Trece zi dupa zi si simt ca ma string usor si sigur. Nu mai am inspiratie, ma pierd aiurea in fata calculatorului, gandurile imi sunt ravasite, si emotia se manifesta printr-un tremur ciudat.
Sunt coplesita.
Ascult la nesfarsit o melodie cantata de Amy MacDonald numita "This is the life".
Vibreaza si sufletul in mine cand ma gandesc ca nimic nu e intamplator.
Zilele trecute am avut cateva clipe fericite. Am gasit o persoana care bea ceai verde, gandeste si vorbeste mult si seamana putin cu mine. Am fost fericita cand am aflat ca cineva se gandeste la mine si ca imi iubeste talentul in pictura. Inca vibrez. Nu e intamplator sa ma gandesc la ceva si apoi sa aiba loc, nu e intamplator ca intre sutele de mii de persoane care sunt pe internet sa gasesc cateva care sa ajunga sa insemne mult pentru mine.
Desi trista , sunt fericita. Nu cer multe de la viata. Vreau doar soare in fiecare zi, un suflet calm, impacarea ca cineva se gandeste la mine si ca zilele nu trec degeaba, ca am facut cate ceva bun.
Inca ascult melodia aceea...Raman fara cuvinte de incheiere si realizez ca am aberat in acest articol...
Simt ca mintea imi e cuprinsa de o furtuna. Lupt pe doua fronturi si nu castig nimic. Si ce?
Ma am pe mine si gandurile mele.
