Incearca sa nu ceri parerea unui expert. Eu zic sa inveti din greselile...mele

Scump(a) si adorat(a) cititor(re), te intrebi cum e o petrecere printre fete? In caz ca esti fata s-ar putea sa te ajut cu un raspuns. O atmosfera vomitiva e cea regasita in preajma fetelor ce miros a Chanel si a Giordanni de simti parfumul inca de la intrare. Blonde, brunete, satene, cu parul mai mult sau mai putin lung, stand intinse ca niste lei la soare, priviri atente ce te analizeaza centimetru cu centimetru. Ok. Dupa cinci minute incepi sa fii anesteziata, astfel rasinile trec pe langa tine fara ca tu sa realizezi ca intre timp ai fost salutata cu un oarecare grad de greata in voce si ochii tai frumosi au vazut deja doua sau chiar trei zambete chinuit de dragute. Muzica iti sparge timpanele, dar vai! e sexy sa iti lasi luciul de buze pe care ti-l retusezi din trei in trei secunde, pe marginea paharului cu suc. In minutul 10 deja te-ai integrat. Te poti considera part of the ship, part of the crew, part of the ship, part of the crew...~!@#$ Te uiti in oglinda. Sanii iti sparg camasa cu doi nasturi descheiati, jeansii mulati iti apasa fesele provocator, ai trei bratari pe mana si niste cercei supradimensionati se balangane la urechile tale, dar bineinteles ca abia se vad caci parul tau a luat-o razna, nu mai e ingrijit, e rebel si ...sexy s-ar spune. Ai ochii injectati cu spirit de fashion&trend, ti se zbate in vene sangele pe house&dance rythm si ...cum sa nu...ai un strat de doua degete de fond de ten, trei kilograme de lip gloss, rimel de arunci in stanga si in dreapta cand clipesti ...dar...e sexy - s-ar spune...
Te simti "perfecta" fiindca esti. Oh...nu as vrea sa te dezamagesc, dar stii...am o veste proasta pentru tine. :) Nu, nu, nu! De n ori nu! Cuvantul "perfect" nu are ce sa caute in buzunarul tau cand nu sunt baieti prin preajma. Dar vai! Nu sunt baieti atunci avem un produs al inaltei tehnologii a secolului gata sa ne sara in ajutor in asemenea momente de importanta nationala: photo camul. Presupun ca i-ai incarcat bateria caci il asteapta o sedinta foto. Ce mandru trebuie sa fie cand imortalizeaza vomitivitatea botului tau lucios. Dupa ce consumi bateria a trei camuri te trezesti ca e cazul sa tai magnificul si mult asteptatul tort. Ai grija ca e cu ciocolata si se cam depune pe aripioarele alea ale tale care iti iesi din jeansi. E deja tarziu, dar nici macar nu iti dai seama cand a trecut timpul...printre fete. Nimeni nu pomeneste de nici un baiat, nu se simte nici un pic de testosteron prin preajma. E trist. Ar fi cazul sa pleci. Te doare spatele de la cele 3 minute de dans, iar fata ti-e amortita de la lipsa de miscare asociata cu sedinta foto. Urmeaza 3 ore de ventuzare continua, de hugs imbecile, de inhalare de Giordanni si gata. Imediat ce treci pragul efectul anesteziei se pierde, simturile iti revin. Fugi cat mai repede cu putinta, plictiseala te apasa ca atunci cand una din fete si-a pus fundul cel mare pe tine intr-un joc prostesc si feminin, o tentativa de distractie morbida.
Daca esti baiat s-ar putea sa fii mai fericit. Cand intri in universul lor greu penetrabil constati cu stupoare ca ..paradoxal, raiul nu e pe TarafTV si nici pe Redtube si e chiar acolo. Simti Chanelul, Avon&Oriflame-ul, mancarea dietetica si rasinile ce se scurg de pe felinele ce isi termina siesta si sar pe tine spre a te devora. Urmeaza fotografii vomitive si provocatoare, dansuri pe scaune ori pe pat cu un mesaj usor de descifrat asemanator cu "Prietena ta nu se va supara daca ma gusti. E un joc de imaginatie: tu iti imaginezi ce se afla sub camasa asta ori mai jos de buric iar eu imi imaginez ca tu nu esti chiar asa de urat". Esti complet hipnotizat si deodata se rupe filmul. Suna telefonul. Cineva coboara de pe o bara si ti-l inchide salbatic muscandu-si buzele in disperare trimitand vibe-uri de feromoni peste nasul tau inca imbacsit cu Chanel si Giordanni. Ochii ti se inchid si cazi lat crezand ca esti in rai. Spre dimineata...ooohh daaa!! Vezi realitatea. Esti gol, pachetelele cu prezervative sunt goale, hainele tale sunt aruncate oriunde altundeva dar numai pe tine nu. Propun sa nu iti intorci privirea spre dreapta caci o sa zaresti un machiaj asimetric si gretos, asemanator cu o pictura facuta de un orb, niste pistrui, eventual niste porti dilatati si un par ars de la placa si alte cele. Nici in stanga nu e bine sa iti intorci capul, caci tipa s-ar putea sa aiba niste sfarcuri anormal de mari si dezgustatoare care iti dau dorinta de punga sau lamaie cand te gandesti ca e posibil ca ele sa se fi atins de tine cu o noapte in urma ori ca buzele "penisforme" ale blondei cu respiratie in draci par obosite din cauza ca ele s-ar fi putut "distra" cumva in urma cu ceva...ore.
Sugestia mea e sa te ridici rapid si pe nesimtite, sa iti aduni hainele si sa iesi de urgenta, inainte ca leioaicele sa se trezeasca si sa isi dea seama ca le-a fugit scula.


