Moarte usor-chinuita

Nimic nu se compara cu o moarte usoara, dar nu voi mai putea avea parte de asa ceva fiindca tin minte ca mi-a zis cainele ala de ciocolata "mori tavalindu-te in chinuri!!" si brusc am simtit ca blestemul era un fel de tatuaj ca alea cu Mickey Mouse de la gume de 500 de lei.

De curand am avut un fel de amintire din viitor. Eram la priveghiul meu, de fapt...la priveghiul a ceea ce mai ramasese din mine: un fel de salam...o adunatura de oase sfaramate si muschi pisati in forma de rahat. Apoi , deodata, luata de vant zboara o hartie dinspre geamul unei toalete. Uda fleasca, imputita si delicios de jegoasa cum era inca mai lasa sa se zareasca scrisul de pe ea. Era un articol de ziar in care era relatata aventura ce m-a dus la moarte. Am inceput sa citesc si mi-am dat seama ca eu am murit mult mai spectaculos decat Mickael Jackson sau decat vreun cioban din Cracanatii din Deal care a dat in primire in timp ce se dezvirgina.


Din ce am inteles eu ma dadeam in leagan undeva pe malul unei ape. Si cum ma dadeam eu peste cap cu leaganul mi-am dat seama ca s-ar putea sa trag curent daca am urechile descoperite asa ca am luat mainile de pe bara leaganului si le-am pus la urechi. Singura problema e ca am cazut in cap si da, mi-am rupt gatul. Nu stiu daca ma durea fiindca oricum eram beata critza de doua saptamani, important e ca a venit o inundatie si m-a luat la plimbare in josul raului pana la un pod. Acolo am dat cu capul de o teava, de fapt, mi-a intrat teava in ochi si a iesit pe partea cealalta cu tot cu creier. Am injurat de toti sfintii si poate ca din cauza ca faceam galagie a aparut un gunoier care m-a luat de acolo chiar cand ajunsesem la refrenul de la melodia cu "Old McDougle had a farm...eeee-aaaahhh-eeeee-aaahhh-oooo". S-a enervat ca aveam parul lipit de o cizma botita de pe acolo dar pana la urma s-a descurcat. Spunea ca ma ia sa muncesc impreuna cu el dar i-am spus ca nu vreau sa imi stric manichiura - sau ce a mai ramas din ea. Inca eram beata dar cica am ajuns la o platforma de gunoi carea putea a naibii de ingretosator, atat de rau incat gunoierul a facut stop cardiac. La naiba. A trebuit sa astept o vesnicie pana au venit pasarile sa ii manance ficatii si ochii si pana a putrezit de tot, ca sa nu mai stea pe mine fiindca atunci cand a murit nenorocitul el ma tinea in spate si ghici pe ce parte a cazut. Pe spate, da...dar ar fi cazut pe fata daca nu i-as fi legat eu sireturile de la ghete. In fine. Am facut cunostinta cu tot felul de pasari care faceau sex pe mine, cu tot felul de animalute necrofage care si-o trageau rapid prin parul de pe pieptul gunoierului, si chiar si cu furnici. Cu cele din urma chiar m-am imprietenit bine, sau cel putin asa scria in articol, ca cica ele s-au bucurat ca si-au luat si bonus dupa ce l-au curatat pe amicul ala al meu de pe mine - le-as fi dat mai mult dar nu au reusit sa isi ia decat un picior si jumatate.
Intr-o zi cand stateam si faceam plaja langa o coada de peste a aparut un caine turbat care facea spume. Am crezut ca-i vreo farsa de 1 Aprilie si l-am luat la misto cu "Hai , coaie...Razi de mine, ce naiba...Crezi ca-s moarta sau ce? Inca mai gandesc, bah putza!". S-a enervat si de draci a incercat sa ma sfasie. Dupa vreo doua ore de tavaleala am inceput sa-mi revin si mi-am dat seama ca m-a scapat intr-o groapa adanca si ca imi intrase in gat o conserva. Peste cateva zile a aparut un fel de excavator si ne-a luat pe mine si pe prietenii mei, pempersii si tampoanele de acolo, si ne-a dus intr-un cuptor. M-am panicat putin fiindca eu fara crema de plaja nu voiam sa ma duc acolo dar pana la urma am ramas prinsa cu dintii de usa. Am cazut fiindca ma dezhidratasem si devenisem pufoasa. Semanam cu ceva bun de mancat cred...caci m-a gasit o pisica pe jos si m-a inghitit. La cateva ore m-am trezit intr-o tavita pe care scria "Kitty" si langa mine era un fel de chestie lunga si alba...zicea ca-l cheama Limbric. Nu am apucat sa ii spun ca imi place numele lui fiindca nesimtita de matza mi-a luat buletinul din buzunar. M-am cam suparat pe ea, ce-i drept, dar dupa aia m-am bucurat ca asa a fost fiindca au venit o gramada de reporteri care imi strigau numele si nu le venea sa creada ca eu sunt. Pacat ca imi trecuse betia de tot fiindca atunci mi-am dat seama ca pisica a ras de mine si m-a facut in forma de parizer. De nervi m-a apucat somnul...

