[L-am vazut ieri. De fapt i-am vazut ochii. Un albastru adanc purtand o tristete plina de dezamagire si resemnare. L-as fi luat de mana, mi-as fi dorit sa il transform in cel mai bun prieten al meu, sa mergem impreuna pe acoperisul unui bloc, sa privim cerul, sa radem de formele norilor si sa bem doze de suc. Dar nu am facut-o. Am stat impietrita cu un zambet ciudat in buze, strangandu-mi pumnii in semn de neliniste si apasare. Nici macar nu l-am atins. 3 secunde in ochii lui au fost suficiente. M-am grabit. Purta camasa si probabil mirosea a fum de tigara. Cred ca am o slabiciune pentru asta...]
Aventura constiintei mele a inceput in clipa in care am vazut cum pasarile marunte, lipsite de aparare cad prada prostiei celor lipsiti de inima. Eram mica, ma intorceam de la magazin. Era pentru prima data cand mergeam singura, deveneam independenta, s-ar spune, dar nici abia pusesem piciorul pe prima treapta, urma sa o urc in totalitate mult mai tarziu. Pasii imi erau mici. Prea mici.
Pe parcurs m-am indragostit dar nu de fiinte usuratice ca oamenii, ci de lucruri pure, minunate. Astazi ma declar sensibilizata de trenuri, carti, flori de cires, creioane, picturi, culori, forme. Iubesc vesnicutele ce cresc prin iarba mizantropului batranei Anglia. Iubesc siropul de cirese, inghetata cu caramel si apusul soarelui. Ador sunetul cafelei fierbinti pe care o sorb din ceasca. Imi iubesc mainile pline de grafit dupa ce desenez ore intregi cu creionul; de asemenea iubesc cand am hainele patate de vopsea pentru pictat, ma simt fantastic. Ador rasaritul soarelui de pe plaja, iubesc trenurile in disperare.
Recunosc ca singurele lucruri care sunt in vizorul meu atunci cand vorbesc cu cineva sunt buzele, ochii si mainile. Ma simt bine cand dansez. Am renuntat la fizica in favoarea Damei cu camelii a lui Dumas fiul. Ascult muzica si discut despre lucruri pacatoase cu cel pe care e dependent de ciocolata calda.
Astept sa sune telefonul. Mi-e dor de un ardelean cretin. Dar nu suna. Trag in piept fumul betisoarelor parfumate. Pleoapele imi sunt grele, scriu inconstienta, dar atenta la fiecare pas micut pe care il fac.
Ora de teatru de ieri a fost placuta.
As devora un mar daca ochii nu mi-ar fi aruncati in soarele de afara.
[S-ar putea sa mi se faca dor de el. L-am rugat sa poarte camasa. Are chip de copil. Mi-e greu sa il inteleg uneori... Ce moldovean...]
Aventura constiintei mele a inceput in clipa in care am vazut cum pasarile marunte, lipsite de aparare cad prada prostiei celor lipsiti de inima. Eram mica, ma intorceam de la magazin. Era pentru prima data cand mergeam singura, deveneam independenta, s-ar spune, dar nici abia pusesem piciorul pe prima treapta, urma sa o urc in totalitate mult mai tarziu. Pasii imi erau mici. Prea mici.
Pe parcurs m-am indragostit dar nu de fiinte usuratice ca oamenii, ci de lucruri pure, minunate. Astazi ma declar sensibilizata de trenuri, carti, flori de cires, creioane, picturi, culori, forme. Iubesc vesnicutele ce cresc prin iarba mizantropului batranei Anglia. Iubesc siropul de cirese, inghetata cu caramel si apusul soarelui. Ador sunetul cafelei fierbinti pe care o sorb din ceasca. Imi iubesc mainile pline de grafit dupa ce desenez ore intregi cu creionul; de asemenea iubesc cand am hainele patate de vopsea pentru pictat, ma simt fantastic. Ador rasaritul soarelui de pe plaja, iubesc trenurile in disperare.
Recunosc ca singurele lucruri care sunt in vizorul meu atunci cand vorbesc cu cineva sunt buzele, ochii si mainile. Ma simt bine cand dansez. Am renuntat la fizica in favoarea Damei cu camelii a lui Dumas fiul. Ascult muzica si discut despre lucruri pacatoase cu cel pe care e dependent de ciocolata calda.
Astept sa sune telefonul. Mi-e dor de un ardelean cretin. Dar nu suna. Trag in piept fumul betisoarelor parfumate. Pleoapele imi sunt grele, scriu inconstienta, dar atenta la fiecare pas micut pe care il fac.
Ora de teatru de ieri a fost placuta.
As devora un mar daca ochii nu mi-ar fi aruncati in soarele de afara.
[S-ar putea sa mi se faca dor de el. L-am rugat sa poarte camasa. Are chip de copil. Mi-e greu sa il inteleg uneori... Ce moldovean...]