Asadar, drag(a) cititor(re), acum ai aflat ce si cum. Vrei parerea mea? - Eu zic ca e cazul sa refuzi invitatiile la petreceri cu fete si sa incerci sa mergi acolo unde sunt si baieti, asta daca nu vrei sa iti distrugi ficatii in rasinile emanate de leoaice dorminde ori infierbantate.

Prostii

Inca 2 ore si e 25 asa ca mai am timp sa scriu despre 24. E Dragobete sau cel putin asa spunea profa de romana. [pff...ciudata faptura..a venit azi la ora imbracata ca o varza iar cand am contrazis-o in legatura cu lipsa de crestinism din sarbatoarea asta stupida s-a uitat urat la mine gata sa faca ochii cat ai lui Smeagol din The lord of the rings]. Bun. Ce mai e de zis despre prostia asta? Hm... Dragobete e mai putin crestina decat Valentine's Day dar sunt la fel de pacatoase, ptr simplul fapt ca de obicei in seara lui 14 sau a lui 24 februarie directorul unui hotel vine la tine cu un zambet super nice si iti inmaneaza o cheie, apoi cu niste ochi sireti [tot ca a lui Smeagol cand se dadea smecher fata de hobbitii aia doi] iti spune " Sa fiti cuminti!" da' o zice de parca ar spune "Tavaleste-o, tata, cat de bine poti, tigruleee!! Mrrr..!". Proful meu de religie ar spune acum atat: "Sex , sex, sex!". Am zis tot, da? Ce e asa de greu de priceput? PACAT! Simplu...
Cu Valentine's e aceeasi poveste, si mi-a fost demonstrat ca lumea nu numai ca se "iubeste" in ziua de 2x7 dar se mai si cearta si se mai si trimit in ma'sa unul pe celalalt uitand parca de "te iubesc"-urile de cu o seara inainte in timp ce stateau limba in limba si se chinuiau unul pe celalalt pe o banca rece la 2 kelvini [ t=T-273,15=>t=2-273.15=-271.15 grade celsius] in parcul de la Catedrala. Ma rog, cel putin asta am inteles si am transpus exagerat eu aici; ideea principala era ca dupa ce se iubeau de nu mai puteau chiar daca erau doar de doua saptamani impreuna si nu se cunoasteau decat de ...ghici! exact! doua saptamani s-au trezit un baiat si o fata sa se desparta pe motiv ca vai! au venit niste mega prietene si i-au spus ceva de genul "Drg, ai grije k gajicatu te insheala q una. am vzt eo!" - A da? Tu si care ochi? Ca ai tai nu cred ca functionau sub tona de rimel din spatele lentilelor curcubitaceice. Pfoai...s-a lasat cu bocete si cu un cadou facut de Valentine's ca "deh...c drq..iam faqt shi eo un kdou ashea k totzy baietzii kre se respecta"