Si articolul s-a terminat. Am luat bucatica de hartie, m-am sters la fund cu ea si cand am aruncat o privire mai intr-o parte am vazut doi mosnegi cu grebla in gura stand la barfa si spunand ca defapt eu am avut o moarte foarte usoara, fiindca am facut infarct cand am vazut un OZN in timp ce ma dadeam in leagan.

Asadar, unchiule, sa nu te superi pe mine ca iti scriu abia acum, dar a durat ceva pana am desfacut bagajele. Mai tarziu joc baschet cu Sfantul Petru. Sa stii ca am murit in chinuri, asa cum a vrut cainele ala de ciocolata.

Iti trimit un mozol cu herpes.
A ta nepoata,
Smintita

Hit the road, Jack

Un week-end la munte care urma a fi plictisitor s-a dovedit a fi distractiv. Multumesc celui care a inventat aparatul de fotografiat.
In mod normal ar trebui sa postez un fel de jurnal de calatorie, incarcat pana la refuz de detalii, dar acum sunt treaza si lucida, asadar postez fotografii in ideea ca fiecare dintre ele are o poveste. Totul vine de la sine...

Autocontrol ascuns pentru doua saptamani

Iunie, canicula prematura, agitatie continua si sictir. Adica o zi la scoala cand absolut toti cei intregi la minte se gandesc ca pana la jumatatea lunii cosmarul va lua sfarsit...
Chiuleam legal de la ore pe motiv ca repetam cu trupa o tentativa de coregrafie cu care mai tarziu am castigat si o diploma la un concurs. Nu-mi ardea nici macar de frecat menta in sala la 60 celsius. Am iesit afara, si nu mult timp am fost singura. S-a apropiat un amic de mine, se baga in seama ce-i drept... Zambea neghiob si am schimbat ceva politeturi ( "Ce faci, coaie?" , "Bine, ovul! Incerc sa mi-o stapanesc...~!@#$", " Wha' r ya talkin' about?" , "Nu vezi cate cururi goale pe aici? " - era ora de sport cu gagici ce se udau cand il vedeau pe prof) Nu a durat mult si se apropie alta creatura. O fiinta gen urs cu blana creata care se prajea sub un tricou negru. Zambeste din priviri - chiar daca avea ochii pe jumatate inchisi - si cu o voce profetica (ceva intre geamat si spus lectia la geografie) incepe sa turuie urmatoarele:

"Exista undeva in Ardeal, in Cluj mai exact, o familie. Un el si o ea. Every year cei doi se despart pentru doua saptamani. Nimeni nu stie ce fac, cert este ca atunci cand se intorc nu isi spun nimic iar viata lor revine la normal "

Adica el in doua fraze a descris o nebunie - in sensul bun, desigur. Bunica'mea si-ar face cruce daca ar auzi de asa ceva, maica'mea ar spune ca's tampiti iar un artist i-ar numi boemi.
Problema e ca noi intram in rol abia dupa ce aflam de iesirea lor, in scenariu scrie ca trebuie sa ne imaginam ce am face noi daca ne-am desparti de el/ea pentru doua saptamani...

