Monocromo

Monocromo
A fost odată un cuier uriaş numit web iar în el erau agăţate multe haine numite site-uri. Una din haine avea o multitudine de buzunare ce se înmulţeau zilnic. Ele se numeau blog-uri.
Astfel, prietenii mei au mereu un loc special în buzunarul cu InterzisFraierilor.

vineri, 15 mai 2009

Zambeste! Maine va fi mai rau!




Da. Adevarul e ca unii prefera sa nu isi faca blog-ul public pe motiv ca, probabil, este mult prea rusinos sa ai un blog de toata jena cu texte asemanatoare cu urletele unei creaturi cu o importanta mult prea mica ce tipa de undeva de jos, de sub talpile noastre;chiar patetic s-ar spune.
Altii aleg sa aiba un blog public, cu articole perfect publice in legatura cu care oricine isi poate expune parerea in modul dorit, desigur, mai mult sau mai putin jenant, mai mult sau mai putin incurajator si respectabil. In aceasta categorie intra totodata si persoanele care pastreaza fiecare comentariu indiferent de cat de asemanator cu spalatul rufelor in public este din partea autorului acestuia.
In speranta ca aluzia a fost inteleasa, tin sa ii salut de aici, din lumea mea care supravietuieste impreuna cu mine de aproximativ cincisprezece ani, pe toti frustratii care isi dau ochelarii jos special pentru a citi articolele mele ca mai apoi sa isi formeze idei eronate in legatura cu parerea mea despre Eliade. Ii admir ca au curajul sa isi faca publica stupiditatea si nu stiu...inca raman in aer cu raspunsul la intrebarea "Ei de ce au putut sa intre pe Interzis-Fraierilor?"