Sarind peste intreaga telenovela... Daca asta inseamna Valentine's Day ..atunci ma lipsesc...
Maybe i look like a smart ass scriind aici in disperare despre niste chestii tampite. Da' ce vrei? Moldoveanca are logoree si peretii sunt surzi momentan, si daca stau bine sa ma gandesc nici nu prea am chef sa fac iarasi un articol ca acele compuneri de olimpiada in care ma chinuiam sa asez cuvintele asemanatoare cu niste piese de puzzle.
Bun. Am ajuns la rubrica "Confesiuni". E simplu. O sa incep sa turui niste adevaruri care pana acum au fost...minciuni :D. So...recunosc ca nu am mancat paine da' eu minteam ca nu mananc paine ca sa slabesc, recunosc ca am purtat tenisi in loc de cizme chiar daca tata mi-a zis sa port cizme, recunosc ca nu am facut miercuri educatia fizica fiindca pur si simplu nu aveam chef nu ca era sa imi rup mana in tocul usii asa cum i-am zis profului...mnah...whatever!! Does anyone care about that? Nimeni. Clar. Next.
Rubrica "I wanna..."Nu o sa incep sa spun ca vreau sa devin printesa ca Fiona si sa vina un print [care bineinteles nu tre sa arate ca Shrek] si sa ma salveze si sa ma casatoresc cu el. ~astea's povesti de adormit copiii. Eu fac parte din generatia puratorilor de blugi. "Imi curg blugii prin vene!! Mwahahahaha!!" sau pe scurt mai e un pic si ne ia dracu'. Asa ca rubrica aceasta va fi goala pe simplu motiv ca nu mai vreau nimic. Mi-am propus ca pana in 2012 sa ajung sa stiu cata engleza stie Viorel, sa am corpul atragator ~ ca sa fie satisfacut si Adrian Morar, bunul meu prieten de pe Y!Msg, sa am si eu prieten cu care sa ma duc la munte si sa fac revelionul in creierii muntilor privind artificiile intr-un sarut printre brazi. E simplu. Nu vreau prea multe, nu? :)
Se apropie sfarsitul....lumii si al articolului totodata. Logoreea nu e vesnica ar spune cineva, si adevar graieste. Ma asteapta o "bunaciune" de revista gata sa ii dezvirginez paginile si cateva exercitii la matematica [e materia mea preferata, you know :))].
Domnu' Nica, daca o sa cititi vreodata articolul sa stiti ca mie imi place matematica, si ca m-am apucat de chiromantie. Am vazut ca aveti mana cu degete lungi si subtiri, cica e tipica matematicienilor si fizicienilor. Si Madalina F. are asa mainile...numai eu nu. Va rog sa nu fiti dezamagit.
Azi am scris la ora de fizica cu un pix de 0,3 lei si nu imi pare rau. Presimt ca in horo(rr)scop scrie ca maine ma ia dracu' la sigur. Si ce? Mai e pana maine cand va fi patratul lui 5.
Azi e Dragobete! A dah...si ca sa il imit pe minunatul director de hotel...

"Sari pe ea, tigrrruuuleee!! Oboseste-o pe proasta, tigruleee!!"