Refren in masa

Stiti genul ala de scartaiala melodica in care se repeta un refren dupa fiecare distih si la sfarsit geme o fatuca ori zbiara orgasmic dandu-le alta muzicalitate versurilor, care de obicei sunt ceva cu "i love you"? Si normal. Pana si copiii mici ar putea inventa ceva mai original.
Insa inca de pe 1 iunie eu ma confrunt cu altceva, mult mai cuprinzator si mai iritant. Refrenul care incepe si se termina cu "vacanta". E ceea ce e bun de palavragit la coltul tarabei cu marar, fiindca se repeta la infinit.
Nici nu ma gandeam sa se termine anul scolar, nu asteptam nimic, ma simteam bine si eram chiar resemnata cu situatia respectiva. Oricum nu era nimic plictisitor in a sta cu prietenii si a te distra in timpul orelor si dupa program. Dar vaaai! Trebuia sa inceapa isteria si fiecare persoana care ma suna sau ma intalnea, din lipsa de subiect de discutie, intreba ceva de genul "Si...cum e? Asteptati vacanta, asa-i?"
Fie ca avea alta formulare, fie ca persoana care intreba era mai mult sau mai putin proasta, ori se stramba mai mult sau mai putin, mesajul era acelasi astfel ca pana la sfarsitul anului scolar mi-am zgariat timpanele in refrenul acesta care se auzea de peste tot.
Mai rau a fost cand a inceput VACANTA pe bune. Nu e cu nimic incantator in a ma intalni cu oricine- adica fosta mea invatatoare, femeia de servici de la scoala, vecina de vis-a-vis, mama lui X si matusa lui Y s.a.m.d- si sa raspund mereu aceeasi chestie cand ma intreaba daca e bine in vacanta, si daca plec undeva, daca fac ceva in vacanta sau daca am cine stie ce planuri.


Probabil noi toti sesizam asta - mai putin curiosii de ne cer n detalii : imediat ce intr-o conversatie, fie ea cat de stupida si de nepotrivita, se deschide subiectul penibil al vacantei, apare plictiseala absoluta. Fiindca tu chiar daca raspunzi "Voi merge la mare" celalalt nu va sti ce sa te mai intrebe pentru ca oricum intrebarea sta ca nuca in perete si conversatia ramane in plop atata timp cat nu se schimba naibii mai repede subiectul. Iar daca nu apari repede cu o solutie, daca nu iti suna telefonul ca sa scapi de penibilitate, daca nu pica vreun meteorit peste celalalt, risti sa ajungi la ceva precum

Ala:Aha...pai...da...la mare...
Tu:Da...
Ala:Aha...
Tu:...
Ala (zambind neghiob): Si...ce mai zici?
Tu: Pai...nimic... (Doar nu esti atat de fraier incat sa incepi sa povestesti cine stie ce chestii. Nu ca nu ar fi interesante, creative si speciale dar daca dai peste vreo baba cu grebla-n gura si ii spui de Harry Potter isi face cruce si fuge la biserica de frica)
Ala:A...dragut...
Tu: ...
Ala:Pai...aha...(si zambeste iar...chiar mai neghiob decat oricine altcineva)

Aceeasi chestie se intampla si pe messenger. Daca se baga vreo fatuca sau vreun baietica in seama tot la fel se ajunge. In general toate mizeriile de conversatii cu colegii tai - despre care nu prea te intereseaza nimic - incep atunci cand ai facut greseala absoluta: ai dat un mass. Atunci ei se simt pur si simplu bagati in seama. E ca si cum Dumnezeu le-a intrat in casa, le-a luminat cararea destinului. E evident ca tu regreti amarnic tampenia pe care ai facut-o dar te rogi - chiar daca risti sa faci tensiune - sa te intrebe de vacanta, fiindca nu va mai continua discutia deloc dupa o asemenea intrebare. Nu te considera norocos ca te intreaba "cum e in vacantaaaa?!!", crede-ma, ii sta in fire sa faca asta. Are imaginatia atat de subtire incat nici nu isi poate da seama care e diferenta dintre o fotografie cu o girafa si una cu un elefant, dar sa mai si gandeasca o intrebare mai inspirata. (Dar iar deviez...) Si cum spuneam...Brusc te trezesti cu un IM de la el/ea.

El/Ea: buna
El/Ea: cf
El/Ea: ?
El/Ea: :X:X
El/Ea: :*
Tu: Bine...(nu vrei sa faci pe nesimtitul si mai comiti o greseala de rasul curcilor, ii intorci intrebarea)Tu?
El/Ea: pai uite bn p aici p mess...
El/Ea:qm e in vakntza?
Tu: (deja te dai cu capul de calorifer, musti din tastatura si iti bagi mouse-ul in urechi) Pai e relativ bine. E liniste.( si din fericire iti dai seama ca nu e cazul sa ii intorci intrebarea si de data asta. Il/O lasi in pace. Si bine faci!)
El/Ea: aha...bn

Esti salvat. Asta in caz ca nu se mai trezeste vreun ghertoi sa te intrebe ce si cum. Oricum ramai cu sechele dupa asemenea eveniment.
Ziua iti va fi oarecum distrusa si deja iti imaginezi o scena de cosmar: Mergi prin podul unei case care cica e casa bunicilor, si cica e si bantuita. Ai o lanterna in mana si ti-ai pus doua straturi de pempers in caz ca te uzi - tu esti fleasca si cu 5... Alergi. Esti urmarit de o gloata de strambaturi care repeta acelasi refren la infinit "Cum e in vacantaaa?!!!! "


Nu e tocmai placut sa ai asemenea cosmar, cu toate ca in cazul meu e aproape real si realizabil. Cred ca o sa ajung sa ma sperii de fiecare usa ce se va deschide in ideea ca va intra cineva si va spune "Ce faci? Cum e in vacanta?"

