...semnalului.
Desi suntem in vremurile in care s-a ajuns la ideea de
"- Bah..! Tu cine pana mea esti? -Pai stiti...eu sunt un ..cetatean platitor de impozite, care s-a casatorit virgin cu o femeie virgina, care are doi copii crestini ce traiesc cu o alocatie de rahat, ce merg cu autobuzul la o scoala de rahat pe niste drumuri de rahat dintr-o tara de rahat! -Aha. Valea! Acuma tu? Cine pana mea esti? -Bah! Eo is shefu thau baaah!! Is preten cu Gutza mancatziash! -Vai doamne! SEfu...da sa traiti! Ma iertati! -Mars mah! -Imediat sefu...Vreti un loc? Luati locul meu..Sa va fac o cafea? Un masaj la talpi?Ati prefera sa va suflu in fund? Ma gandeam ca poate mai bine va dau o limba..nuj...e alegerea dumneavoastra... -Tu nu ai voie sa gandesti sclavuleeee!! Mancatzias..du'te si ada nijte ceafa da porc da aia la 30j de lei kilu..."

societatea inca mai are "frumusetile" ei, avand in vedere ca undeva, in orasele mici ce miros a apa statuta exista niste tanti care se cred ele educatoare si invatatoare si imediat ce fac rost de o tona de flori de 1 si 8 martie se duc in pietele pline de pahare de unica folosinta de ciocolata calda sau de tigari consumate aruncate pe jos si vorbesc cu un nene care vinde flori si se targuiesc cam asa:
"-Uite, nene, ce zici de florile astea? -Ie bune....da' eu she ~!@#$ sa fac cu iele? -Pai nu, nene, nu asa se pune intrebarea. -Da' cum, cucoana? -Pai e simplu, nene. Eu iti vand florile la jumatate de pret, tu mi le cumperi si apoi le vinzi la pret normal... -... -Haide! CE zici? -Bine, cucoana! -Haide, grabeste-te! Ca nu vreau sa ma recunoasca cineva pe aici..."

Tara noastra e frumoasa prin faptul ca desi pe 7 martie un taran betiv si jegos in draci si-a mutilat nevasta in bataie pe motiv ca a uitat sa puna sare in mamaliga, pe 8 martie ii ofera un trandafir artificial si ii spune "Na fah!" ce este echivalentul unei declaratii de dragoste. E dragut atunci cand colectivul de profesori dintr-o scoala vor sa serbeze Ziua Femeii cu friptura, bautura si flori si apare o Vasilica sau o Marioara ori un Gigi si strica totul pe motiv ca "Popa a zis ca e post si nu e bine sa mancam de dulce!"
Zambesc numai ca sa nu ma dau cu capul de un perete,si asta doar fiindca nu gasesc perete in centrul orasului atunci cand vad cum e nu stiu ce sarbatoare pe la biserica, toata lumea se omoara cu icoane si rugaciuni si putin mai in spatele bisericii fie doi tipi isi aranjeaza o intalnire pornoasa cu o manelista fie o baba nebuna vorbeste cu masinile inghetata de frig, uda si aproape mucegaita.
"E un loc plin cu contrasturi originale" ar spune pictorul francez din "Balta Alba" a lui Alecsandri iar eu as spune "Adevar graiesti, amice!" si apoi as zambi ironic stiind ca in scurt timp isi va dori sa plece sau va ramane aici doar daca o va lua razna.
Asa e. Originalitate prin contrast intre saracie si bogatie, prostie si inteligenta, frumusete si dezgust, placere si dezastru. Toate concentrate intr-un spatiu relativ mic, existente atat la 7 dimineata cat si la 12 noaptea ora Romaniei, insa foarte vizibile si iritante in zilele ce incadreaza Decada Martisorului.


Fotografia de mai sus e pentru cei care inteleg ce si cum e cu suflatul in fund, datul de limbi, dragostea fortata si prefacuta de 1 si 8 martie. E "NO OFFENCE" clar? :) Pana una alta ingretosati-va de frumosul colaj si lasati-va dusi pe aripile aberatiilor scrise de moldoveanca de mine in articolul aici de fata :D .

Am implinit 100 de articole si ma simt perfect. Tin post si beau Cola. Ascult rock si ma dau cu rolele, mi s-au rupt tenisii si de-abia m-am trezit din betia 1-8 Martie!

La multi ani, fetelor!

Mister inca neelucidat

Nu stiu ce sa mai cred. Simt cum sunetul rasului malefic al ploii se loveste de peretii sufletului dand un ecou dureros. De fiecare data cand ploua imi amintesc de tristul Bacovia, cu versul sau " Ploua placid, ploua stupid, daca mai ploua ma sinucid" fiindca e atata adevar in aceste cuvinte. Stereotipia m-a distrus. O noapte intreaga a plouat in acelasi ritm, nici grabit dar sfidator as spune.

Intr-un vis mai mult decat parte a domeniului fantastic, intr-o stare de dementa si betie considerabila mi-as fi imaginat zambetul dezgustator al unei ploi personificate, mama tuturor ploilor ce imi chinuie noptile, un spirit in fum negru de-o forma confuza dar puternic artistica si provocatoare, ce isi canta izbanda pe o lira discordata care zgarie aprig interiorul sensibilizat al atator suflete; mi-as fi imaginat natura la picioarele Doamnei Ploii implorand o mila prefacuta, in ipocrizia sa natura se simte purificata prin fiecare picatura ce cade, pe mine ca un strop de acid, dar pe ea ca un sfant crucifix binecuvantat de omniprezenta Sfintei Treimi. E un fel de simbioza. Ploaia isi dezlantuie furia ori blandetea lichida peste natura in timp ce aceasta din urma isi murmura un cantec ca cel al piratilor ce asteapta clipa in care isi vor fuma ultima tigara si vor sorbi ultima inghititura de rom in fata streangului; plange zambind cu ochi de vant si buze de soare intemnitat.

Daca m-as fi trezit din narcoza imaginara, intr-o clipa de luciditate si realism as fi initiat o cruciada spre a rezolva misterul ploii, dar m-ar fi inghitit eternitatea caci eu nici pana astazi, dupa atatea ploi ce mi-au ondulat parul, mi-au distrus umbrela, m-au udat pana la piele si au ucis soarele, nu am reusit sa inteleg cine a inventat ploaia si de ce. Ramane in aer caci articolul acesta va ramane neinteresant asa cum e si autoarea, va fi sfarmat in vortexul timpului exact ca o frunza plimbata de ploaie prin toamna si iarna...