Reducere la tacere

Martie isi plange infrangerea cu vocale de argint dupa razboi. Infranta o data iarna si-a recapatat fortele luand tineretea din corzile clavecinelor cu trupuri vegetale si a ridicat o armata mai puternica, si mai mareata, aproape de neinvins daca ne-am gandi la slabii soldati ai lui martie, loviti imediat ce fosnetul ca de valuri si-a trimis ecoul peste ei. Intr-o singura clipa in care un om normal ar fi strans la piept un copil sau ar fi sorbit dintr-o cana cu ceai, tot ce pentru sufletul meu insemna tinerete, primavara, a fost reduc la tacere prin masatoasa coborare a oceanului alb al iernii.

Si apoi ne-am fi imaginat cum o fiinta neajutorata ar fi scos capul de sub crusta rece si ar fi simtit iarasi un luceafar cu varful de cristal ce inteapa sufletul cand nu mai poate scoate nici macar un sunet la vederea albei instelari ce parca a aplecat fruntea padurii ca la incoronarea regelui.

Ploua

Ploua. Ploua mult, disperat. Numai gardurile de metal si trunchiurile copacilor care au vazut si ploi mai mari rezista cu stoicism in fata acestui...dus, in schimb, tot ce inseamna crengi si frunze uscate se misca pe ritmul dictat de picaturile de ploaie ce cad grabit pe caldaram din pricina vantului care parca urla inca de la miezul noptii.
Am fost afara fara sa vreau. Orasul e ud, atat de ud incat deja e ceva normal, ploua incontinuu dar nu lipsesc oamenii de pe strada. Pasesc atat de calm, atat de linistiti si parca fericiti totodata. Hm...unii poate o simt ca pe o purificare. Ma simteam ciudat, parca stricam "echilibrul" cu umbrela mea verde in timp ce toti ceilalti nu aveau nici macar o haina mai groasa pe ei cu care sa se apere de ploaie.
Ploaia mi=a spalat toata imaginatia. Imi rasuna in minte si acum picaturile de ploaie ce cad pe acoperis mereu la fel, batand acelasi ritm, ca pendulul unui ceas. Ma chinuie.
Imi lipseste coerenta, dar nu vreau sa inchei aici. Prin urmare voi incepe sa scriu cam tot ce imi trece mie prin gand acum.

☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦

Imi amintesc cu un ras prostesc de ziua in care un fost coleg m-a sarutat. A fost o tentativa de sarut, atunci mi se parea ok, acum tot ce pot sa zic e "bleah!"

Tin minte ca m-am rostogolit impreuna cu Irina si cu Irinuca pe munte in incercarea de a ne distra, si chiar a functionat. Irina, daca vei citi asta vreodata sa stii ca inca mai am sosetele de la tine.

Prima voce pe care am auzit-o dupa operatia de apendicita a fost a lui Dragos. Ii multumesc pentru asta.

Mi-e dor sa merg la biserica si sa aprind o lumanare.

Ce ticalos suna "pilule anti-baby" :))

Intr-o zi o sa pierd cu adevarat cerceii de aur. Ieri a fost a treia oara cand era sa ii pierd, mai exact daca reuseam erau acum in canalizare.

Ochelarii aia cu rama bleu arata delicios.

Mai stiti cand am scris eu primul articol pe blog? Ce mult e de atunci..!

☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦☻♥♠♣♦

Iar ploua...Urasc asta. Daca nu pot merge prin ploaie atunci sa nu mai ploua DELOC!