Ei bine...ca sa ma lase toata lumea in pace spun doar "HORROR!!"

Cu voma despre autocontrol.

Treceam prin casa intr-o graba inchipuita si la un moment dat am vazut o pisica pe pat. Se uita la TV. Pentru o clipa chiar am crezut ca isi bate joc de mine si zambeste ironic. Si dintr-o miscare stupida am dat cu piciorul intr-o noptiera. Nu stiu, dar chiar a durut! Nu stiu cum e sa simti ca iti cade peste picior un sumo cu o nicovala in brate dar cred ca asta e senzatia tipica. M-am infuriat, imi venea sa iau pisica si sa o izbesc dar ceva m-a oprit, si zau ca nu era mila. Era ceva despre care se discuta prea mult peste tot, e ceva care din punctul meu de vedere a salvat lumea de la distrugere. Era autocontrolul.
Nu stiu. Apare atunci cand un castravete te scuipa in ochi iar tu esti cat se poate de aproape sa il snopesti din bataie, dar pana la urma retragi mana, te stergi cu scarba pe fata si spui un "~!@#$".
Autocontrol e atunci cand te mananca undeva si - e clar ca te-a apucat in locul si la momentul nepotrivit - te abtii totusi sa nu te faci de rahat in public. Consider ca autocontrolul face parte din tine, este incontestabil un simt al nostru pe care il deprindem inca de mici. E adevarat ca il sesizam abia atunci cand ducem lipsa de acesta, insa asemenea situatii sunt rare, ce-i drept , fiindca de prea multe ori a scapat proful de mate fara o injuratura dupa ce ti-a turnat un 2 in catalog. Ori de prea multe ori au scapat altii nepedepsiti ori tu nefacut de toata rusinea.
s-ar spune ca exista chiar si exercitiu pentru autocontrol. Pana data viitoare ganditi-va cum ar fi sa acceptati sa tipe seful la voi non-stop fara ca voi sa scoateti un cuvant, cum ar fi ca maica'ta sa zbiere iar tu sa ii multumesti. Bine. Ganditi-va la cum e sa fii actor.

Parintii

Probabil traiesti inconjurat de o mare enigma: La ce sunt buni parintii? Nu e greu. Garantez. Toti fraierii o sa inceapa sa spuna ca parintii sunt niste monumente de perfectiune, noi suntem ratiunea lor de a trai iar ei trebuie sa fie pentru noi absolutul. Rubbish! Cine e inca lucid o sa isi dea seama ca nu e deloc asa. Drace! Ei sunt cei care ne sufla in ceafa la orice pas, sunt facuti pentru asta.
Pentru inceput toata lumea stie ca parintii si-au facut copii din dorinta de a se numi business men. E o modalitate ieftina si usoara de a-si rezolva mai multe chestii deodata cu minimum de efort. Cand tre' sa cumpere ceva de la market nu se duc ei, te trimit pe tine! Si de multe ori tre' sa te mai duci o data ca sigur a uitat sa iti spuna sa iei ceva. Cand vine bunica-ta la tine si ii arde de visine cu mamaliga tre' sa fii gazda curului si sa te grabesti sa ii dai toate cele necesare [ Poate vrea sa ii si mesteci in caz ca si-a uitat proteza acasa].
Parintii nu s-au nascut ca sa isi aminteasca ce au facut ei cand erau de varsta ta. Daca ii pui sa isi aminteasca de copilarie sau alte cacaturi de astea o sa strambe fata ca la lamaie si o sa se chinuie sa baiguie ceva de parca ar vorbi de cine stie ce dinozaur care a trait acu' un catralion de ani. De aia ei nu inteleg niciodata nimic si nu isi dau seama cand ai accese de teribilism infantil si de snobism corespunzator. Fii sigur ca e in stare sa iti puna restrictie la calculator daca ai tupeul sa vrei sa faci un dus si sa iti intinzi parul , sau ca e in stare sa te aresteze la domiciliu pentru a desface pastai de mazare in cazul in care indraznesti sa vrei un tricou nou.
Te plesneste imaginatia cu tot cu inspiratie ca si cum te-ai pupa putin cu un TIR si ai si tu chef sa scrii ceva undeva pentru cineva. Ei bine...daca ai parte de asa ceva ar trebui sa stii ca urmeaza sa vina maica'ta, scotand flacari si fum pana si prin cel mai mic por, si te duce in instanta unde esti judecat pentru crima absoluta: nespalarea vaselor murdare. E in stare sa acuze pana si mustele de complicitate si nu se va lasa pana nu vei ispasi pedeapsa: doua ore de munca asidua incercand sa scoti mirosul de peste cu tot cu Omega 3 din razatoare. Intelegi? Asta ca sa iti dai seama ca inspiratia e ca si kkrea. Nu te prinde niciodata la locul si momentul potrivit.
As putea sa iti spun, de exemplu, ca parintii au impresia ca tu trebuie sa fii ca ei, sa faci ce vor ei si bineinteles, ideile lor sunt cele mai bune. Asa ca daca tigroaica de maica'ta se trezeste intr-o zi sa spuna ca Pamantul e patrat taiat in colturi si apa are aceeasi formula chimica cu acidul sulfuric, fa bine si crede-o pe cuvant, nu cerceta, sa nu ai dubii, sa nu vrei sa o contrazici ca iese rau.


