♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥
Imi amintesc cu drag de ziua in care am intrat pentru prima data in gradinita, de bratele calde ale doamnei educatoare care m-a primit incantata, fiindca eram cel mai mic "student" al "academiei piticilor". Aveam doar 2 ani jumate, insa deseori puteam fi etichetata ca fiind un copil cu cativa ani mai mare. Am terminat cei 4 ani de gradinita, si simteam ca scoala ma astepta.
Prima zi de scoala a fost altfel... Am pasit in curtea scolii cu sufletul la gura, sfioasa si fara incredere, respingand ceea ce era nou, desi vroiam, totusi, sa merg mai departe.Invatatoarea ne-a dus in clasa, am trecut pe sub o cortina de flori tinute de parinti si colegi mai mari :) . Ne-a vorbit despre multe lucruri, si zilele ce au urmat nu au facut decat sa ma lipeasca si mai mult de colegi si sa ma faca sa iubesc scoala. Urmatorii ani, mi-au placut mult mai mult. Zilnic invatam lucruri noi, si fiecare zi conta, caci era o piesa a puzzle-lui ce se numea " viata mea".
Clasa a IV-a s-a terminat brusc, aproape fara sa ne dam seama ca defapt, in urma cu 4 ani noi venisem acolo, si eram "bobocii" scolii. Am avut un banchet, unde am dansat si ne-am distrat. Poza de grup va fi o amintire vesnica, prea frumoasa pentru a-i gasi o descriere, scena cand noi paseam un alt prag.
In fine, am ajuns in clasa a V-a, am facut cunostinta cu domnul diriginte, un domn tanar, ce ne-a primit increzator si dornic sa ne cunoasca. Desi la inceput sfiosi, spre sfarsit ne-am atasat de el ca de un frate mai mare, poate ca de un parinte, astfel ca in clasa a VIII-a am plans ca ne vom desparti, cu prilejul banchetului organizat de noi impreuna cu el. Acolo au fost invitati toti profesorii, ne-am distrat, si ne-am reamintit cele mai frumoase clipe. Clipele in care am fost impreuna, momentele in care cineva avea probleme, si solidaritatea nu disparea. Testele care nu se lasau fara copiat, pauzele in care jucam "jocuri interzise", orele cu guma pusa pe scaune...tot. 8-> ...
Pe 13 iunie am avut festivitatea de incheiere a anului scolar. Nu mici mi-au fost emotiile atunci cand am urcat pe scena si domnul director mi-a inmanat diploma de " Premiu de onoare" al scolii. Eram seful de promotie. Brusc mi-am adus aminte de notele mele, succesele avute pe parcursul celor 4 ani de ciclu gimnazial. Mai apoi am fost strigata pentru a-mi fi inmanat premiul II, cu o medie de 9,93. Am fost prea fericita, mergand in sala am auzit numai felicitari si urari de bine.
Nu cred ca voi uita prea curand asta. Azi dimineata m-am plimbat prin holul scolii...Am gasit desenele mele, referate de-ale mele... la biblioteca scolii sunt portofolii si lucrari de-ale mele, profesorii nu ma vor uita prea curand, si poate ca multi isi vor aduce aminte de mine :)
Acum stau si scriu aceste randuri pe un blog nevizitat. Tocmai am fost sa ii ofer doamnei mele educatoare o floare si o cutie de bomboane, un gest modest, dar care reprezinta faptul ca dumneaei ii voi purta o stima si o recunostinta deosebite pentru faptul ca dansa mi-a dat elanul necesar in a reusi.
Voi merge la liceu, dar vacanta aceasta va fi luuuuuungaa... Voi avea foarte multe idei in cap, insa nu voi uita prea curand ca am mai incheiat un capitol din cartea vietii. :)
♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥
Imi amintesc cu drag de ziua in care am intrat pentru prima data in gradinita, de bratele calde ale doamnei educatoare care m-a primit incantata, fiindca eram cel mai mic "student" al "academiei piticilor". Aveam doar 2 ani jumate, insa deseori puteam fi etichetata ca fiind un copil cu cativa ani mai mare. Am terminat cei 4 ani de gradinita, si simteam ca scoala ma astepta.
Prima zi de scoala a fost altfel... Am pasit in curtea scolii cu sufletul la gura, sfioasa si fara incredere, respingand ceea ce era nou, desi vroiam, totusi, sa merg mai departe.Invatatoarea ne-a dus in clasa, am trecut pe sub o cortina de flori tinute de parinti si colegi mai mari :) . Ne-a vorbit despre multe lucruri, si zilele ce au urmat nu au facut decat sa ma lipeasca si mai mult de colegi si sa ma faca sa iubesc scoala. Urmatorii ani, mi-au placut mult mai mult. Zilnic invatam lucruri noi, si fiecare zi conta, caci era o piesa a puzzle-lui ce se numea " viata mea".
Clasa a IV-a s-a terminat brusc, aproape fara sa ne dam seama ca defapt, in urma cu 4 ani noi venisem acolo, si eram "bobocii" scolii. Am avut un banchet, unde am dansat si ne-am distrat. Poza de grup va fi o amintire vesnica, prea frumoasa pentru a-i gasi o descriere, scena cand noi paseam un alt prag.
In fine, am ajuns in clasa a V-a, am facut cunostinta cu domnul diriginte, un domn tanar, ce ne-a primit increzator si dornic sa ne cunoasca. Desi la inceput sfiosi, spre sfarsit ne-am atasat de el ca de un frate mai mare, poate ca de un parinte, astfel ca in clasa a VIII-a am plans ca ne vom desparti, cu prilejul banchetului organizat de noi impreuna cu el. Acolo au fost invitati toti profesorii, ne-am distrat, si ne-am reamintit cele mai frumoase clipe. Clipele in care am fost impreuna, momentele in care cineva avea probleme, si solidaritatea nu disparea. Testele care nu se lasau fara copiat, pauzele in care jucam "jocuri interzise", orele cu guma pusa pe scaune...tot. 8-> ...
Pe 13 iunie am avut festivitatea de incheiere a anului scolar. Nu mici mi-au fost emotiile atunci cand am urcat pe scena si domnul director mi-a inmanat diploma de " Premiu de onoare" al scolii. Eram seful de promotie. Brusc mi-am adus aminte de notele mele, succesele avute pe parcursul celor 4 ani de ciclu gimnazial. Mai apoi am fost strigata pentru a-mi fi inmanat premiul II, cu o medie de 9,93. Am fost prea fericita, mergand in sala am auzit numai felicitari si urari de bine.
Nu cred ca voi uita prea curand asta. Azi dimineata m-am plimbat prin holul scolii...Am gasit desenele mele, referate de-ale mele... la biblioteca scolii sunt portofolii si lucrari de-ale mele, profesorii nu ma vor uita prea curand, si poate ca multi isi vor aduce aminte de mine :)
Acum stau si scriu aceste randuri pe un blog nevizitat. Tocmai am fost sa ii ofer doamnei mele educatoare o floare si o cutie de bomboane, un gest modest, dar care reprezinta faptul ca dumneaei ii voi purta o stima si o recunostinta deosebite pentru faptul ca dansa mi-a dat elanul necesar in a reusi.
Voi merge la liceu, dar vacanta aceasta va fi luuuuuungaa... Voi avea foarte multe idei in cap, insa nu voi uita prea curand ca am mai incheiat un capitol din cartea vietii. :)
♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥ ♥_♥