Nu e loc de regret

Si ce daca vine primavara? Sunt de acord, o sa fie soare atat afara cat si in sufletul meu. Poate ca in felul asta voi putea da uitarii ceea ce acum ma inconjoara ca zidul unui lagar a carui usa de evadare e zidita si aproape imposibil de gasit. Lumea va fi inundata de bucurie, de soare, caldura, pasari, vegetatie si o prospetime divina, dar asta nu inseamna ca voi scapa de EI, cei care imi fura din libertate. EI sunt asemenea unei usi de dulap sau a unui pantof, sunt intr-o rutina groaznica de mult timp invartindu-se in cerc, negasindu-i capatul fiindca, evident, acesta nu exista. Ma chinuie teama cand meditez asupra LOR, cat sunt de incuiati... Poarta permanent in nari si in gene un aer plin de refuz pentru nou. Ma repugna orice vorba de-a lor, ii iubesc cumva, fara sa imi pot explica, am ajuns sa cred ca au un caracter dual caci uneori sunt adorabili, alteori as prefera sa nu fim in acelasi loc, in acelasi timp.
Sper sa ma insel cand spun ca EI traiesc in prezent cu ideea de trecut, motto-ul LOR fiind "cum am crescut eu vei creste si tu". : . Raman fara cuvinte...ma pierd in fiecare zi iar astazi, scriu acest articol in disperare, in ideea ca peste nici 4 ore voi intra in acel loc de unde ca sa iesi trebuie sa fii bun, scoala, un centru de colectare a tineretii noastre. Dar chiar si asa, o parte din mine se bucura ca vacanta aceasta trista s-a incheiat si vom calca din nou pe parchetul din clasele cu aer sadic.
Cu acest articol cred ca dezamagesc pe multi. Imi doresc sa nu fi avut taria sa il scriu, dar iata! E aici... Ma bucur ca am putut, ca am acceptat provocarea, ca am avut forta si visez sa am putere sa rezist si sa nu il sterg.
Moi, je ne regrete rien...

But the world is black...and my heart is warm

Mood: happy & full baterries
Playlist: Good Charlotte - The world is black
Israel "Iz" Kaʻanoʻi Kamakawiwoʻ - What a wonderful world (Somewhere over the rainbow..)


O tentativa de zambet se schiteaza pe fata mea. Daca acum cateva zile nici nu acceptam ca cineva sa se apropie de mine si sa ma pupe pe obraz pe motiv ca frumoasa mea zidarie e gata sa pice :D sunt fericita sa descopar ca sunt in stare sa imbratisez pana si strainii pe care ii intalnesc. Vreti motive? Iata unul destul de bine intemeiat: SE APROPIE PRIMAVARA!!
Dispar gandurile negre si tristetea imediat ce vad razele de soare ce imi inunda camera si aduc cu ele caldura amintirilor placute ce corespund intamplarilor petrecute cu ani in urma. Imi rad ochii si sufletul cand ma gandesc ca o sa auzim iarasi trilul pasarilor, o sa dam uitarii hainele groase si o sa revenim la culorile si hainele de anotimp tanar. Mi-e dor de verde proaspat si de jocurile de volei de pe terenul scolii in orele de la care lipseam. Si tare m-as bucura sa imi revad prietenii stand in scara blocului parca asteptandu-ma. Nostalgic suna jocul norilor pufosi de pe cerul de un albastru optimist dar jur ca tanjesc dupa clipa in care voi vedea cum griul ud va fi inlocuit de superbii cumulus nimbus.
Orele trec parca tot mai greu si gandesc ca mai e aproape o luna pana cand voi purta un snur de culorile buzelor dupa un sarut si a zapezii ce inca nu dispare o data cu ziua de intai martie.
Scriu tremurat si ciudat, nu ma recunosc. Caci, chiar daca inca exista nemultumire si indignare in sufletul meu, tineam neaparat sa notez acest sentiment cald.
Nu am prieteni, dar i-as imbratisa pe amicii mei; nu am iubit, dar D. ar fi primul pe care l-as imbratisa; parintii au deja o imbratisare de la mine, sora mea, verisoara mea, au si ele imbratisari si...cei ce au trecut la cele sfinte au o lumanare din partea mea. :|
Aceleasi lucruri simple din alte articole, acelasi zambet timid, un nou articol, ganduri noi chiar daca sunt la acelasi birou din lemn trist, pe acelasi scaun dur in fata aceluiasi computer extenuat intr-un weekend gol dintr-o lume neagra. :)