Un alt fel de parinti sunt bunicii. Aia sunt parinti de parinti, sau parintii parintilor. Ei au uitat cu desavarsire ca au avut candva parinti si bunici. La ei chiar ca nu ai nicio sansa sa obtii vreun raspuns cand ii intrebi ce fel era cand erau mici.
Si sigur. Cand te duci la ei in vizita trebuie sa te abtii sa nu te urci pe pereti de plictiseala, trebuie sa ii auzi cum se vaita in disperare ca ii doare nu stiu ce cacat, si ca li s-a stricat nu stiu ce cacat si nu le mai ajunge cacatul de pensie. Cade varul de pe pereti cand urla ca ti-a cazut un fir de par in ciorba de cartofi ...ce sa mai....

Nici ei si nici ai tai nu o sa priceapa de ce stai la PC cu orele si iesi seara tarziu afara. Fii sigur ca intr-o dimineata, asta daca nu s-a intamplat deja, o sa te trezeasca din somn ca sa vii sa le arati ce se intampla daca dau click dreapta pe un icon.

De altfel, atat parintii tai cat si parintii lor sunt nascuti ca sa fie penibili. In principiu ei te urmaresc exact atunci cand nu ai nevoie de ei. Mai stii cand a ras toata lumea de tine ca te-ai dus la aniversarea lui X insotit de maica'ta? Sau cand ti-ai luat bataie grupa mare ca a venit maica'ta la scoala sa vorbeasca cu profesorii despre nu stiu ce rahat de intamplare de la o ora? Logic! Cine a fost de vina? Bine, nu raspunde. Stiu si eu. MA-TA!
Si tot asa. Stii bine ca nu ai voie sa iesi din casa fara curea la blugi si nici cu pierce in spranceana din cauza lu' tac'tu. Mai stii cand te-a ras tot liceul ca a venit taica'tu la scoala sa-l cotonogeasca pe unu' , si de atunci porecla ti-a ramas Cacat-cu-ochi? Mai stii cand aproape ai lasat-o pe gagica-ta insarcinata fiindca nu ti-au mai ramas bani de balonas dupa ce i-ai cheltuit pe flori si pe ciocolata - fiindca asa te-a invatat taica'tu sa faci, sa ii oferi cadouri ca pe vremea lui Shakespeare; dar a uitat sa te invete sa ii ceri mai multi bani- ? Si stii a cui e vina, nu? A lui TAICA-TU!

Probabil acum te gandesti la nenumaratele ori cand te-a facut de rahat, ori de cate ori ai ratat un meci fiindca a trebuit sa te duci cu bunica'ta sa isi puna parul pe bigudiuri la coafor. Ai atatia nervi incat te simti in stare sa te duci si sa le dai cate un calcai in gura fiecaruia dar...stii deja ca ei au aflat. Ce naiba! Doar te sufla in ceafa oriunde...de aia sunt...PARINTI!

