Si iata-ma iarasi secata de imaginatie aruncata dintr-un tren obscur pe un camp cu flori de iarna. Respiratia mea e un adevarat suflu inghetat caci nu mai am nimic de spus ci doar de aratat. Ma indrept spre o casa cu geamuri luminate iar degetul meu lasa un mesaj tremurat pe dantela alba de pe sticla. Plec...
Il am in minte pe tatal meu. Asa cum a fost, asa cum e. Simplu, cinstit, perspicace, atent.
Mi-a parut rau cand l-am dezamagit caci il stiu sensibil, dar rana pe care i-am deschis-o eu va fi inchisa de el, fiindca e un luptator. Il iubesc. Nu stiu cum ar fi fara el, nu ma intereseaza, nu vreau sa aflu... Nu il va inlocui nimeni. E al meu.
azi sau maine, la fel
Acum 2 ani