Tortura

Promit sa nu mai calc in parcul din acest orasel gri si nici macar sa nu mai inspir mirosul florilor teilor in mai cand pasesc prin apropiere ori sa ascult strigatele pasarilor intemnitate ce dispera din spatele a doar catorva gratii ce le rapesc libertatea. Ma deprima. Azi dimineata am trecut pe acolo. Paseam absenta, nefiind atenta la ceea ce era in jurul meu, singurul lucru care ma pastra treaza era acea tentativa de iarna in gerul ei si in vantul ei uscat care imi biciuiau obrajii obositi.
La un moment dat m-am trezit brusc, ca si cum m-as fi trezit dintr-o hipnoza, si am privit in jurul meu stupefiata. Priveam cerul acela sec, gol, simplu de pe asfaltul prea rece si ostil, strain mie. Arborii isi purtau goliciunea resemnati, iar amintirile mele legate de frumoasele lor frunze de vara pareau ca devin cenusa in inutilitatea lor. Tufe de trandafiri morti parca, sub frunze uscate, alungau putina culoare care poate cu ceva noroc s-ar fi putut ratacit prin parc.Pasarile disparusera de mult. Brazi inveliti in plastic drept protectie pentru iarna ma repugna de fiecare data. Dar poate ca doar de as fi inchis ochii as fi uitat de acel gri si de monotonia aducatoare de moarte a acelui parc, as fi uitat de ciorile ce prevesteau furtuna in norii aspri si as fi facut abstractie de gerul din pietrele, daca nu as fi fost cu totul si cu totul coplesita de adevarata batranete a parcului: oamenii. La ora 10 dimineata, in frigul lui februarie batrani taraiau sosoni si bocanci lasand urme de batranete si durere pe fiecare piatra, pe fiecare banca, in fiecare umbra. Daca mai demult credeam ca e imposibil sa nu zaresti cel putin un zambet iata ca am atins culmea absoluta, in dimineata aceasta in care nu vedeam decat un fel de violenta si bocet in fiecare privire, respiratii grele, amintiri ce apasa. Am grabit pasul, mi-am facut Sfanta Cruce cand am trecut prin fata Catedralei, am coborat la subsol si am aprins o lumanare pentru vii si una pentru morti in ideea de a scapa de povara. Dar mi-a fost si mai greu dupa aceea. Am iesit din parc cu o viteza imaginara, nu m-am uitat in urma. E ca un lagar de concentrare, dar nu al evreilor, ci al sufletelor pline de cicatrici. ~Gandeam ca era nepotrivit ca eu ori cei de varsta mea sa ne plangem de neputinta, primejdie, durere, scarba de tara si familie fara sa fi trecut macar o data printr-o lupta, fara sa fi stiut macar o data ce e aceea greutatea ori fara sa avem o cicatrice care nu ne lasa noaptea sa dormim.~ Batranii aceea veneau sa isi verse cumplitul si absolutul in bolul ce statea in centrul Mesei Tacerii, o masa nu cu douasprezece scaune, ci cu o infinitate, un scaun pentru fiecare indurerat. De aceea promit sa nu ma mai apropii de parcul acela in dimineti precum cea a zilei de 2 februarie 2009.

Unde ni sunt visatorii - Alexandru Vlahuta

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire,
Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,
Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?...
Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde,
Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
Sub imensa şi eterna armonie generală?...

Eşti de-abia în pragul lumii. Îi-i aşa de sprinten gândul.
Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!
Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă!
Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, şi colori, şi forme tu le laşi să se strecoare,
Legănând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă,
Când atâtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă!
Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă;
Şi cu lacrimi stoarse-n silă — nu mi-aş mai aduce-aminte —
Am bocit şi eu... nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!...
Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală,
Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor,
Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Desperări de porunceală şi dureri închipuite,
Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe,
Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci,
Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune
În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune!
Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare
A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă!
Şi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite,
Câţi martiri pe cari vremea şi uitarea îi înghite!

Şi când lumea asta toată e o veşnică mişcare,
Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare,
Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă
În campania aceasta mare şi neîntreruptă,
Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?...
Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,
Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,
Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!