Fara sens

As fi vrut sa scriu despre un om. Da. Am vrut sa scriu despre grecul ce scrisese sute de carti iar la un moment dat a vrut sa scrie tot ce se stia despre Dumnezeu pana atunci. Dar plimbandu-se pe plaja a vazut un copil ce facuse o groapa in nisip si cara apa din mare acolo in ideea de a muta toata marea in groapa sapata de el, iar atunci scriitorul si-a dat seama ca nu putea cuprinde pe Dumnezeu intr-o carte, caci infinitul e de neatins. Si totusi am evitat.
Am vrut sa scriu despre cum intr-o seara rece cu stropi de ploaie reci si ascutiti, aflata intre geamurile aburite ale unui automobil am asteptat coplesita de moment in fata barierei cazute ca un tren luminat si gol sa treaca prin noaptea tacuta. Si nu am scris.
Voiam sa scriu multe. M-as fi bucurat impreuna cu voi de faptul ca viata de elev e destul de interesanta, as fi pus intrebari in singuratate la ale caror ecou auzind m-as fi ridicat si as fi raspuns. Am tacut.
Am alunecat degetele inghetate asupra tastaturii asa cum as fi atins claviatura unui pian. M-am lasat condusa de nimic. Am inceput sa tastez grabit fredonand fara sens oda bucuriei. Cantam si tastam. Mi-am revazut o parte din copilarie si nu am scris. Mi-am revazut primul sarut, am vazut cum a murit pisica sub rotile infierbantate ale masinii cu sofer nebun, m-am revazut la marginea padurii fredonand cantece si strigand de durere. SI NU AM SCRIS NIMIC DIN TOATE ASTEA!!
Acum ma vad purtand o haina simpla. O esarfa la fel de simpla. Ma vad langa acel castan, ma visez peste cativa ani mergand in acel loc golit de suflare omeneasca animat din cand in cand de cate o pisica in calduri ori de cate un caine ratacit. Toamna si vant, un soare aproape deloc prietenos si eu plangand langa copacul ce mi-a purtat tineretea si toti anii de dupa ea.
Anii mi-au sunat a cantec. Cand am fost lasa am murit, am fost moarta in planset iar apoi tot in cantec am inviat. Ma vad gandind toate acestea batuta de vant. Inchid ochii, ii deschid iarasi, ma intorc si plec.
Dau pagina...

Altfel (Partea II)

Dupa ce a terminat clasa a opta s-a schimbat. Era hotarata sa nu se uite in urma, chiar daca mult timp i-a fost dor de colegii de acolo. A dat pagina. Din trecut a pastrat milioane de amintiri si un prieten drag. Un nebun ce ii semana. Aceeasi zodie, idei asemanatoare, aceleasi gusturi, placeri similiare. Varste foarte departate, origini fara puncte in comun. Nici o similitudine aparenta insa mai mult decat "la fel" dincolo de aparente.
Nu l-a uitat. El a invatat-o multe, dupa care s-a schimbat si ea. Apoi a cunoscut alte si alte persoane. Nici pe ele nu le-a uitat. A pastrat de la fiecare cate ceva, cu alte cuvinte fiecare persoana intalnita fie la semafor pentru cateva secunde, fie in supermarket cand se loveau cosurile, la scoala, acasa, la restaurant, in scara blocului, persoane pe care le stia se ani se zile ori persoane pe care nu le intalnise decat pret de doar cateva minute. Toate si-au lasat amprenta in personalitatea ei, ea luand numai ce ii placea de la acele persoane.
Asa a ajuns sa fie ambitioasa, orgolioasa, frumoasa, desteapta. A invatat sa fie sexy, a invatat sa atraga atentia, sa cucereasca pe cei din jur. A invatat multe. De curand si-a dat seama ca independenta e frumoasa. A hotarat sa isi creeze un altfel de viitor.
Unii o simt ciudata, altii o vad tocilara, multi o considera normala, destui o vad asa cum e ea si o doresc aproape.
Ea nu e nici ciudata, nici tocilara. Nu se vrea desteapta iar normalitatea nu ii surade.
Trece neobservata. Eu i-am intrat cu greu in dedesubturi. Uneori plangeam cand nu o intelegeam. M-am calmat mai tarziu caci am inteles ca ea este ea si va ramane asa mult timp. As fi strans-o in brate, i-as fi vorbit, as fi luat-o de mana dar nu am avut parte decat de o privire.
Si-a strans esarfa si mai bine, si-a ridicat rucsacul, a clipit arogant si a mers mai departe.