[Nu stiu altora cum li se pare insa eu cand spun ochi spun tot ceea ce inseamna om,
creatura; spun tristete si bucurie, spun lumina, speranta, incredere si iubire, tradare, umilinta, dezamagire si prietenie, complot , dorinta , chin si supravietuire, sau mai bine zis tot ceea ce inseamna trairi si sentimente umane, caci ochii ne sunt oglinda sufletului.
Deaceea si mie, ca si lui Eliade, imi place sa vad ochii mai intai de toate, si sa inteleg ce se ascunde in spatele privirilor. ]
Aceasta lucrare, "Maitreyi", m-a facut sa imi dau seama de cat de frumos sau cat de dureros este sa iubesti. Si iarasi reflectez la zilele in care citeam "Romanul adolescentului miop", "La rascruce de vanturi" ori "Printul fericit" si ma gandesc la cat de mult am fost influentata de aceste carti, povesti la urma urmei... [Povesti!!!]
[...]
Stau si plang... Nu inteeg cum e posibil... Oare de ce am renuntat la asa-zisii prieteni ai mei? Poate fiindca sufletul meu repugna orice urma de minciuna, de ipocrizie, invidie, fals. Asa ca decat sa imi arunc dragostea in gol, in prapastii primejdioase mai bine o revars peste o carte, carte ce tot mie imi va inapoia dragostea, insa transformata. Voi continua sa citesc, sa ma cufund in abisul cartilor, sa fiu eu protagonista ori naratorul.
Deseori ma trezesc, in nopti cu luna "aruncata", parca, din somn. Cartile ma cheama... si nu oricum, ci prin vise, si iata, ca si eu, ca prin vis, ma ridic, calc pe podeaua rece, care ma trezeste brusc, aprind lampa, imi iau stiloul si incep apoi continui fara rasuflare sa imi astern vise intregi pe jurnalul cu coperti vanate de timp si file aromate cu asteptare care ma face sa mai vreau o data sa evadez din casa si sa ma duc la furat de cirese, sa strabat 20000 de leghe sub mari incercand sa aflu de ce in casa bunicilor e mereu cald si placut, si de ce pe ulita copilariei Olguta si Otilia au uitat sa apara.
De cate ori vad jurnalul, inghit in sec, inchid ochii si imi dau seama ca il iubesc pe Robinson Crusoe mai mult decat pe Croitorasul cel viteaz, care -dupa o serie de cugetari- nu e deloc viteaz, fiindca ce a facut el nu era crima, si ca singurul "criminal" din copilaria mea este lupul. Realizez ca ma arde o dorinta de a fugi urgent in Alaska, in cautare de noi aventuri, ori sa inot pana in strafunduri cu Mica Sirena, sa vedem de acolo, de joc, impreuna, cum Moby Dick devine prada pentru oamenii bicentenari; or poate nu as vrea sa fug nicaieri, poate ca tot ce vreau e sa ma asez pe scaunul batran la masuta prea patata de cerneala si sa incep sa umplu pagina dupa pagina cu ganduri si trairi de adolescent miop.
Am amintiri incepand cu varsta prea frageda la care am deschis prima carte. Oooohh.... pagini fine, miros de cerneala, aspect placut... : [...] Iar apoi cartile au devenit caramizi din zidul amintirilor mele, diapozitive din filmul vietii mele. Mi-ar fi greu fara ele. Da. Recunosc. Mi-ar fi prea greu fara Mircea Eliade, Ion Creanga, Mihai Eminescu, Ionel Teodoreanu, Gorge Cosbuc, Vasile Alecsandri, Nichita Stanescu, Mihail Sadoveanu, Emily Bronte, Paulo Coelho, Liviu Rebreanu si toti ceilalti pe care i-am "cunoscut" sau care urmeaza sa ii "cunosc".
Il iubesc pe artistul din Teodoreanu, cel care transforma cuvintele in metafore, si face din nimic ceva maret. Ii multumesc lui Creanga fiindca datorita lui mi-a fost dat sa traiesc o copilarie vesnica. Nu voi uita ca Sadoveanu m-a imbogatit spiritual, si nici ca psihologia/filosofia lui Eliade, Rebreanu si Coelho mi-au oferit o alta conceptie despre tot ce ma inconjoara, despre...Univers...
Nici nu stiu cum sa inchei... Defapt, sunt in extaz [ Oooo da...!!] Sufar de insetare si tremur de bucurie fiindca am putut sa imi deshid iarasi ochii si sa las acea sclipire sa cada aici.
[...]
Iarasi plang.Insa sunt lacrimi de fericire. Mi-e dor de privire. As vrea sa vad ochii... Ba nu. Poate ca ar refuza sa imi ofere o privire. Ma asteapta o carte. :) Ma arunc intr-o alta aventura, caci multe si frumoase sunt caile pe care te poarta dragostea...ma rog, cartile.