In incheiere nu vreau sa ma bag in vietile voastre,dar probabil 50% dintre voi, adica jumatatea ne-fraiera, e de acord ca nu trebuie sa facem un tel din a deveni parinte, ASTFEL de parinte. Nu stiu, dar de ceva vreme ma bantuie gandul ca ori sunt eu picata in freza ori e de cacat sa fii parinte...

Altfel

Bun. Facand abastractie de virtutile pe care in mod normal, o persoana care se respecta pe sine, le-ar avea, de exemplu modestia, cred ca sunt intr-o oarecare masura mandra de mine si de realizarile mele - sau cel putin asa as vrea sa fiu.
Sa fim seriosi. Un 9.94 nu e oricum,un teanc de diplome nu e orice. Dar acum ma gandesc deja in cu totul alt sens.Si daca nu am fi invatat totii anii de scoala, daca nu am fi citit carti pe rupte, daca nu ne-am fi implicat trup si suflet in absolut orice activitate nu am fi ajuns la liceul dorit. Daca nu as fi facut toate astea poate ca totul ar fi devenit ceva de genul:

Te trezesti devreme. Inveti la un liceu industrial, profilul...nu conteaza, oricum dai cu sapa in fiecare zi ca deh...doar faci practica. Esti franta, transpirata, porti haine neasortate, probabil de la "38" sau dintr-un bazar. Parintii nu iti dau bani sa iti iei altele pe motiv ca in opinia lor tu nu meriti si vai! trebuie sa te multumesti cu ce ai si sa depui mai mult efort ca sa primesti ce vrei - da, da...de parca iti pasa tie...:-@:-".
Mergi la ore si afli ca ai avut tema si bineinteles, tu nu ai facut-o. Recunosti in mintea ta ca a fost mult mai simplu sa freci menta pe messenger toata noaptea. Decizi sa chiulesti. Te duci la baie. Acolo sunt usuratice care fumeaza tigari castigate dupa un oral mic :D. Pute a naibii de aiurea! ~!@# Una tipa ca si cum ar avorta in closet iar pe perete e scris un numar de telefon cu mesajul "Fut bine!"
Iei o tigara. Mergi afara. Acolo mai sunt si altii. Stai toata ziua cu ei. Seara ajungi rupta de oboseala. Ce mai conteaza? :-j Ti-ai facut prieten - un manelar cu masina, ceafa lata si corp celulitos care te-a cucerit cu un "ce faci , papushe?".
A doua zi e aceeasi chestie. Insa apare si ceva nou. Diriga te previne ca daca mai absentezi o sa fii exmatriculata, si chiar cand vrei si tu sa intri la ora iti suna Samsungul. E mesaj de la "iubi". Te asteapta la o terasa. E clar. Nu mai stai pe ganduri si fugi intr-acolo. Te intalnesti cu el, te admira, crede ca e minunata combinatia ta de curea cu Playboy, adidasi si margele in decolteu. Te ia cu masina, mergeti acasa la el si gata! se intampla...minunea! Te-a prostit, ti-a pus-o, te lasa in pace, rade de tine, nu te mai cauta, nu te mai vrea.
(peste doua zile) Preaviz de exmatriculare, infectie vaginala, certuri cu parintii, fuga de acasa, prostitutie pe strazi. :)
The end!

E clar ca e horror. Nu mai bine te dai cu capul de pereti cat citesti o carte decat sa iti transformi viata in...ce e mai sus? :)

Salata de lovituri sub centura

Ai 15 ani si strivesti cu fundul tau mare buretele unei canapele intr-o seara de sambata. E ora 11. Devorezi grabita si agitata o salata gandindu-te, o data cu fiecare inghititura, ca s-ar putea sa mesteci un melc. Da! Unul identic cu limaxul minuscul si perfect ingretosator care isi urma traiectoria pe nervurile prelungi ale frunzelor de varza, cu 10 minute mai devreme, in timp ce iti pregateai cina.
Stai si mesteci avand in surdina beat-ul dat de unghiile surorii tale pe tastatura. Parintii striga insistent ca e cazul sa te culci, sau cel putin asta intelegi tu din tipetele lor iritante.
Nu esti atenta nu fiindca ai uitat sa iti iei pilula de modestie si nici fiindca ai fost injectata cu aroganta, ci doar fiindca meditezi.
Da, ai dreptate. Poate ca molusca aia chiar isi face efectul caci brusc ai o idee neasteptata si iti amintesti de blog. Ai un blog de un an si ceva. In ultima vreme ai scris rar,neglijandu-l, dar de obicei esti citita, apreciata ori criticata. Deja iti formulezi o tentativa de articol cu o exprimare, desigur, nu foarte elaborata, si slabuta, la urma urmei, pentru o ora atat de inaintata cand, altadata, ai fi avut inspiratie cat pentru un roman. (Poate ar fi cazul sa mai mesteci un limax.) Deodata un fum iti acopera lentilele mintii si te vezi tastand:

Am in spate un an de munca. Nu m-au impresionat nici lacrimile doamnei director cand, cu o tentativa de discurs jalnic in mana, isi lua adio de la elevii clasei a XII-a in cadrul festivitatii de premiere de la sfarsitul anului scoalr. Nu m-a miscat ca am avut o medie anuala demna de invidia altora si nici ca am luat tot felul de diplome. De fapt, emotia m-a cuprins cand a venit V. la mine si, chiar daca era evident, a spus inca o data ca era vineri, ultima zi din acel an scolar ultima zi cand mai eram boboci.
Nu sunt suparata pe nimeni, doar pe timp. E unicul si eternul inamic al meu caruia ii port o ura de care numai eu sunt capabila, o ura personalizata, optimizata, imbunatatita - as indrazni- cu regret. El e cel ce poate da oricui nenumarate lovituri sub centura.Nu se poate sa fie ceva mai cumplit decat gustul amar al regretului si ochii arzandu-ti cand vezi triumful timpului, acoperite de o durere surda cand neputinta iti rasuceste nemilos cutitul in rana.
Si ca sa nu inchei banal, fac dintr-un gand niste randuri, iar astfel scriu ca nu vad omul decat ca pe o fiinta paralizata metaforic in micimea ei stand undeva sub o masa la care se indestuleaza egoisti si avizi Timpul si Eternitatea. Nu poate sa urce si se multumeste cu firimiturile - de altfel, deloc multumitoare - ce cad.
Revenind la realitate sper ca nu gresesc atunci cand convinsa - din punctul de vedere a omului ce sunt - spun ca SUNT ATATEA DE INVATAT SI ATAT DE PUTIN TIMP.

P.S. Poate ca ar fi o consolare sa cadem de comun acord cu Ionut Caragea in ideea ca "nimic nu tine o vesnicie, nici vesnicia insasi".

Inca mai mesteci. Astepti sa inceapa un film stupid. Esti patetica atunci cand te cuprinde melancolia. Iti amintesti de "Carpe diem!" si zambesti. Parca ai vrea sa fie iar 15 septembrie 2008.

Eu si cu mine

Ai 15 ani si , teoretic, o intreaga viata inainte. Mergi la un liceu plin de contraste, iar in clasa ta jumatate din colegi par ca ar fi trait la zoo mult timp. Inveti doar fiindca asa ai fost obisnuita pana acum, te plac profesorii, ai antipatii cu carul in randul colegilor, critici non-stop "star-urile" si "VIP-urile". Chiulesti ocazional, nu ai fumat deloc pana acum, cu toate ca multi dintre prietenii tai fumeaza... Iti place sa razi doar ca sa acoperi supararile ce te chinuie zi de zi. Acum ceva timp ti-ai luat ochelari cu lentile roz si inca te mai gandesti ca te vor face sa uiti de certurile cu parintii si de cele cu sora ta. Nimic nu iti iese asa cum ai vrea, crezi ca Universul conspira impotriva ta, ai o mare durere de burta si nici nu stii ce mai vrei...

Ai inventat pana acum sute de titluri de carti pe care ai vrea sa le scrii dar tu tastezi de un an si ceva pe un blog articole care asezate intr-o ordine speciala devin TU.

Te lasi dusa de vant, razi doar ca sa nu plangi, mananci doar ca sa nu spui ca nu ai facut-o, te duci la scoala ca sa pleci de acasa...

What else could you wish for?

Pe gaura cheii

Acum sunt in perioada in care incerc sa imi aduc aminte intamplari si detalii ale copilariei pe care, desi o credeam inexistenta, acum o descopar tot mai mult, si ii zaresc catargele in zare, treptat iese din ceata si iat-o mare, bine construita si frumoasa. Desigur, zi de zi am senzatii de deja vu pe care, corect sau nu, le leg de copilaria-mi care acum imi pare mai plina decat oricand altcandva. Ieri cugetam, reflectam la ziua ce trecuse, la durerea de picioare pe care o aveam, la faptul ca sunt destul de buna pentru varsta mea, si imi imaginam un fel de mitoza, dupa care ma trezeam cu o alta eu in fata mea ce incepea sa ma incurajeze, sa incerce sa imi ridice moralul si sa-mi insufle mai multa incredere in mine. Era un exercitiu de imaginatie destul de dragut, constructiv si chiar functiona...oarecum, cand brusc l-am parasit ca si cum s-ar fi terminat filmul la cinematograf. Mi-am amintit de usile din casa bunicilor, casa ai carei pereti sunt impregnati cu fumul copilariei mele, perdelele au ochi de rasete diabolicopilaroase, tablourile sunt martorii crimelor paianjenilor iar plafoanele....hei da...plafoanele inca mai barfesc cu podeaua despre alergaturi dintr-o camera in alta, despre jucarii si geamuri sparte ori despre usi de soba deschise si caldura ceaiului de dimineata. Zic usi caci ele imi pareau al doilea cel mai interesant si complex, crocant si savuros element din casa, dupa tavan. Usile erau zidul Berlinului, erau ceea ce despartea ceva de ceva, aveau o nota de mister, le uram cand paraseau complicitatea spre a ma face vinovata de zgomote in noapte ori la pranz. Dar pe langa perdelele des tesute pe care uneori le uram din toate incheieturile pentru stupiditatea prin care blocau dorinta mea de a admira ce era "dincolo", sau pe care la iubeam destul de des in jocurile ce se lasau cu capuri date de masa in dorinta de a ma ascunde; aveau ceva mult mai palpitant si mai incitant, aveau o gaura, si gaura putea primi o cheie. Era mirific. Imi amintesc, destul de clar, ce-i drept cum obisnuiam sa privesc prin gaura cheii. Multa vreme era un fel de al doilea loc de munca, era ceva asemanator cu activitatile de spionaj din filmele pe care le-am vizionat mult mai tarziu dupa aceea. Adoram curentul acela racoros ce imi inunda ochiul si apoi intreaga fata cand priveam. Desigur. Dupa ce am testat fiecare usa, si pe o parte si pe alta, dupa ce m-am luptat cu un minuscul polonic de jucarie si ceva vata care infunda gaura cheii uneia dintre usi, am devenit destul de selectiva. Am intepenit minute serioase in fata usii de la bucatarie privind cu jind la vasul cu frisca, ce parea , ce-i drept , mai mare prin gaura cheii, aspirand la momentul in care mama se va intoarce cu spatele iar eu voi aparea ca un super erou cu pelerina si voi insfaca pretiosul vas spre a-i devora continutul in ascunzatoarea mea, desigur, secreta; apoi am renuntat la ideea de a-mi umple CV-ul cu victorii in razboiul cu frisca, incepusem sa ma multumesc cu felia de tort perfect delicios, faurit de mainile geniale ale mamei mele geniale care era un geniu in bucataria ei geniala. Dupa ce am pandit in disperare venirea surorii mele pentru a preveni deconspirarea secretului meu loc de ascunzatoare in dulapul cu haine in timpul jocului de-a v-ati ascunselea, a trecut si criza cu jocurile acestea, deci spionajul pe gaura cheii devenea absolut inutil. Astfel am ajuns sa imi dezvolt gustul pentru camera cea mai rar frecventata a casei, o camera cu o usa cu geam cu canate inguste pline de perdele dese si reci. Prin gaura cheii era altfel. Curentul racoros ce treacea prin orificiul in forma de vioara prindea miros de naftalina, iar camera parea mai intunecoasa, mai rece, mai infricosatoare si perfecta pentru a-ti creste pulsul. Mobila isi pierduse luciul, era praf de doua degete si marar pus la uscat pe hartie de ziar. O saltea veche se sprijinea de doua sifoniere ce abia isi mai tineau greutatea si praful...si varful piramidei este ca pana si usile lor aveau gauri pentru cheie.. Si chiar daca mai tarziu m-am riscat si am ajuns pana acolo am aflat ca gaura cheii era acoperita de un dop de hartie si ca in spatele lui era un monstru de naftalina si molii mutante devorand stofa de pe vremea bunicii si palarii de pe vremea cand bunicul nu era bunic, ci doar tata. Asta a incheiat aventura gaurilor de cheie. Acum fiecare usa imi aminteste de acele vremuri. Nu am mai gasit nicaieri o gaura a cheii mai draguta decat cele ale acelor usi. Acum nu mai au forma de vioara ci sunt mici si neincapatoare, nu mai au nici curent racoros si, sincer, imi scade pulsul de plictiseala cand ma apropii de o usa...